Criza actuală ar fi depăşit-o în amploare pe cea din anii ’30 dacă nu se acordau cele 1,7 trilioane $

de Dan RADU Postat la: 29.07.2010 20:48 Ultima actualizare: 29.07.2010 20:49

În lipsa pachetelor stimulative, 8,5 milioane de americani ar fi fost şomeri /// Foto: Reuters

Un studiu realizat de agenţia de rating Moody's, în colaborare cu Universitatea Princeton arată că, în lipsa celor 1,7 trilioane de dolari acordate de guvernul SUA pentru revigorarea economiei, criza actuală ar fi avut efecte mult mai grave decât cea din anii '30. Dacă actuala analiză laudă administraţia Obama, republicanii susţin în continuare că măsurile luate nu au avut niciun efect bun.

Ajutorul acordat de SUA marilor companii pentru ieşirea din criza economică a salvat 8,5 milioane de americani de şomaj şi a împiedicat scăderea cu 6,5% a economiei, arată un studiu efectuat de compania de rating Moody's.

Economistul-şef al Moody's, Mark Zandi, şi profesorul universitar de la Princeton, Alan Blinder, cei care au coordonat studiul, spun că, în lipa ajutorului de 1,7 trilioane de dolari acordat de guvernul SUA, criza economică ar fi fost cu mult mai gravă decât cea din anii '30.

Comparând statistici din mai multe perioade istorice şi analizând în detaliu măsurile administraţiilor Bush şi Obama, cei doi au ajuns la concluzia că, în lipsa măsurilor protecţioniste, criza ar fi continuat să se acutizeze până în anul 2011. Se estimează că rata şomajului ar fi urcat la 16,5%, faţă de 10,1% cât este în prezent.

Cei doi cred că produsul intern brut ar fi scăzut cu 7,4% în 2009 şi 3,7% în 2010, iar în lipsa cererii multe magazine mici ar fi dat faliment sau ar fi scăzut drastic salariile.

"Scăderea dramatică a preţurilor şi a salariilor în perioada 2009 - 2011 ar fi dus la o criză mai gravă decât cea din anii '30", scriu cei doi în studiul intitulat "Cum a luat sfârşit marea criză".

În ciuda unei opoziţii acerbe a republicanilor, administraţia Obama a acordat un pachet stimulativ de 780 de miliarde de dolari, anul trecut, ceea ce s-a cumulat cu cele 170 de miliarde oferite de administraţia Bush în 2008, măsuri care au inclus şi returnări de taxe pentru zeci de milioane de americani. Au urmat, apoi, acordarea a 600 de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, precum şi programe guvernamentale gen "rabla", toate acestea totalizând aproape 1,7 trilioane de dolari.

Republicanii spun că măsurile nu au fost cele bune

Zandi şi Blinder sunt de părere că, deşi economia şi piaţa locurilor de muncă merg în continuare destul de greu, SUA au făcut "un progres enorm" faţă de aceeaşi perioadă, anul trecut. "Poate că ţara şi lumea au avut noroc. Dar noi suntem de altă părere: că marea recesiune a lăsat locul unei mari reveniri economice datorită unui răspuns fără precedent al factorilor de decizie politici şi economici".

Studiul celor doi economişti nu este văzut cu ochi buni de republicani, însă, care afirmă că a menţine rata şomajului la 10% înseamnă că intervenţia guvernului este un eşec ce va genera un deficit bugetar scăpat de sub control. Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, a afirmat că pachetele stimulative au avut "rezultate minime sau insesizabile", iar intervenţia statului "a eşuat".

"A împrumuta bani de la nepoţii noştri nu înseamnă că ai revigorat astfel economia. Cea mai bună metodă este refacerea sectorului privat", a mai spus acesta.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 emigrant USA 31.07.2010 02:53

Rochia aia alba - gri -neagra in dungi, de pe femeia aia cu umbrela, e facuta in Romania. Se vinde la magazinele firmei suedeze H&M. (A cumparat-o si nevasta-mea.)
Daca nu sunt in stare sa isi faca nici propriile haine, normal ca stau la cerut pomana.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa