Controverse in Uniune si pe tema declaratiei aniversare de la Berlin
Londra nu vrea nici un fel de referiri la Constitutie in documentul final Uniunea Europeana isi aniverseaza in martie jumatate de secol de existenta (de la semnarea Tratatului de la Roma, in 1957, cel care a pus bazele constructiei europene) si un asemenea eveniment ar fi meritat sarbatorit intr-un mod cu totul special. Un gest simbolic ar fi fost deblocarea discutiilor pe marginea tratatului constitutional si introducerea acestui obiectiv in textul final adoptat la sfarsitul evenimentului. Cel putin asa si-ar fi dorit cancelarul german, Angela Merkel, al carei stat detine presedintia rotativa a Uniunii. Cancelarul german, care si-a facut o prioritate din resuscitarea Constitutiei, s-a lovit insa de reticenta statelor unde tratatul a fost respins sau care inca sunt in expectativa. Marea Britanie, de pilda, se opune categoric introducerii vreunei referiri la tratatul constitutional in declaratie. Londra ar dori, in schimb, ca declaratia ce va fi semnata pe 25 martie sa puna accentul pe "expansiunea istorica a UE spre Est dupa caderea comunismului", relateaza EU Observer. "UE a oferit un punct de atractie pentru aceste tari (n.r. fost comuniste), le-a stimulat ambitia si le-a determinat sa faca reforme mai repede decat s-ar fi intamplat daca nu-si doreau sa devina membre ale Uniunii Europene", a explicat Geoff Hoon, ministrul britanic pentru afaceri europene. (Londra a refuzat sa mai dezbata proiectul de tratat european sau sa organizeze un referendum dupa respingerea sa in Franta si Olanda). Marea Britanie a ocolit astfel toate cele cinci mari subiecte pe care presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a propus spre a fi incluse in declaratie: solidaritate, responsabilitate, securitatea cetatenilor europeni si promovarea valorilor europene in lume. Totusi, pentru a face pastila mai putin amara pentru presedintia germana a UE, Geoff Hoon a sugerat ca evenimentul ar putea avea loc la Berlin, ca loc-simbol pentru caderea comunismului si a cortinei de fier. Insa propunerea britanica pentru declaratia aniversara readuce in discutie si faptul ca acest stat doreste ca problema extinderii sa nu fie abandonata cu totul, cel putin nu pana cand si Croatia va deveni membru UE. In ciuda declaratiilor Angelei Merkel, care a spus raspicat ca o alta extindere nu mai poate avea loc in absenta unei Constitutii europene, Marea Britanie este dispusa sa sprijine aderarea Croatiei, chiar si in absenta Constitutiei. O posibilitate ar fi ca in tratatul Zagrebului sa fie inclusa o clauza tehnica - o alternativa la un nou tratat european. In ceea ce priveste adoptarea Constitutiei europene in Marea Britanie, asa cum este ea redactata in prezent, va fi necesar un referendum, a mai explicat oficialul britanic, numai asa putand fi luata o decizie in interesul britanicilor. Cele 18 state care pledeaza in favoarea actului fundamental european si tabara scepticilor nu par astfel ca vor ajunge la un compromis prea curand - respectiv pana la summitul din iunie, ce va marca sfarsitul presedintiei germane. "Prietenii" Constitutiei s-au reunit deja la Madrid pentru a indemna celelalte state sa reia procesul de ratificare, insa o a doua reuniune - cea din Luxembourg, de la sfarsitul lui februarie - nu va mai avea loc. Luxembourgul (Luxembourg si Spania au fost singurele state care au aprobat Constitutia prin referendum) a decis sa anuleze intrevederea, pentru a nu lasa impresia ca "lucreaza impotriva presedintiei germane", dar nici sa nu puna intr-o situatie delicata statele care au respins Constitutia. Franta si Olanda au fost reticente, pentru ca la reuniunea de la Luxembourg ar fi trebuit sa-si defineasca foarte clar pozitia fata de Constitutie. Iar intalnirea ar fi adus laolalta adeptii si criticii Constitutiei, chiar inainte de semnarea declaratiei aniversare, ceea ce a nemultumit si presedintia germana, scrie EuObserver.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu