no author
Alexandra PELE
1116 vizualizări 10 apr 2011

O notă secretă publicată de FBI ar putea confirma aterizarea unor extratereştri în New Mexico, Statele Unite, înainte de anul 1950, scrie The Daily Mail. Biroul Federal de Investigaţii a făcut publice peste două mii de documente pe o pagină web numită The Vault .

Printre acestea se află un memorandum pe care agentul special Guy Hottel, angajatul FBI aflat la conducerea biroului din Washington în anii '50, i l-a trimis directorului agenţiei. În documentul intitulat "Farfurii Zburătoare", Hottel scrie că un reprezentant al Forţele Aeriene Americane (al cărui nume a fost cenzurat) a precizat că "trei aşa-zise farfurii zburătoare au fost recuperate din New Mexico". Obiectele au fost descrise ca având un diametru de 15 metri şi o "formă circulară, cu centrul bombat". Fiecare "farfurie zburătoare" avea la bord trei corpuri cu formă umană, dar care aveau mai puţin de un metru înălţime. Ele erau îmbrăcate într-o "pânză metalică, de o textură foarte fină".

Potrivit sursei citate de agentul Hottel, guvernul american a reuşit să recupereze cele trei obiecte zburătoare neidentificate deoarece radarele foarte puternice din zona respectivă au interferat cu sistemele de navigaţie ale "farfuriilor zburătoare".

Publicarea acestor documente ar putea alimenta diverse teorii ale conspiraţiei, scriu jurnaliştii britanici care atrag atenţia că autorităţile americane au încercat de mai multe ori să ascundă anumite informaţii. Oraşul Roswell din New Mexico a devenit celebru în vara anului 1947 când armata americană a lansat un comunicat de presă prin care informa că a fost reperat un OZN care s-ar fi prăbuşit în apropierea unei baze militare din deşert. La mai puţin de 24 de ore de la incident, armata a rectificat informaţiile, anunţând că ceea ce se credea a fi un "disc zburător" era de fapt un balon meteorologic, care s-a prăbuşit în apropierea unei ferme.

În anii '70, atenţia mediatică s-a îndreptat din nou către oraşul din New Mexico, în momentul în care mai mulţi oficiali ai armatei au început să dezvăluie informaţii confidenţiale.

Potrivit unui document din 1947, făcut public pe pagina web The Vault, discul care s-ar fi prăbuşit la Roswell avea o "formă hexagonală" şi era "suspendat de un balon printr-un cablu". Documentul clasificat "Urgent" de către directorul FBI mai preciza că discul seamănă într-adevăr cu un balon meteorologic, dar această teorie "nu a fost confirmată".

Citește și: