Departamentul de Stat al SUA: puţine progrese în 30 de cazuri de politicieni români cercetaţi pentru corupţie
Departamentul de Stat al SUA: puţine progrese în 30 de cazuri de politicieni certaţi pentru corupţie /// Foto: Gandul/Octav Ganea
Analiza anuală pe care Washingtonul o face stării democraţiei în lume plasează România în rândul democraţiilor constituţionale, ale cărei reguli sunt "în general respectate", dar relevă mai multe probleme din sistemul judiciar, care rămâne încă nereformat, supus influenţelor politice, cu o jurisprudenţă neunitară şi o durată prea lungă a proceselor
România este o "democraţie constituţională", dar nu e ocolită de unele deficienţe serioase - astfel s-ar putea sintetiza opinia Departamentului de Stat (DoS) despre ţara noastră, potrivit raportului anual privind situaţia drepturilor omului în lume în 2009.
Din pricina acestor deficienţe au de suferit toţi românii justiţiabili (cei care se adresează instanţelor pentru apărarea unor drepturi), dar mai ales cei care au proprietăţi de redobândit, inclusiv comunitatea greco-catolică. Deşi în România nu se ucid şi nu se arestează oameni ilegal, ar exista unele categorii vulnerabile la discriminare.
Între aceştia se numără femeile supuse violenţelor casnice,
copiii abuzaţi sexual şi cei folosiţi la cerşit, persoanele cu
dizabilităţi care au parte de o asistenţă inadecvată, precum şi
anumite minorităţi. Societatea românească este considerată
"discriminatorie" la adresa anumitor grupuri etnice (ţiganii) sau a
anumitor orientări sexuale (homosexualii, lesbienele, bisexualii),
precum şi faţă de cei care suferă de HIV/SIDA.
Potrivit DoS, discriminarea este "extinsă", dar actele de violenţă
rămân "ocazionale". Din pricina unui climat "ostil" faţă de
minorităţile amintite, toate cazurile de discriminare şi hărţuire
nu ar ajunge la cunoştinţa publică şi a instituţiilor statului.
Justiţia, veşnica "oaie neagră"
La fel ca pentru Comisia Europeană (CE) - la ale cărei rapoarte de monitorizare face trimitere DoS - şi Washingtonul vede în Justiţia românească una dintre instituţiile democratice cu cele mai mari probleme. Pe de o parte, sistemul judiciar nu beneficiază de încrederea românilor, care îl privesc drept corupt şi lent în luarea deciziilor.
Pe de altă parte, Justiţia suferă de lipsa reformelor şi în această privinţă DoS citează direct din evaluările CE, cuprinse în raportul din iulie 2009. Reformele "nu sunt încă profunde şi persistă unele deficienţe", în timp ce jurisprudenţa rămâne "contradictorie, generând trenări exagerate ale proceselor".
Cazurile a 30 de politicieni cercetaţi pentru corupţie, în centrul dezbaterii publice
"Au fost puţine progrese în 30 de cazuri înaintate de DNA, implicând foşti miniştri, secretari de stat şi membri ai Parlamentului, unele din cauza deciziei fostului Legislativ de a bloca investigaţiile şi a respingerii cazurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a observat DoS. Diplomaţii americani au constatat că aceste cazuri de corupţie au rămas, şi în 2009, în centrul dezbaterii publice, la nivel politic şi în mass-media.
Nu doar liderii politici, jurnaliştii şi publicul au criticat Justiţia, ci şi mai multe ONG-uri (care reprezintă una din importantele categorii de surse ale raportului). Din datele furnizate de acestea, DoS a sintetizat mai multe nereguli în sistemul judiciar românesc.
O problemă ar fi incapacitatea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a institui un set de proceduri pentru a soluţiona conflictele de intresele ale membrilor săi. Nici Parlamentul nu a rezolvat această problemă, căci mai mulţi parlamentari-avocaţi continuă să pledeze în faţa instanţelor, fie personal, fie prin intermediul firmelor de avocatură la care sunt parte.
Retrocedarea proprietăţilor mai are multe probleme
Potrivit deciziilor CEDO şi informaţiilor culese de DoS de la asociaţiile de proprietari, una dintre cele mai mari probleme ale democraţiei din România rămâne restituirea proprietăţilor confiscate abuziv în perioada comunistă.
Autorităţile locale nu furnizează documentaţia necesară şi refuză să pună în practică hotărâri judecătoreşti. Verdictele instanţelor civile rămân uneori neaplicate, din pricina procedurilor dificile şi lente. DoS remarcă "numeroase dispute" pe care le pune pe seama refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a restitui lăcaşuri de cult Bisericii Greco-Catolice, deşi aceasta din urmă a obţinut decizii favorabile în Justiţie.
Închisorile nu mai sunt aglomerate, dar condiţiile sunt dure
Ministerul de Justiţie a confirmat pentru DoS faptul că în sistemul penitenciar românesc se aflau, anul trecut, 26.750 de persoane (inclusiv 470 de minori), pe când capacitatea totală de încarcerare este de 33.951 locuri. Aşadar, "în mare, aglomerarea nu este o problemă serioasă", dar condiţiile de detenţie lasă mult de dorit.
În ciuda unor progrese, igiena şi sănătatea deţinuţilor nu respectă normele internaţionale, susţine DoS, citând concluziile APADOR-CH, în urma unor vizite la închisori. Nu toţi deţinuţii au acces la un medic, medicamentele sunt insuficiente, iar prevalenţa cazurilor de tuberculoză şi HIV este foarte mare.
Saltelele pe care dorm deţinuţii sunt adesea "vechi şi putrede", unele penitenciare nu dispun de încălzire şi apă caldă, iar bucătăriile sunt mucegăite. Washingtonul recunoaşte că au existat unele eforturi ale Guvernului, în parteneriat cu ONG-uri, pentru a îmbunătăţi viaţa deţinuţilor.
Un singur lucru bun faţă de rapoartele anterioare ar fi faptul că s-a îmbunătăţit respectul confidenţialităţii pentru comunicarea dintre deţinuţi şi avocaţi. Totuşi, cei închişi rămân în continuare expuşi abuzurilor gardienilor şi ale altor deţinuţi.
Concentrare a mass-mediei "în mâinile câtorva indivizi bogaţi"
Mass-media cu acoperire naţională sunt văzute drept independente şi active, reuşind să exprime o varietate de opinii, fără să fie supuse vreunei restricţii din partea autorităţilor de stat. Ar exista însă motive de îngrijorare faţă de anumite "prevederi restrictive" - precum atingerea adusă însemnelor oficiale şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase - dar nu a existat vreo condamnare în baza acestora.
În provincie, politicienii sau grupurile politice controlează încă, direct sau indirect, numeroase instituţii media locale. Acestea reflectă adesea interesele patronilor. La nivel naţional, DoS constată continuarea unui proces de "concentrare în mâinile câtorva indivizi bogaţi" a mass-mediei.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
La data de 9 martie 2010, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Mures, ofiteri din cadrul B.C.C.O. Targu-Mures, in colaborare cu S.I.P.I. Mures, au documentat activitatea infractionala a unei persoane de 31 de ani, din Targu-Mures, cercetata sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de minori, pornografie infantila si santaj. In sarcina acesteia s-a retinut ca, incepand cu anul 2009, a racolat mai multe persoane de * feminin, printre care si minore, pe care le-a filmat si fotografiat in timpul unor acte sexuale, dupa care, folosindu-se de aceste imagini, le-a obligat sa practice prostitutia in folosul ei, amenintandu-le si exercitand acte de violenta asupra lor.
Impotriva persoanei cercetate, instanta de judecata a dispus masura arestarii preventive pentru 29 de zile.
Analiza facuta de Washington este corecta, dar ce folos daca nu forteaza mana autoritatilor romane sa rezolve prin Constitutie si Legi situatia grava din Justitia romana. Este inadmisibil ca judecatorii sa faca greva ilegala timp de o luna de zile, aparandu-si salariile si pensiile nesimtite, fara ca sa fie trasi la raspundere.
http://www.agenda.ro/news/news/28567/a-muncit-pana-a-intrat-in-coma-chiar-la-birou.html
Programul PRR are in prim plan reformarea drastica a justitiei dupa modelul nord-american. Ne gasiti la partidulradical punct com.
http://www.agenda.ro/news/news/28557/un-cioban-si-a-ucis-colegul-apoi-si-a-taiat-*.html
http://www.agenda.ro/news/news/28549/succesuri-dupa-succe-suri-eba-show-in-parlamentul-european.html
http://www.adevarul.ro/societate/viata/Constanta-Ce-a_mai_ramas_din_flota_romaneasca_0_223178220.html
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Cluj-Napoca-*-scandal_in_Ardeal_0_223178276.html
sa * organul lui basescu,ca el ii pupa-n kurdegeaba,cit despre restul.....ce-i intereseaza pe Americani ce facem noi,...??????au pus ei ceva in Romania,...nimic,...doar o firma care sa mulga bani de la Transporturi :Bechtel,.......ce au fost prosti pina acum la acest minister dar acum Berceanu iiintrece.
tara de corupti