Filat, acuzat de plata datoriilor cu ţigări de contrabandă

de Bogdan MUNTEANU Postat la: 11.03.2010 20:12 Ultima actualizare: 11.03.2010 20:13

Vladimir Voronin /// Foto: Reuters/Denis Sinyakov

Fostul preşedinte de la Chişinău, Vladimir Voronin, susţine că actualul premier îi restituie banii de campanie lui Dinu Patriciu prin zece tiruri cu ţigări, dar miliardarul român dezminte acuzaţia

Premierul Moldovei, Vlad Filat, ar avea de restituit bani omului de afaceri român Dinu Patriciu, iar modalitatea de plată ar fi zece tiruri cu ţigări de contrabandă aşteptate să intre în România. Două au evitat deja cu succes controalele, un al treilea a fost reţinut în vamă - chipurile, din pricina neînţelegerilor dintre şeful statului român, Traian Băsescu, şi Patriciu - iar restul sunt pe drum. Această gravă acuzaţie a fost lansată, potrivit ProTV Chişinău, de către fostul preşedinte moldovean, Vladimir Voronin. El susţine că Filat ar fi primit bani în campania electorală de la Patriciu.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) l-a acuzat pe Filat de faptul că Guvernul său îşi permite un "lux exagerat", iar un exemplu în acest sens ar fi închirierea avionului lui Patriciu (cu 28.000 euro) pentru vizite în străinătate. Filat s-a apărat, spunând că închirierea a fost necesară, căci avionul oficial la dispoziţie este de pe timpul URSS şi are 30 de ani. El a recunoscut că îl cunoaşte pe Patriciu, dar a dezminţit orice legătură financiară. "Nu e adevărat sub nicio formă. Sub nicio formă n-are nicio legătură cu realitatea", a declarat Dinu Patriciu, pentru Mediafax. "Este o prostie. Eu nu am avut niciun fel de relaţie comercială sau financiară cu domnul Filat, vreodată, de niciun fel. L-am văzut o singură dată în viaţa mea", a precizat miliardarul.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 dhopital 12.03.2010 02:03

voronin,pudelul comunist care linge mana rusoilor,latra ca un caine turbat.el trebuie ignorat.a facut pupu pe covor.e depasit de istorie.cand unirea ?

 
#2 calache 12.03.2010 06:25

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Taxa_de_poluare_zace_in_sertare_0_222578294.html

 
#3 nikolai 12.03.2010 09:07

Acum ca Voronin striga hotii el fiind cel mai mare ,nu-i de mirare ,dar tare mie ca e si o farama de adevar,chiar daca nu cu tigari ci doar cu ajutor dat(si f bine ) in campanie

 
#4 Moldova 12.03.2010 11:07

@dhopital
Mai * pu la la moldoveni?

 
#5 dhopital 13.03.2010 05:27

@moldova;va dau un bobarnac in nas,ca sunteti de-ai nostri.

 
#6 noroc 21.08.2010 21:38

Poate com.furau si ei.Dar Filat lea dat la hot 'maturi' ca sa mature toata tara.El eun mincinos si hot.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa