Efectul crizei în SUA – trei bănci au pus monopol pe bani. JPMorgan are un dolar din fiecare 10 economisiţi de americani
Efectul crizei în SUA – trei bănci au pus monopol pe bani. JPMorgan are un dolar din fiecare 10 economisiţi de americani
* Uriaşele corporaţii private care au fost susţinute tocmai pentru că erau „prea mari pentru a fi lăsate să cadă” şi al căror faliment ar fi atras mari pierderi întregii economii americane au devenit şi mai mari
Cele mai mari bănci din America – al căror faliment a fost evitat graţie celor 700 miliarde USD oferite de Congres din banii contribuabililor – au devenit şi mai mari, la un an după declanşarea crizei de pe Wall Street, din 16 septembrie 2008. Denumite „prea mari pentru a fi lăsate să cadă”, băncile-gigant pun acum şi mai multe riscuri, analizate de The Washington Post.
În timp ce în jur de 100 de bănci mici au fost lăsate să se prăbuşească (şi încă circa 150-200 vor mai falimenta în următoarele luni!), autorităţile federale au supervizat nişte fuziuni de urgenţă, care au salvat „peştii mari” de pe piaţa bancară. Aşadar, în mai puţin de un an, câteva bănci au ajuns să deţină majoritatea depozitelor şi a datoriilor americanilor.
În urma fuziunii dintre Bank of America şi Merrill Lynch, finanţată în parte din banii oferiţi de Trezorerie, care mai deţine active şi la Wells Fargo şi Citigroup, Guvernul SUA a ajuns să deţină două treimi din ipotecile din America. În privinţa depozitelor, doar despre o singură instituţie (JPMorgan Chase) se apreciază că deţine câte un dolar din fiecare 10 dolari economisiţi de americani.
În mâinile acestor câtorva mari corporaţii financiare (în spatele cărora se află Trezoreria) se află toate ipotecile, creditele pentru studenţi sau de altă natură din SUA, dar nu se ştie dacă aceste companii au devenit mai sigure. Dimpotrivă, există voci care le apreciază drept şi mai nesigure, pentru că acum sunt şi mai legate între ele.
Americanii de rând au de suferit
Cu aşa de puţin concurenţi, competiţia are de suferit, iar posibilitatea de alegere a clienţilor se diminuează tocmai în SUA, port-drapelul liberei iniţiative şi a economiei de piaţă. Regulile antitrustizare ale Departamentului Justiţiei sunt ameninţate, mai ales că Bank of America şi Wells Fargo au primit dreptul de a deţine fiecare mai mult de 10% din economiile americanilor – limita maximă permisă unei singure bănci până anul trecut.
Efectele asupra americanilor au început să se simtă deja, prin faptul că băncile mari au crescut taxele la diferite servicii. Pentru a putea supravieţui, băncile mici şi-au redus şi mai mult aceleaşi tarife, ceea ce le diminuezaă profiturile şi le periclitează supravieţuirea. Apoi, dacă eşti clientul unei bănci locale, a folosi bancomatele unei bănci mari te costă mai mult.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine






















8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mafia fianiciara este FED care isi aprovizioneaza cu capital actionarii! Au murit presedinti americani pt ca nu au vrut infiintarea FED! Atunci moarte lui Kennedy se poate explica usor!
Deci FED muta banii pe care ei ii tiparesc dintr-un buzunar (ce nu apartine statului american) independent de puterea americana in buzunare private precum nacile mentionate mai sus folosindu-se de statul american care gireaza aceasta moneda. DEci FED e un fel de capusa care a convins guvernul american in 1913 sa-si puna sigla pe o afacere privata pe care nu o poate controla. Controlul se afla la cei care au beneficiat de cele mai multe subventii in timpul crizei. Si-au albit banii facuti din excrocherii, comertul cu arme si droguri, din susele de pe bursa caci atunci cind ai capitalul care se joaca la bursa cu usurinta il poti deposeda pe cel cu mai putin capital de acesta! Banii si in special dolarii sint mizeria lumii! Sint semnul de primitivism si de involutie al omenirii! Atita vreme cit se accepta ceea ce am scris mai sus, tacit de catre toate guvernele lumii, imaginati-va cum arata pinza de paianjen tesuta in jurul puterilor statelor lumii!
ne-am democratizat si noi. am inceput sa ne indatoram la banci straine caci bancile romanesti au fost distruse de BM si FMI, am inceput sa fim la cheremul altora. Asta am vrut, asta vem!
Sintem cifre pentru ei. Daca ei decid ca 6 miliarde sinte prea multe, vor inventa motive suficiente ce vor fi insusite de elite si imprastiate fraierilor! Uitati-va la ultimile razboiae generate de americani: toate au pornit dela motive inventate!
Iar voi faceti referiri la marea democratie americana! Marea democratie americana e fata in spatele careia se omoara, se distruge, se ocupa si stapineste! O putere care isi omoara proprii cetateni in regii gen 11 septembrie arata ce fel de monstri detin friele acestei lumi la adapostul dolarului controlat dei un grup privat peste care guvernul american a acceptat sa-si puna sigla. E ca in Alien care avea nevoie de corpuri gazda pe a se perpetua! Deci dolarul e o afecere privata girata de guvernul american. Guvernukl american este host-ul parazitului numit FED!
B R I C I U R I . R O - ARTICOLE BARBATESTI DE INGRIJIRE PERSONALA SI ARTICOLE DE BARBIERIT MODELAT, ARANJAT SI ARTICOLE DE PROFESIONALE DE FRIZERIE MADE IN GERMANY, SPECIAL CONCEPUTE PT BARBATI DEOARECE SE STIE... BARBATII AU PARUL Si UNGHIILE TARI.
Bine mai "analistilor" destepti!! Si cum altfel trebuia procedat?
Guvernul American a salvat marile banci pentru simplulm fapt ca in perioada premargatoare crizei, prin taxele uriase platite statului, au adus prosperitate poporului american.Suma de 700 miliarde $
nu a fost oferita bancilor ci bancile au fost imprumutate cu aceasta suma, iar dobanda nu a fost de neglijat.. asa ca nu mai interpretati voi, dupa placul vostru, * luate de FED.Sistemul financiar American, deocamdata este cel mai bun din lume.
bravo cata 9,57 ! Istetul de "moldovean" sa ne explice urmatorul aspect : cu cat a crescut cantitatea de bunuri din SUA si de pe planeta !! fata de momentul izbucnirii crizei - DUPA ce marii "dirijori ai lumii "au aruncat pe piata 13 TRILIOANE de usd?? deci cat mai valoreaza in realitate astazi ..un dolar ?? Raspunsul il vor da marii depozitari ( china , tarile arabe petroliere , chiar Rusia !!) care in urmatoarea perioada au tot interesul sa nu-si iroseasca rezervele adunate ; dar incet incet toti acestia vor reusi sa-si lichideze "stocurile de harttie tiparita " si atunci sa vezi ...."hora Stacatto - de Grigoras Dinicu !
Bravo cata un comentariu bun. Chiar foarte bun , toata america este defapt o afacere privata restul sunt sclavii sistemului. Defapt america a pus mana pe tot pe petrol (IRAK), droguri (AFGANISTAN, PANAMA, etc etc. ) . Politica americi este banul.
dictaturile care au fost sunt apa de ploaie fata de ce se pregateste..dictatura financiara,suprematia catorva banci,sistemul electronic de plata si identificare,big brother...ne indreptam spre ce este scris...si unii..nu vor sa CREADA....
Iata ca cei mari i TERMINA in sfarsit pe cei mici. J.P. Morgan, alaturi de familia Rotschilds. Bilderberg si alti cativa sunt acei FINANTIISTI INTERNATIONALI care conduc lumea; au inceput razboaie, au dictat rezultatelele razboaielor, au distrus firme si vietile oamenilor, banii NU MAI SUNT O PROBLEMA, doresc puterea absoluta si totul se va sfarsi pri REDUCEREA POPULATIEI PAMANTULUI 95%. mULTUMITI evreilor Rotschilds, Bilderberg,, JPMorgan ptr tot!