China comunista garanteaza proprietatea privata
Premierul chinez nu crede ca democratia e o arma impotriva coruptiei si spune ca tara sa va lua in considerare trecerea la democratie peste 100 de ani "In economia de piata socialista, proprietatea de stat, colectivista si privata au drepturi egale" - un asemenea articol de lege va fi votat de Congresul National al Poporului (CNP) din China, reunit zilele acestea in sesiunea anuala de la Beijing, dupa cinci ani de dispute pe marginea legii proprietatii. Agentiile straine transmit ca acesta va fi votul majoritar al celor 2.890 de delegati, dupa ce si intre cei 70 milioane de membri ai Partidului Comunist a iesit invingatoare aceasta idee "deviationista" de la linia de gandire a lui Marx si Mao Zedong. Insa "puritatea" socialismului a fost de mult inlaturata in China, iar in 2007 tabara "comunistilor capitalisti", care se bucura de sustinerea presedintelui Hu Jintao, se va dovedi mai puternica decat cea a "comunistilor stangisti" care au reusit, din 2002, sa impiedice amendarea legii proprietatii. Purtatorul de cuvant al CNP a explicat necesitatea garantarii proprietatii private prin aceea ca "daca tipuri diferite de proprietate nu sunt protejate in mod egal, initiativa legala de a crea si acumula avere a maselor de oameni ar putea fi periclitata, forta nationala si armonia sociala ar fi afectate". Aceasta asigurare pe care o va da CNP investitorilor particulari, nationali si straini, va fi insotita de alte acte normative menite sa combata coruptia si sa atenueze diferentele uriase dintre saracii si bogatii Chinei. Majoritatea celor 800 milioane de locuitori din zonele rurale dispun de o treime din veniturile concetatenilor de la oras, iar locuitorii din interiorul tarii castiga de zece ori mai putin decat cei din zonele de coasta. Eradicarea saraciei si a coruptiei e tinta principala anuntata in fata de CNP de catre premierul Wen Jibao care a spus ca tara sa "va urma propria cale in intarirea democratiei, pentru ca noi n-am vazut niciodata socialismul si democratia ca notiuni ce se exclud reciproc". Daca pentru capitalele occidentale, tocmai lipsa de democratie reala e preocupanta, sute de milioane de chinezi se confrunta deja cu un neajuns major al democratiei: coruptia. Autoritatile provinciale irosesc milioane de yuani, sustin exproprierea saracilor fara despagubiri pentru a realiza proiectele bogatilor si nu investesc suficient in educatie si sanatate. In timp ce clasa mijlocie din orase isi permite sa cheltuaiasca luna de luna veniturile pe cateva luni sau un an ale unui taran, peste 300 milioane de chinezi nu au acces la apa potabila sigura. La actuala sesiune a CNP, mai multi delegati si insusi premierul Jibao au etichetat coruptia din China drept "ingrijoratoare", dar toti vorbitorii si-au cantarit bine cuvintele, pentru a nu parea ca aduc vreo critica Partidului Comunist sau oranduirii socialiste.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu