Maria Bîrnaure
Maria Bîrnaure
8844 vizualizări 1 ian 2018

Crimele, trei dintre ele petrecute în Ajunul Anului Nou şi cea de-a patra în primele ore din 2018, s-au întâmplat în nordul, estul şi sudul Londrei şi niciuna nu a fost tratată ca având legătură cu una dintre celelalte, potrivit Poţiliei Metropolitane. 

Primul atac a fost înregistrat la ora locală 11:30, pe 31 decembrie, în urma acestuia pierzându-şi viaţa un tânăr de 18 ani, care a fost înjunghiat în Enfield. Acesta a murit la spital. 

În jur de 19:30, un alt tânăr, de data aceasta în vârstă de 20 de ani, a fost înjunghiat mortal în West Ham, iar în jurul orei 22:40, un băiat de 17 ani îşi pierdea viaţa în acelaşi fel în Tulse Hill. 

Cel de-al patrulea atac a avut loc în jurul orei 02:30, pe 1 ianuarie, de data aceasta fiind ucis un alt tânăr de 20 de ani pe Old Street, în estul Londrei. De asemenea, un alt băiat, tot de 20 de ani, a fost transportat la spital, prezentând aceleaşi urme de violenţă. 

„Este înfiorător faptul că în timp ce mulţi dintre noi ne gândim la ce ne aşteaptă în 2018, patru familii se confruntă cu o pierdere a celor dragi din cauza unor violenţe fără sens şi din cauza folosirii fără rost a cuţitelor ca arme letale”, a spus comandantul Neil Jerome. 

Acesta a cerut ca oricine deţine informaţii în legătură cu aceste atacuri să se adreseze Poliţiei. 

Cinci bărbaţi au fost arestaţi în legătură cu crima din Enfield, însă în celelalte cazuri nu a fost identificat niciun suspect. 

Citește și: