Teorii ale conspiraţiei, coincidenţe stranii sau adevăr crunt?

Cum să faci bani în criză – un autor american descrie secretele Goldman Sachs

*Marea majoritate a celor ce răspund de finanţele americane – atât în timpul lui Bush, cât şi sub actuala administraţie Obama – sunt „absolvenţi” de Goldman Sachs

„Marea maşinărie americană de făcut baloane de săpun” – este numele cărţii lui Matt Taibi, autorul care a stârnit un scandal enorm în Statele Unite după ce a descris mecanismul prin care mările bănci şi în special Goldman Sachs controlează finanţele mondiale şi cum se pregătesc să dea acestora o nouă lovitură. Cartea descrie toate „maşinaţiunile” făcute de Goldman Sachs de la Marea Depresie şi până în prezent, relatează portalul The Huffington Post.

Taibi este de părere că Goldman Sachs a reuşit să îşi facă ploile în tăcere, cumpărând oameni importanţi de la Trezoreria americană, bursa din New York, Banca Mondială, care să-i promoveze ideile. „Pot ajunge şi la urechea preşedintelui SUA, dacă vor”, spune editorialistul.

„Balonul de săpun este simplu de construit şi e de fiecare dată la fel. Goldman se poziţionează în mijlocul unei situaţii speculative şi vând investiţii despre care ştiu că sunt nesigure (nu numai în SUA, ci peste tot în lume). Reuşesc apoi să extragă sume uriaşe de la clasa de jos şi de mijloc a unei societăţi, cu ajutorul unui stat insuficient de democratic şi corupt, care le permite să schimbe regulile pe parcurs, în schimbul unui mărunţiş pe care banca îl aruncă patronilor politici. În fine, când totul se dezumflă, lăsând milioane de cetăţeni obişnuiţi faliţi şi morţi de foame, reîncep procesul, sărind în „ajutorul” acestor cetăţeni şi împrumutându-i cu propriii bani, bineînţeles, cu dobândă. Au mers pe acest tipar simplu încă din 1920 şi acum se pregătesc să îl aplice din nou, creând ce va fi poate cel mai mare şi mai îndrăzneţ balon de săpun aplicat vreodată”, spune Matt Taibi. Iar în era Internetului, totul devine încă şi mai simplu, cum a demonstrat-o criza creditelor ipotecare din SUA: creditele s-au scris pe margini de şerveţele, era de ajuns să ai doar numele mic şi un Snickers în buzunare şi băncile te şi împrumutau.

Tot de schimbarea regulilor în timpul jocului ţine şi renunţarea la standardele „învechite”. Încă din cele mai vechi timpuri, băncile au încercat să se asigure că cei pe care îi împrumutau erau solvabili: că aveau un loc de muncă, că exista un avans, că împrumutaţii erau cetăţeni ai ţării respective, aveau cu ce să garanteze etc. La începutul noului mileniu, totuşi, toate aceste reguli de bun simţ au fost aruncate pe fereastră cu bună ştiinţă
Apoi, regulile s-au schimbat şi în ceea ce priveşte informaţiile la care avea acces cetăţeanul obişnuit: numai cei din interior, iniţiaţii, cunoşteau adevăratele cifre şi ce însemna cu adevărat un credit.

O altă „inovaţie” aplicată de Goldman Sachs a fost aventurarea, ba chiar crearea speculaţiilor legate de preţul petrolului. Domeniul petrolier, cândva solid, a fost transformat într-o ruletă – Goldman Sachs a reuşit să convingă chiar şi fonduri de pensii şi alţi investitori mari să „parieze” pe viitorul petrolului – să cumpere petrol, la o anumită dată, la un anumit preţ. Presiunea a transformat petrolul dintr-o marfă ce varia în funcţie de cerere şi ofertă într-un fel de acţiuni, ceva imaterial. În 2008, de pildă, un baril de petrol era tranzacţionat în medie de 27 de ori înainte de a fi livrat şi consumat.

Toate drumurile şi toţi oamenii duc la Goldman Sachs

În plus, toţi mai-mari finanţelor americane au lucrat într-un fel sau altul pentru Goldman Sachs. Secretarul Trezoreriei din epoca lui George W. Bush – Henry Paulson – a fost arhitectul „colacului de salvare” de miliarde dolari pentru băncile americane. Acelaşi Paulson a fost cel care a decis că Lehman Brothers – unul dintre ultimii competitori reali ai Goldman Sachs – trebuie lăsată să falimenteze.

Robert Rubin, fostul secretar al Trezoreriei din timpul preşedinţiei lui Bill Clinton, a petrecut 26 de ani la Goldman Sachs înainte de a deveni preşedinte al altei bănci mamut – Citigroup, care a primit şi ea 300 de miliarde din banii contribuabililor de la „trezorierul” Paulson. La fel, şi directorul de la Merrill Lynch (John Thain), fost angajat Goldman, a primit în noua calitate miliarde de dolari în chip de salvare de la statul american. Robert Steel (un alt fost angajat Goldman) a primit, ca director al Wachovia 225 de milioane de dolari, în timp ce instituţia pe care o conducea făcea implozie.

De asemenea, şefii băncilor naţionale ale Canadei şi Italiei sunt „absolvenţi” de Goldman Sachs, la fel ca şi şeful Băncii Mondiale (Robert Zoellick), şeful Bursei din New York şi ultimii doi preşedinţi ai Rezervei Federale – instituţia care acum trebuie să supravegheze traseul banilor daţi de stat pentru Goldman Sachs. Aceeaşi instituţie bancară a reprezentat şi cel mai mare contributor la campania electorală a lui Barack Obama – 981.000 de dolari. Următorul balon de săpun, crede Matt Taibi, va fi chiar cel anunţat de preşedintele Obama – planul de protejare a mediului, ce va da o gură de aer proapăt de mai multe trilioane de dolari mamutului Goldman Sachs. La toate aceste acuzaţii, departamentul de relaţii publice al Goldman Sachs a replicat doar că este vorba de „o compilaţie isterică a teoriilor conspiraţiei”. (E.F.)