no author
Marian Avram
4626 vizualizări 4 dec 2017

Exerciţiul, ce poartă denumirea de Vigilant ACE, se va încheia vineri. La acesta vor participa peste 230 de aeronave militare, printre care şi şase avioane de luptă F-22 Raptor. Această desfăşurare de forţe vine la o săptămână după ce Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică intercontinentală şi a anunţat că şi-a ”completat” forţa nucleară.

Potrivit Ministerului Apărării din Coreea de Sud, la exerciţiu participă peste 230 de avioane de luptă, inclusiv şase aeronave F-22 Raptors şi saşe aeronave F-35, dar şi peste 12.000 de militari.

”Obiectivul acestuia este de a creşte capacităţile de operare dintre Coreea de Sud şi Statele Unite, indiferent de condiţiile meteorologice”, se arată într-un comunicat al Ministerului sud-coreean al Apărării.

Exerciţiul se va desfăşura sub mai multe scenarii de război şi va cuprinde inclusiv o simulare a unui atac asupra bazelor nucleare nord-coreene.

”Exerciţiul aerian are scopul de a îmbunătăţi interoperabilitatea dintre forţele SUA şi sud-coreene şi pentru a creşte eficacitatea în luptă”, a precizat un reprezentant al Forţelor Aeriene americane.

Citește și: