Foşti spărgători de case, „consultanţi în securitate” pentru poliţiştii britanici

de Bogdan MUNTEANU Postat la: 25.07.2009 11:21 Ultima actualizare: 25.07.2009 11:30

Foşti spărgători de case, „consultanţi în securitate” pentru poliţiştii britanici

* Infractorii scapă de pedeapsa cu închisoarea dacă colaborează cu autorităţile şi li se plăteşte dezintoxicarea dacă au probleme cu drogurile

* Sfaturi de genul „un câine mare nu descurajează spărgătorii” au fost privite drept ridicole de Opoziţia de la Londra

 

Un grup de 12 spărgători de case – care au comis, împreună, câteva mii de astfel de infracţiuni! – au fost incluşi de poliţia din Hertfordshire (sud-estul Angliei, la nord de Londra) într-un bizar program de reabilitare care i-a transformat în „consultanţi de securitate” şi i-a scăpat de anii grei de puşcărie care li s-ar fi cuvenit.

Infractorii au fost scutiţi de pedeapsă cu două condiţii – să-şi recunoască toate faptele, să fie de acord să-şi împărtăşeasă „expertiza” oamenilor legii, şi să se supună regulilor eliberării sub supraveghere, relatează The Daily Mail.

„Consultanţii de securitate”, trecuţi mai întâi printr-un program de dezintoxicare pe cheltuiala contribuabilului britanic, urma să ofere sfaturi care „să le deschidă ochii” poliţiştilor. Ei i-au învăţat pe cei care s-au aflat pe urmele lor cum anume trebuie închisă o fereastră pentru ca spărgătorii să nu se poată strecura în case sau unde ar trebui să fie ţinute cheile pentru a fi „de negăsit”.

Unul dintre ofiţerii care se ocupă de program a spus că spărgătorii „sunt genii ale răului şi acum îşi pun cunoştinţele în slujba unei cauze bune”, dar cetăţenii şi parlamentarii din Partidul Conservator (PC) au mari îndoieli asupra acestui lucru. Criticii programului au remarcat că sfaturile oferite de foştii infractori sunt „de bun simţ” şi că poliţiştii ar fi putut să ajungă la aceleaşi concluzii privind prevenirea spargerilor şi fără vreun ajutor de-al „profesioniştilor”.

„Şi un copil de cinci ani i-ar fi putut spune unui poliţist cum să previi spargerile prin închiderea ferestrelor”, a declarat, indignată, membra Camerei Comunelor Ann Widdecombe, responsabilă pentru închisori în PC. Alt sfat considerat ridicol a constat în mărturia foştilor spărgători că ei nu se descurajează deloc de aşa-zişii câinii de pază, de talie mare.

În schimb, detalii mai relevante oferite de foştii infractori au fost acelea că ei „vânează” casele vreo două zile înainte de un „atac” şi că locuinţele în jurul cărora găsesc multe sticle de băutură sunt o ţintă predilectă. Cât mai multe sticle indică o petrecere de pomină, în urma căreia, foarte des, proprietarii uită să mai încuie uşile şi să închidă ferestrele.

Altă informaţie preţioasă a fost aceea că proprietarii le pun la dispoziţie instrumentele necesare spărgătorilor, dacă îşi lasă hârleţe, lopeţi şi greble în jurul casei.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

118 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 25.07.2009 11:31

Un grup de 12 spărgători de case – care au comis, împreună, câteva mii de astfel de infracţiuni! – au fost incluşi de poliţia din Hertfordshire (sud-estul Angliei, la nord de Londra) într-un bizar program de reabilitare care i-a transformat în „consultanţi de securitate” şi i-a scăpat de anii grei de puşcărie care li s-ar fi cuvenit.

 
#2 Biblia 25.07.2009 11:31

in romania cum credeti ca este inca de peste 100 ani ? - asta inseamna ca in romania e mai rau . aici sunt mana in mana cu totii . politisti - medici - procurori , judecatori - servicii secrete - spargatori - mafie - criminali - pana la cei mai marunti talhari si hoti . da da , bine ati auzit , si medicii si avocatii si profii universitari mai ales sunt in aceasta casta, alianta . ce mai .. ? sunt baieti destepti , dumnezeu sa le binecuvinteze mintile si inimile .

 
#3 MA C/AC 25.07.2009 15:29

polonia atrage atentia ca relatia r.moldova cu ue depinde de corectitudinea alegerilor de miercuri
consolidarea relatiilor dintre republica moldova si polonia, dintre republica moldova si uniunea europeana depinde de desfasurarea libera si corecta a alegerilor parlamentare din 29...

 
#4 mossadu'@calache 25.07.2009 15:29

aglomeratie la malul marii: peste 120.000 turisti au invadat litoralul romanesc
potrivit datelor centralizate si transmise sambata de asociatia pentru promovarea si dezvoltarea turismului - litoral, 120.023 turisti sunt inregistrati sambata pe litoralul romanesc.

 
#5 MA C/AC 25.07.2009 15:30

exporturile scad accelerat
valoarea exporturilor, exprimata in euro, a inregistrat o scadere de 26,7% in luna iunie 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor asociatiei nationale a importatorilor si exportatorilor din romania (aneir).

 
#6 valeria 25.07.2009 15:30

scandal la universitatea bucuresti: mediile examenului de admitere la litere au fost calculate gresit
dupa ce au trecut prin emotiile examenelor, mai multi candidati asteapta acum cu sufletul ca gura ca reprezentantii universitatii bucuresti sa le recalculeze notele.

 
#7 omu' de la tara 25.07.2009 16:19

aplicatia asta, pe la noi, ar fi ca hotii batrani din politica, sa-i invete repede pe cei tineri cum se fac afacerile cu statu', ba chiar se poate infiinta o universitate, spiru halit , de ex.

 
#8 valeria 25.07.2009 18:53

caldura excesiva, lipsa educatiei sau a unor norme elementare de bun simt ii determina pe botosaneni sa reactioneze ciudat atunci cand suna la 112 sau cand intra in contact cu echipaje ale serviciului judetean de ambulanta (sja).

desi prima intentie este de a zambi, cadrele medico-sanitare realizeaza ca au de-a face cu oameni cat se poate de seriosi care isi traiesc propriile drame.

o femeie din zona dorohoiului a sunat disperata la ambulanta pentru a-i fi trimis acasa un echipaj sa-i ia sotul. intrebata despre motivul solicitarii, aceasta a spus ca barbatul este in coma alcoolica. vazand ca ezita, dispecerii i-au cerut detalii si au aflat ca in realitate "coma alcoolica" este o agresivitate iesita din comun a sotului. intreband despre motivele situatiei, dorohoianca a raspuns sec ca vroia sa scape de barbat pentru ca acesta voia cu orice pret sa intretina relatii sexuale, dar ea nu a fost de acord. singurul lucru pe care cei din dispecerat l-au putut face a fost sa o sfatuiasca pe femeie sa incerce sa-si rezolve problemele in sanul familiei si sa apeleze 112 doar pentru urgente.

un alt caz a avut loc la zaicesti, unde tatal unei fete de 19 ani a fost calmat de politisti. asta, desi chiar el solicitase ajutor pentru fiica sa, care se simtea rau. dupa ce au stabilizat-o, membrii echipajului sja au urcat pacienta pe targa pentru a o transporta la unitatea de primire a urgentelor de la spitalul judetean, insa tatal acesteia a spus ca nici nu concepe asa ceva. potrivit cadrelor medicale, grija principala a barbatului era ca in ambulanta era un asistent, nu o asistenta, si ca acesta "i-ar viola fata si ar abandona-o in padure".

desi initial li s-a parut comica situatia si au incercat sa-l linisteasca pe barbat, in cele din urma membrii echipajului au fost nevoiti sa ceara ajutorul politiei. "tatal pacientei a devenit extrem de agresiv si ne solicita imperios sa-l luam si pe el la spital. i-am explicat ca legea ne interzice acest lucru si ca fata lui, care era majora, nu era inconstienta ca sa aiba nevoie de un insotitor. in momentul in care a inceput sa traga de usi si sa ne ameninte am solicitat interventia politiei, un echipaj venind si calmandu-l cu o amenda", a precizat tiberiu roman, asistent principal in cadrul sja.

 
#9 calache 25.07.2009 18:54

un barbat din botosani a fost atacat cu cutitul de un vecin, cu care s-a luat la bataie din cauza instalatiilor sanitare defecte.

un botosanean a ajuns la spital, dupa ce i-a reprosat vecinului ca ii inunda locuinta. totul s-a intamplat miercuri seara, cand stelian l. de 37 de ani din municipiu a mers acasa la gheorghe b. pentru a-i atrage atentia ca, din cauza avariilor la instalatiile sanitare, ii inunda frecvent locuinta.

pentru ca nu l-a gasit acasa pe barbat, botosaneanul i-a facut scandal sotiei acestuia. ceva mai tarziu, femeia i-a povestit sotului cele intamplate, iar gheorghe b., aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a mers acasa la stelian l. sa-i ceara socoteala.

discutiile aprinse au degenerat rapid intr-un scandal in toata regula, cei doi luandu-se la bataie. la un moment dat gheorghe b. si-a injunghiat vecinul in abdomen. stelian l. a fost transportat de urgenta la spital unde a fost stabilizat.

dupa acest incident, politistii efectueaza cercetari impotriva lui gheorge b. sub aspectul savarsirii infractiunilor de port fara drept al cutitului, lovire sau alte violente si amenintare, iar in cazul lui stelian l. asupra infractiunilor de lovire sau alte violente, violare de domiciliu si distrugere.

cei doi vecini s-au certat de mai multe ori din cauza inundatiilor, insa scandalul de miercuri a fost cel mai grav.

 
#10 valeria 25.07.2009 18:55

cpustiul a fost operat de apendicita, insa a dat bir cu fugitii din sectia de chirurgie din cauza seringilor.

un pusti de 11 ani din comuna urechesti a pus pe jar toata politia vrinceana dar si cadrele medicale de la spitalul judetean de urgenta "sfintul pantelimon" focsani, dupa ce a fugit din sectia de chirurgie infantila, unde fusese supus unei operatii de apendicita.

potrivit medicilor, catalin razvan niscoveanu a parasit spitalul fara incuviintarea cadrelor medicale, imbracat in pijamale si incaltat in papuci de casa. baiatul a fost operat de apendicita in urma cu doua saptamini si externat dupa citeva zile, insa a fost internat din nou la data de 20 iulie pentru ca se simtea rau. timp de mai multe ore, politistii l-au cautat pe raza intregului judet.

abia ieri dupa amiaza, pustiul a fost gasit de politistii si voluntarii trimisi pe urmele sale. "baiatul se afla la niste vecini, carora le-a cerut de mincare si a fost incredintat familiei. acesta sustine ca pe timpul noptii a dormit in vie, pe raza comunei urechesti, si le-a spus politistilor ca a fugit din spital de teama injectiilor", ne-au declarat politistii.

baiatul a parcurs pe jos distanta pina acasa, dar a mers pe cimp, pe drumuri laturalnice. pustiul i-a rugat pe oamenii legii sa nu-l duca la spital pentru ca injectiile il dureau "rau de tot".

baiatul locuieste cu matusa sa deoarece parintii sint plecati in strainatate, la munca. rudele spun ca nu a fost pentru prima data cind baiatul a plecat de acasa fara sa spuna unde are de gind sa mearga. mentariu

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa