Corpul unui „EXTRATERESTRU MORT” ar fi fost DESCOPERIT în RUSIA- VIDEO

de Mihai SCHIAU Postat la: 19.04.2011 19:58 Ultima actualizare: 30.12.2011 15:21

Corpul unui „EXTRATERESTRU MORT” ar fi fost DESCOPERIT în RUSIA- VIDEO

Un video care prezintă presupusul schelet al unui extraterestru, găsit în Irkutsk (Rusia), face senzaţie pe internet, scrie Daily Mail. Descoperirea vine la o lună după ce, spun localnicii, un OZN a survolat oraşul de pe malul lacului Baikal.

La începutul filmuleţului, considerat de mulţi drept o farsă, cameramanul plimbă camera şi arată troienele de zăpadă de la marginea pădurii. La un moment dat, el observă creatura. "Nu ne-a venit să credem prima dată când am văzut", a declarat Igor Molovic, cel care îl însoţea pe bărbatul care filma. Ulterior descoperirii, "cadavrul" a dispărut, iar Molovic crede că acesta "a fost luat pentru a fi examinat".

Din ce se vede în film, rămăşiţele creaturii de 0,6 metri înălţime sunt desul de prost conservate, o parte din piciorul drept lipsind.

Videoul a stârnit numeroase controverse, iar localnicii cred că extraterestrul a fost fie "uitat" pe Pământ după o misiune OZN, fie trecut cu vederea de experţii ruşi care studiază obiectele zburătoare neidentificate.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

35 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ET 19.04.2011 21:25

Seamana cu Boc.

 
#2 gls 19.04.2011 22:19

seamana mult cu boc mai ales cai mic:P:))))

 
#3 Unu 19.04.2011 22:30

seamana cu extraterestri gri din galaxia Zeta-Reticuli care sunt cei mai des intalniti.Aceasta specie este originara dintr-un sistem de stele apropiat de constelatia ORION, dar si de sistemul de stele numit Bellatrax. Membrii acesteia sunt deci mai mici, mai degraba niste pitici (putin peste 45 cm inaltime). Ei sunt mai indirecti, dar la fel de viciosi fata de oameni ca si ZETAS. Ambele specii citate apartin genetic, in mod aparent, de aceeasi rasa si se aseamana mult, cu exceptia taliei.

 
#4 Marius 19.04.2011 22:57

"conspiritus remake"

 
#5 Marius 19.04.2011 22:58

cautati acest documentar "Cnspiritus remake" e pe youtube si veti stii cine sunt acesti extraterestrii si de cine apartin de asemenea cautati site-ul asta e foarte bun: http://alienshateu.rivspics.co.uk/

 
#6 davvidd 19.04.2011 23:25

@Marius .... chiar asa, ma trimiti spre un site plin de idiotenii religioase?

 
#7 Marius 20.04.2011 01:22

bai baiatule religia si civilizatiile extraterestre se impletesc de minune. Acuma depinde de care parte a acestor doua civilizatii te vei situa... daca-ti spun ca vine Apocalipsa sa nu sari iara de ... in sus.
Cine vrea sa inteleaga adevarul despre noi trebuie sa studieze trei lucruri:
1. societatiile secrete si Secretul Cunoasterii al acestor societati secrete
2. manuscrisele antice si foarte important decodarea lor, de la Biblie si Coran pe de-o parte si pana la celelalte cartii sacre antice Bhagavad-gita, Upanisadele, cartea egipteana a mortilor, cartea tibetana a mortilor, Popol Vuh etc.
3. fenomenul OZN in toata complexitatea sa
Conectarea acestor informatii duce la niste rezultate cel putin interesante despre cine suntem si ce reprezentam noi in acest Univers. Aceste fenomene ozn de pe cerul Terrei se datoreaza lumii intraterestre. Stiu o sa injuri, o sa razi...
Pastreaza credinta in Christos.. o sa-ti priasca.

 
#8 Mielu 20.04.2011 01:49

Ce-o tot dati cu extraterestri, va fileaza o lampa ? Nu exista nici o dovada a prezentei ET pe pamant, sunt doar speculatii, aiureli, basme pentru oameni mari. Nimic nu poate fi verificat stiintific, Biblia si celelalte scrieri vechi pot fi interpretate in toate felurile. Cartile si teoriile lui Erich von Daniken si ale celorlalti sustinatori ai paleoastronauticii, sunt incitante si captivante dar raman in domeniul ipoteticului, a SF-ului unde totul este posibil. Asa ca, toata vorbaria pe tema asta e timp pierdut.

 
#9 agentul cupar 20.04.2011 01:55

aiureli, abureli!cititi despre proiectul blue beam al lui nasa!
Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa, fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“

 
#10 citat complet 20.04.2011 01:58

Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991 , spunea :

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa