Casele deputaţilor din partidul premierului Gyurcsany, atacate cu coctailuri Molotov
Ei au primit anterior telefoane pentru a fi întrebaţi cum votează anumite proiecte de legi
“Atacurile, catalogate drept atentate teoriste
Atacurile împotriva demnitarilor socialişti din Ungaria începute după Anul nou, au luat amploare şi au crescut ca intensitate. După plicurile cu praf alb, trimise unui număr de 22 de deputaţi socialişti, la sfârşitul săptămânii trecute, casele a cinci deputaţi socialişti din provincie au fost atacate cu sticle incendiare.
Aducând la cunoştinţa publicului aceste fapte, Ildiko Lendvai, lider al fracţiunii parlamentare a socialiştilor (care săptămâna trecută a primit şi ea un plic cu praf) a avertizat că numeroşi oameni politici socialişti au fost ameninţaţi prin scrisori şi telefon.
Că aceste acţiuni nu au fost întâmplătoare şi au un caracter politic reiese şi din faptul că, înaintea atacului, o deputată a fost chemată la telefon şi întrebată dacă va vota în parlament noua lege a asigurărilor de sănătate (criiticată de opoziţie şi o parte a opiniei publice). Câteva ore după răspunsul afirmativ, ea şi alţi patru oamenii politici s-au trezit cu coctailurile Molotov aruncate în casă. Într-un comunicat trimis unui post de televiziune comercial, Hir TV, organizaţia Armata de Eliberare Naţională a Săgeţilor Maghiare, (denumirea evocă mişcarea Crucea cu Săgeţi din perioada celui de-al doilea război mondial), a revendicat atentatele.
Biroul Naţional de Investigaţii a început cercetările, procuratura afirmând că aceste acţiuni intră în categoria atentatelor teroriste, iar premierul Gyurcsany a cerut ministrului de interne să intensifice măsurile pentru a garanta securitatea persoanelor publice. Poliţia a promis o recompensă de cinci milioane de forinţi pentru informaţile legate de făptaşi.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















21 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Atacurile împotriva demnitarilor socialişti din Ungaria începute după Anul nou, au luat amploare şi au crescut ca intensitate. După plicurile cu praf alb, trimise unui număr de 22 de deputaţi socialişti, la sfârşitul săptămânii trecute, casele a cinci deputaţi socialişti din provincie au fost atacate cu sticle incendiare.
Tipic pt. neamurile astea nomade, sistematic le iese la iveala patrimoniul genetic de nomazi pe care tot incearca sa-l vopseasca cu istorii si cronici mincinoase. Ungaria e in plina decadere, social si economic, treptat se va ajunge la confruntari civile de anvergura. Se infumurau bozgorasii cu "civilizatia" de prin Budapesta (ca si cum 6% din unguri nu sunt oficial tigani), insa uite ca tocmai acolo vezi batai de strada, tentative de omor contra deputatilor, marsuri fasciste, huliganism si vandalism prin fata parlamentului, etc. In cativa ani, se vor duce Becali si Vadim sa ii invete "bunele maniere", cat sunt ei de nebuni, insa n-au incercat sa omoare sau sa marsaluiasca in camasi negre, ca psihopatii din Jobik :)))
Nu te culca cu o femeie care are mai multe probleme decat tine.
Un tânăr din Gorj este cercetat pentru ucidere din culpă, deoarece a omorât un pieton şi a fugit de la locul faptei. Victima, în vârstă de 67 de ani, din Floreşti, se deplasa spre gara din localitate, în momentul în care a fost lovită de o maşină.
Lucrătorii secţiei 4 au fost sesizaţi, în noaptea de 10 spre 11 februarie a. c., despre faptul că la restaurantul Roma, din Craiova, a avut loc un scandal între mai mulţi indivizi. Un tânăr a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 10 februarie a. c., Nicuşor V. (18 ani), din municipiu, a organizat o petrecere la localul respectiv, la care au participat mai mulţi prieteni ai acestuia. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice au avut loc discuţii contradictorii ce au degenerat într-o bătaie.
Poliţiştii secţiei 3 au fost sesizaţi duminică de Ştefăniţă M. (16 ani), din Craiova, care, în timp ce se afla pe strada General Magheru, a fost lovit şi ameninţat cu un pistol de Ionuţ P. (22 ani), din Galicea Mare - Dolj. Agresiunea a avut loc ca urmare a faptului că partea vătămată a folosit cuvinte şi expresii jignitoare la adresa prietenei tânărului reclamat. Lui Ionuţ P. i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, respectiv loviri şi alte violenţe, iar arma a fost ridicată în vederea stabilirii legalităţii deţinerii acesteia.
23.45---ai dretate ,ca ne iese sistematic la iveala patrimoniul genetic si hai sa vedem cat de nomazi buni am fost in 1956 si cat de buni voi in 1989 . Eu zic, ca fara Tokes n-ar fi izbucnit revolutia RO ,revolutie care a-ti degenerat-o in revolta.---ati fi acuma linga fratii de dincolo Prut si ma intreb unde?--deoarece nu va agreaza nici ei .---In ce priveste cronicile noastre:lasa-le sant ale noastre ,daca vvrei sa le vezi ale tale, cauta in placutele de plumb gasite la Snagov ,scrise de romani[imperiul],placute care au arhivate -cateva sute la numar si au mai ramas cateva zeci .---cauta in cele disparute si vei afla ,ca ar trebuii sa va scrieti ISTORIA din nou.
Florăreasă tîlhărită ziua în amiaza mare
(ASIS) – Pe Lăcrămioara am întîlnit-o în zona Stadionului, ţinînd în mînă un buchet de ghiocei, oferiţi spre vînzare. Mi-a atras atenţia figura ei speriată, ca de fiară hăituită de vînător, şi am avut inspiraţia să o întreb, cumpărînd ghiocei de la ea, ce-a păţit.
Liderul romilor români din Italia, Costică Argint, a fost arestat la Tivoli, sub acuzaţia de extorcare şi tentativă de extorcare. El a fost arestat împreună cu Claudio Guerrieri, în vârstă de 36 de ani, relatează Tuscia Web.
Poliţiştii de sub Tâmpa încearcă să dea de urma unui jefuitor de biserici care, în week-end-ul trecut, a sustras 16000 de lei (160 milioane lei vechi) din seiful bisericii „Adormirea Maicii Domnului†din Braşov.