no author
Andrei Ionascu
513 vizualizări 10 nov 2017

Rodrigo Duterte se află la Da Nang pentru a participa la summitul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC).

"Când eram adolescent, intram şi ieşeam des din închisoare. Mă băteam când cu unul, când cu altul. La vârsta de 16 ani, omorâsem deja pe cineva. O persoană reală, o bătaie, o înjunghiere. Nu aveam decât 16 ani. S-a întâmplat din cauza unei simple priviri. Câte astfel de priviri vor mai fi acum când sunt preşedinte?", a spus Duterte.

Purtătorul de cuvânt al lui Duterte, Harry Roque, a precizat ulterior că preşedintele a glumit, fiind vorba despre o anecdotă pentru faptul că nu se teme să meargă la închisoare.

În cadrul aceluiaşi discurs, preşedintele filipinez a ameninţat că va lovi un raportor al ONU pentru drepturile omului în cazul în care se va întâlni cu femeia respectivă şi a folosit un limbaj obscen pentru a combate criticii săi în legătură cu represiunea împotriva drogurilor.

Rodrigo Duterte se pregăteşte de o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump şi cu alţi lideri de stat, întrucât Filipine găzduieşte summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), la Manila, pe 12 şi 13 noiembrie.

În luna octombrie, Duterte a declarat că este nemulţumit de activitatea agenţiei pentru combaterea drogurilor şi a anunţat că este pregătit să împuşte criminalii şi violatorii care nu sunt pedepsiţi aspru.

Rodrigo Duterte a fost ales în funcţie anul trecut după ce a promis în timpul campaniei că va eradica drogurile din societate. De atunci, poliţia a raportat uciderea a peste 3.900 de "personalităţi ale drogurilor", justificând că a fost vorba doar despre autoapărare.

Citește și: