Demolarea taberelor de romi din Roma va începe luni, iar expulzările ar putea fi accelerate

Postat la: 05.09.2010 14:43 Ultima actualizare: 05.09.2010 14:45

Demolarea taberelor de romi din Roma va începe luni, iar expulzările ar putea fi accelerate

Autorităţile din Roma vor începe luni demolarea celor aproximativ 200 de minitabere de romi construite abuziv în capitala Italiei, existând propuneri în sensul accelerării expulzării romilor de origine română, informează La Repubblica, în ediţia electronică.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a anunţat că planul de demolare a celor 201 minitabere de nomazi construite abuziv va începe luni. Cei aproximativ 2.500 de romi care trăiesc în condiţii igienice precare vor fi evacuaţi de poliţie şi carabinieri, dar pentru cei mai mulţi dintre ei există riscul de a rămâne pe străzi. "În această toamnă vor fi demarate lucrări pentru construirea a încă două tabere de romi. Lucrările vor dura între trei şi şase luni", a declarat primarul Gianni Alemanno.

"Reglementările Prefecturii prevăd cazarea în noile tabere doar a romilor care se află în Roma de peste zece ani", avertizează Fabrizio Santori, preşedintele Comisiei pentru Siguranţă Publică a Primăriei din Roma. Santori a făcut aceste declaraţii pe fondul temerilor că mulţi dintre romii expulzaţi din Franţa se vor stabili la Roma.

Pentru ceilalţi romi nu există niciun viitor aici, având de ales între oferirea de adăpost temporar şi repatrierea în România pe banii autorităţilor italiene. "În România sunt un milion de romi. Nu putem transmite mesajul că pot veni toţi şi vor fi găzduiţi la Roma. De aceea, suntem de acord cu găzduirea celor care sunt la Roma de peste zece ani, dar şi cu o politică sistematică de expulzări coordonată cu Uniunea Europeană", adaugă Santori.

Atât Fabrizio Santori, cât şi un alt consilier municipal, Andrea de Priamo, propun accelerarea procedurilor de expulzare, în contextul în care există riscul ca mulţi romi evacuaţi din taberele ilegale să îşi găsească adăposturi în alte zone din Roma.

"Refuzăm orice abordare etnică în cazul demolării taberelor de nomazi şi expulzărilor. Încă de la început, singurul nostru criteriu a fost legalitatea", a transmis Gianni Alemanno de la Paris, unde luni se va întâlni cu secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, şi cu ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat la sfârşitul lunii iulie o înăsprire a politicii de securitate a Franţei şi desfiinţarea taberelor ilegale ale romilor, atrăgând numeroase critici pe plan intern şi internaţional. Conform Ministerului francez al Imigraţiei, 8.313 romi români şi bulgari au fost expulzaţi de la începutul anului, în timp ce în 2009 numărul total al repatrierilor a fost de 9.875.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 nae.ro 5.09.2010 20:44

Apar pe la TV tot felul de teleptuali plini de ifose care descopera iklegalitati de procedura si alte aiureli juridice pentru alungarea tiganimii calatoare, pornind de la o neintelegere fundamentala : teleptualii nostri considera oamenii facuti pentru a respecta legile si nu ca legile sunt facute pentru oameni. Baa mamaligarilor, legislatia se modifica imediat pentru a raspunde conditiilor din realitate ;voi credeti ca toata Europa va privi neputincioasa la niste nespalati care vor libertate de circulatie la toata satra ? Sictir baa, cufuritilor !!

 
#2 ionfaratara 5.09.2010 21:42

pacat,in loc sa fie doar o etnie nemultzumita(italicii),acum vor fi doua:noi şi tziganii;noi ca-i vedem iar cerşind la toate intersectziile iar ei ca nu le dam nimic(sau aproape). Unde naiba sunt drepturile etnice de a cersi,fura,insela acolo unde vreau muschii tai ?... dao incolo de Europa,mai bine pc in America.

 
#3 BULIBASA 5.09.2010 21:51

CHESTIUNEA TIGANEASCA NU TINE DE UN STAT EUROPEAN ANUME, CU ATAT MAI PUTIN DE ROMANIA.
NOI NU SUNTEM EUROPENI CI INDIENI IN TRECERE PRIN EUROPA LA CERSIT SI CIORDEALA, DOUA DINTRE MILENARELE NOASTRE TRADITII.
PE CALE DE CONSECINTA, ATAT TIMP CAT EUROPA NU VA EFECTUA UN SERIOS DEMERS RELATIV LA TIGANIE, NE VOM * IN CONTINUARE PE STRAZILE, LEGILE SI MORALA BATRANULUI CONTINENT, MANCA-V-AS EUROII VOSTRII DE COMUNITARI.

 
#4 iou 6.09.2010 09:39

@BULIBASA Domnule bulibasha, tiganismele voastre de la neam pana la obiceiuri milenare nu ne privesc pe noi, oamenii civilizati. Sper ca UE sa-si dea odata si odata seama ca tiganii inca nu pot fi numiti oameni, si sa-i expulzeze pe toti de unde au venit, unde s-ar integra f bine: in INDIA! Acolo n-au decat sa fure, sa dea in cap, sa fraiereasca si sa confectioneze cazane de rachiu.

 
#5 dhopital 7.09.2010 09:41

doamne,doamne;europenii astia viseaza cu ochii deschisi.pai noi cioroii am venit aicea ca sa stam si sa ne integram.sa cersim,sa ciordim,sa cardim si sa caftim.india si pakistanu,alea-s tari civilizate,bey !!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa