Clădirea a fost renovată în urma ajutorului primit de la asociaţi de-ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, iar veniturile obţinute din chirii sunt direcţionate către o companie privată, deţinută de o persoană al cărei nume este acelaşi cu cel al Liudmilei Putina, de dinainte de căsătorie. Lyudmila a fost soţia lui Putin din 1983 până în 2013, atunci când au fost oficializate actele de divorţ.

Concret, chiriile plătite sunt pentru Casa Volkonsky, situată în centrul Moscovei, care a aparţinut în perioada ţaristă unui aristocrat şi care acum este deţinută de Centrul pentru Dezvoltarea Comunicării Interpersonale (CDIC). Liudmila Putina a pus umărul la înfiinţarea acestei fundaţii non-guvernamentale, potrivit unui raport publicat de ziarul "Rossiiskaya Gazeta" şi a două surse care au lucrat cu Centrul.

Casa Volkonski este cunoscută după numele proprietarului Nikolai Volkonski, care este bunicul scriitorului Lev Tolstoi.

Fundaţia a fost creată în 2002, iar, în septembrie 2006, "Rossiiskaya Gazeta" o descria pe Lyudmila ca fiind o persoană "de încredere" a organizaţiei. De altfel, în cadrul unui interviu pentru acelaşi ziar, la acel moment, fosta soţie a lui Putin folosea pronumele "noi" în momentul referirii la organizaţie, iar trei surse, familiare cu activitatea fundaţiei, au mărturisit că Lyudmila susţine acordarea unui premiu literar şi departamentul de publicare al fundaţiei. 

În ciuda faptului că fundaţia are birouri în Casa Volkonski, cea mai mare parte a clădirii este disponibilă unor chiriaşi, printre care se numără şi două bănco importante de stat, arată aceleaşi documente obţinute de cei de la Reuters. Banii plătiţi de chiriaşi se duc către o firmă, care se numeşte Meridian, deţinută în proporţie de 99% de o companie al cărei nume este Intererservi, iar în urma documentelor consultate de Reuters, în luna mai, reieşea că cea din urmă companie era deţinută în totalitate, începând cu 2014, de o persoană pe nume Liudmila Alexandrovna Skrebniova - numele de fată al Liudmilei Putina.

Cei de la Reuters nu au reuşit, însă, să găsească acele documente care să confirme faptul că Shkrebnyova şi fosta soţie a lui Putin sunt una şi aceeaşi persoană. Însă alte conexiuni, pe lângă nume, indică faptul că deţinătoarea companiei Intererservis şi fosta Prima Doamnă a Rusiei sunt aceeaşi femeie. Mai mult, fostul director general al Intererservis este Olga Alexandrovna Tsomayeva, despre care s-a scris, în repetate rânduri în presa rusă, că ar fi sora Liudmilei Putina.

Potrivit Reuters, în 2015, compania raporta venituri în valoare de 3,89 milioane de dolari, dar nu indica unde s-ar putea duce aceste sume. În acest context, cei de la Reuters notează că nu au putut determina cu exactitate totalul veniturilor obţinute din chirii de către Meridan şi, implicit, ce sume ar reveni în conturile fundaţiei CDIC.

 

 

 

 

 

Citește și: