|
EVALUARE Pentru a evita acordarea de „credite nesăbuite”,
Consumul de alcool şi tutun, decisiv la acordarea creditului
de Bogdan MUNTEANU | 20 OCTOMBRIE 2009
Autoritatea britanică de supraveghere a serviciilor
financiare consideră că numai în acest fel s-ar putea împiedica
obţinerea de împrumuturi ipotecare de către oameni care riscă să
devină debitori insolvenţi
Băncile au început să se ferească de datornicii insolvenţi /// Foto: Mediafax
Câte pachete de ţigări cumpără un britanic în fiecare săptămână
şi câte beri sau pahare de vin consumă zilnic ar trebui să devină
criterii decisive în acordarea unui credit ipotecar, propune
Autoritatea pentru Servicii Financiare (FSA) din Regatul Unit (UK).
Într-un raport publicat, ieri, şi citat de The Times, FSA atrage
atenţia băncilor să nu mai ofere cu uşurinţă împrumuturi. La baza
crizei financiare mondiale - care debutase, în UK, cu intrarea în
criză de lichidităţi a băncii Northern Rock, în septembrie 2007,
instituţia fiind naţionalizată în martie 2008 - a stat acordarea de
credite unor debitori care nu ofereau suficiente garanţii că îşi
vor putea plăti ratele. O primă gravă eroare care avea să genereze
criza a fost acordarea unor astfel de credite "subprime".
Ulterior, pe măsură ce bursele mondiale tranzacţionau
instrumente financiare a căror valoare era garantată cu
respectivele ipoteci, tot mai multe bănci ale lumii au început să
acumuleze în portofoliul lor "active toxice". Aşadar, FSA crede că,
în paralel cu măsurile de supraveghere mai strictă a activităţii
bursiere, răul trebuie tăiat de la rădăcină, prin reguli mai
stricte la creditare.
Credite doar pentru cine şi le permite
Toţi potenţialii clienţi ai băncilor ar trebui supuşi la un
"test de solvabilitate", care să cuprindă întrebări detaliate
despre obiceiurile de consum. Oamenii vor fi puşi să ofere
informaţii despre ce anume beau, mănâncă sau fumează, respectiv în
ce cantităţi. De interes pentru bancheri ar trebui să fie şi câţi
bani dă o familie pe haine, încălţăminte şi pentru îngrijirea
copiilor, sugerează FSA.
Testul ar trebui să separe "cheltuitorii" (care ar putea deveni
debitori rău-platnici) de oamenii mai atenţi cu banii lor, aşadar
ar prezenta un risc mai mic de insolvabilitate. Deşi băncile nu au
dreptul să ceară şi teste medicale clienţilor, iar nici FSA nu
propune aşa ceva, prin evaluarea consumului de tutun şi de alcool,
viitorilor debitori li se face, implicit, şi un "test de sănătate".
În opinia lui Ray Boulger, expert de la firma John Charcol (unul
dintre cei mai mari brokeri de credite ipotecare din UK),
propunerea FSA nu este realistă, pentru că britanicii uită adesea
detalii semnificative. Oamenii "îşi vor aminti de cumpărăturile
săptămânale, dar nu şi de cele trei lire pe care le dau pe un
sandviş în fiecare zi", crede Boulger.
Băncile naţionalizate - mulţi datornici
"nesiguri"
Potrivit FSA, în anii dinaintea crizei de pe Wall Street din
septembrie 2008, băncile au acordat prea multe împrumuturi unor
creditori "auto-certificaţi" - persoane care muncesc pe cont
propriu, cu venituri inconstante. În această categorie pot intra de
la instalatorii care prestează servicii (nu au un contract de muncă
cu un angajator anume), până la specialişti cu profesiuni
liberale.
Credite pentru acest tip de debitori care aveau să devină
insolvenţi au acordat cu precădere băncile Northern Rock, Bradford
& Bingley şi HBOS - toate naţionalizate de Guvernul
britanic.
|
Postat de www.schemeloto.ro la 20.10.2009 09:29
Premiu mare la loto 6/49, peste 4,7 milioane EURO:
===========================
www.schemeloto.ro
===========================