Criza a costat omenirea circa 12.000 miliarde dolari
Sumele alocate de guverne în urma crizei financiare vor continua să crească în toată lumea n Foto: Reuters
La atât se ridică sumele alocate de guvernele lumii pentru „spălarea” creditelor toxice şi salvarea băncilor de la faliment, estimează FMI
„Cea mai mare notă de plată suportată vreodată de economia mondială” – care a constat în cel puţin 11.900 miliarde dolari – a fost achitată până în prezent, pentru combaterea efectelor crizei economice, arată o estimare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), citată de The Daily Telegraph.
Impresionanta sumă a fost alocată de guvernele lumii pentru „spălarea” creditelor toxice (care au stat la originea crizei financiare de pe Wall Street, din septembrie 2008), pentru acordarea unor garanţii şi pentru creşterea lichidităţilor. Aceste măsuri, derulate cel mai adesea prin băncile centrale, au avut menirea să salveze de la faliment instituţiile de credit.
Totuşi, ieşirea din recesiune a economiei reale, respectiv îmbunătăţirea situaţiei a milioane de contribuabili care au suportat aceste costuri întârzie încă. De fapt, în statele cu economii dezvoltate, care au suportat 10.200 din totalul banilor alocaţi, perspectivele sunt tot mai sumbre pentru cetăţeni – şomajul este în continuă creştere şi producţia industrială se diminuează, odată cu reducerea schimburilor comerciale.
Statele în curs de dezvoltare au suportat numai 1.700 miliarde din nota de plată a crizei, dar contribuţia lor ar putea creşte în următoarele luni. Experţii FMI prevăd că sumele alocate combaterii crizei vor continua să crească peste tot în lume.
Deficite uriaşe în SUA şi Japonia
Primele două economii ale lumii, SUA şi Japonia, vor înregistra, în 2009, deficite publice de 13,5%, respectiv 10,3% din PIB. Alt deficit însemnat va fi consemnat în UK – de 11,6% din PIB.
În total, primele şapte economii ale lumii şi cele mai puternice economii în dezvoltare (reunite în G-20) vor avea un deficit cumulat de 10,2% din PIB – cel mai mare înregistrat din 1945.
Miliardele alocate până acum pentru salvarea băncilor reprezintă 20% din PIB-ul întregii economii globale. Dacă cele 11.900 miliarde ar fi fost împărţite tuturor pământenilor, fiecare ar fi fost mai bogat cu 2.967 dolari.
Redresarea economiei, ameninţată de preţul petrolului
„Deşi criza financiară a fost abordată, cea a mărfurilor nu a fost încă soluţionată”, arată un avertisment din partea băncii americane Goldman Sachs, citat de Financial Times. Experţii acestei bănci, dar şi cei de la Bank of America Merrill Lynch (alt gigant financiar american, rezultat dintr-o fuziune precipitată de criză) atrag atenţia că ieşirea din recesiune ar putea fi „deraiată” de preţul petrolului.
În prima jumătate a lui 2008, creşterea preţului până la recordul istoric de 147 dolari a fost o cauză fundamentală a recesiunii. Ulterior, prăbuşirea preţului la 33 dolari până în decembrie a atenuat efectele crizei. În prezent, un baril costă circa 70 dolari, iar creşterea, săptămâna trecută, la 76 dolari a ţiţeiului Brent (tranzacţionat la Londra) este văzută drept un „semn rău”. În faţa creşterii abrupte a preţurilor, băncile centrale vor avea ales între împingerea economiilor înapoi în recesiune sau acceptarea unei inflaţii mai mari, consideră experţii americani.
20 la sută din PIB-ul întregii economii mondiale a costat până acum combaterea efectelor crizei
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















57 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Cea mai mare notă de plată suportată vreodată de economia mondial㆖ care a constat în cel puţin 11.900 miliarde dolari – a fost achitată până în prezent, pentru combaterea efectelor crizei economice, arată o estimare a Fondului Monetar Internaţional (FMI), citată de The Daily Telegraph.
casa cuprinsa de flacari la timisoara
incendiu dezlantuit la o casa din zona mures! flacari uriase puteau fi vazute de la mare distanta dupa ce au cuprins acoperisul locuintei. este vorba de o casa parasita aflata la intersectia mures cu miloia, foarte aproape de blocurile anl.
amenintare cu bomba la hypermarket in timisoara
panica la real-ul din calea aradului! cumparatori si angajati evacuati, interven- tie a politiei, piroteh- nicienilor si ambulantei, duminica seara.
sa vina politia! un barbat s-ar putea urca baut la volan!
"alo? politia? intr-un bar de langa piata de gros se afla un barbat care bea pahar dupa pahar. s-ar putea sa plece cu masina, asa ca va dau numarul de inmatriculare, sa il puteti prinde
****://***.cotidianu l.ro/the_observer_du pa_20_de_ani_viata_c ontinua_sa_fie_dura_ pentru_copiii_strazi i_din_romania-94723. html
pe urmele a sase ministri: educatia, cobai pentru reforme dese si incoerente
in ultimii douazeci de ani, fiecare ministru al educatiei a vrut sa-si lase amprenta pe domeniul pe care il gestiona, luand de multe ori decizii care i-au bulversat laolalta pe elevi, studenti si profesori. nici unul nu a reusit sa faca o reforma coerenta a sistemului de invatamant. fiecare a daramat ce a construit predecesorul sau si a propus in schimb modificari radicale, dintre care putine au fost puse in practica.
eveniment
universit atea "spiru haret" risca lichidarea
» ministrul educatiei, ecaterina andronescu, ameninta universitatea "spiru haret" cu lichidarea prin act normativ
mapamond
printesa jefuita de romani
» seiful cu bijuterii de 11 milioane de euro din apartamentul unui hotel exclusivist din porto cervo (sardinia), in care fiica viceregelui arabiei...
doi elevi din iasi se intorc din tabara in sicriu
"trebuia sa nu il las la mare. i-am spus lui taica-sau sa nu il lase", spunea printre lacrimi maria rosu, asezata pe marginea unei fintini din coropceni. nu mai e om de cind a aflat ca nepotul ei de 13 ani, adita, i-a fost rapus de valurile marii.
scena s-a petrecut intr-o masina, la miezul noptii, pe o strada din cartierul mircea cel batrin.
doi tineri au ajuns la unitatea de primire urgente (upu) a spitalului "sf. spiridon" insotiti de un echipaj al politiei dupa o neintelegere in cuplu. constantin o., de 34 de ani, din iasi, a fost gasit cu prietena lui intr-o masina in cartierul mircea cel batrin. observind ca erau cam agitati, politistii au intervenit si, dupa mai multe discutii, i-au condus pe amindoi la upu de la spitalul "sf. spiridon". tinara aflata in masina a povestit ca barbatul a incercat sa o violeze si ea s-a aparat stringindu-l pe acesta de git. politistii i-au condus pe amindoi la spital pentru a-i recolta barbatului alcoolemia. "pacientului i-a fost recoltata alcoolemia. initial nu a fost cooperant, dar pina la urma a fost convins si s-au putut lua probele de singe. nu a mai vrut si alte ingrijiri medicale. tinara nu prezenta semne ca are nevoie de medic. nu au fost retinuti in spital", a declarat conf.dr. diana cimpoesu, medic-sef la upu-smurd. cei doi au ajuns la spital in toiul noptii si nu au avut nevoie de internare. alcoolemia va fi stabilita de catre specialistii de la institutul de medicina legala iasi. la politie nu a fost inca inregistrata nici o plingere in acest caz.