Gaddafi şi-a instalat cortul la New York pe proprietatea lui Trump

de Bogdan MUNTEANU Postat la: 23.09.2009 20:45 Ultima actualizare: 23.09.2009 20:48

Gaddafi şi-a instalat cortul la New York pe proprietatea lui Trump

Liderul libian, cel mai urât duşman al Americii în anii `80, şi-a instalat cortul pe o proprietate a miliardarului Donald Trump aflată la nord de New York

Autoproclamatul "rege al regilor" şi dictator al Libiei de patru decenii, Moammar Gaddafi, a reuşit să-şi găsească loc de popas pentru cortul de beduin - o proprietate de la nord de New York a miliardarului Donald Trump.

Fără să ştie cui îşi închiriază terenul din suburbia de lux Bedford, magnatul i-a făcut un favor lui Gaddafi, după ce alţi proprietari din zonă au refuzat tranzacţia, iar primăria New York-ului nu şi-a dat acceptul pentru instalarea cortului în Central Park. "Proprietatea a fost închiriată pe termen scurt unor parteneri din Orientul Mijlociu, care ar avea sau nu legături cu Gaddafi. Vom verifica acest lucru", a explicat un reprezentant al lui Trump.

Totuşi, autorităţile locale nu mai au nevoie de vreo "verificare", căci Secret Service le-a confirmat că respectivul cort îi aparţine lui Gaddafi. Imediat ce ştirea s-a răspândit în comunitate, localnicii au început demersurile pentru a obţine evacuarea, deşi - cel puţin de marţi seara, când elicopterele televiziunilor au început să survoleze zona - dictatorul nu a fost zărit în jurul cortului. Este foarte posibil ca el nici să nu-şi fi riscat securitatea, câtă vreme în suburbiile New York-ului locuiesc multe rude ale celor 180 de americani ucişi în "avionul detonat la Lockerbie (1988). Gaddafi a renunţat la amplasarea cortului în Englewood (New Jersey), altă suburbie new-yorkeză, unde Libia deţine un teren, dar unde lobby-ul urmaşilor victimelor este foarte puternic.

Indicatoare "Nu parcaţi"

Un mijloc prin care autorităţile din Bedford au încercat să-i şicaneze pe nedoriţii musafiri libieni a fost instalarea de indicatoare "Parcarea interzisă", în jurul proprietăţii de 86 hectare a lui Trump. Anterior, încercările de a obţine dărâmarea cortului (pe motivul lipsei autorizaţiei de construcţie) s-au blocat de faptul că libienii au pretins că este doar un cort temporar (pentru petreceri).

Localnicii sunt iritaţi că Depar­ta­mentul de Stat (DoS) a permis unui "sponsor al terorismului" (deşi Washingtonul nu-l mai consideră ca atare din 2003) să poposească la ei. Pentru a calma spiritele, DoS a confirmat că dictatorul va dormi la misiunea diplomatică a Libiei din Manhattan.

Chiar şi fără ca să-şi facă apariţia el însuşi pe acolo, ridicarea cortului pe pământ american este încă o victorie de imagine a lui Gaddafi, obţinută, ce-i drept, cu multă dificultate. Potrivit The Times, oamenii săi au negociat îndelung închirierea unui loc adecvat, unde să-şi poată etala fastul demn de un "rege al regilor", aşa cum i-a reuşit la Paris (în curtea hotelului Marigny) şi la Roma. La New York, proprietarii luxosului Pierre Hotel au refuzat ideea de a-l găzdui, oricât ar fi fost dispus să plătească Guvernul de la Tripoli. Nici proprietarul unei vile din Riverdale (altă suburbie selectă, la nord de Manhattan) nu a acceptat să-şi închirieze domeniul pentru o săptămână. El a refuzat oferta suspectă, deşi potenţialii chiriaşii s-au dat drept sri-lankezi, ceea ce indică faptul că, dacă ar fi fost puţin prevăzători, şi oamenii lui Donald Trump puteau refuza.

INFO PLUS

60.000 de dolari i-au fost oferiţi unui american pentru a-şi închiria o vilă, câteva zile, delegaţiei libiene, dar a refuzat să "facă afaceri cu terorişti"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Ratoiul Donald Trompa. 24.09.2009 00:18

J'igodia de j'idan irlanedez, Trump, ar vinde-o si pe m'a-sa unui camilar arab daca-i ies doi dolari.

 
#2 dhopital 24.09.2009 04:29

stirea asta e depasita.orasul nu ia dat voie lui gadaffi sa-si puna cortul in gradina lor.da mai pleaca daici cioroiule libian !!!

 
#3 punctul pe i 24.09.2009 12:27

Articol de ..2 bani , * si la comanda .. Asiei Mici ! Bine ca subiectul este "cortul" si nu cuvantarea de peste o ora si jumatate a lui Gaddafi !! Doamne si ce le-a mai zis-o !! In curand , - mai devreme decat multi cred , lumea va arata altfel !!

 
#4 dhopital 25.09.2009 04:06

de aia ziarele americane l-au poreclit 'the loon of the desert'.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa