Mihai Draghici - Mediafax
2254 vizualizări 15 feb 2018
Suspectul, identificat drept Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, a fost elev la acest liceu, fiind exmatriculat din motive disciplinare nespecificate, a declarat Scott Israel, şeriful comitatului Broward, care a precizat că acesta s-a predat poliţiei fără să opună rezistenţă.
 
Şerfiul a explicat că suspectul a folosit o puşcă şi avea "nenumărate încărcătoare".
 
Cel puţin 14 persoane au fost transportate la spital în urma incidentului armat, potrivit lui Scott Israel.
 
Incidentul a început în afara şcolii, unde Cruz a ucis trei persoane, după care a intrat în clădire, împuşcând mortal alte 12 persoane. Două persoane au decedat la spital în urma rănilor suferite, a mai adăugat şeriful comitatului Broward.
 
Acesta este cel de-al 18-lea incident armat petrecut într-o instituţie de învăţământ din Statele Unite de la începutul acestui an, potrivit unei organizaţii care pledează pentru controlul armelor de foc.
 
Cel puţin o persoană a murit, iar alte zeci au fost rănite în urma unui atac armat produs miercuri într-un liceu situat în statul american Florida, afirmă surse citate de presa din Statele Unite.

Citește și: