Grecia mai are bani până la jumătatea lui martie

de Bogdan MUNTEANU Postat la: 21.02.2010 21:29 Ultima actualizare: 21.02.2010 21:32

Premierul Papandreou, îngrijorat de soarta ţării /// Foto: Reuters/Christian Hartmann

Nevoile de creditare ale ţării sunt acoperite până atunci, a confirmat premierul George Papandreou, dar Guvernul elen are nevoie urgentă de sprijinul partenerilor din UE, pentru a se împrumuta la dobânzi rezonabile

Guvernul de la Atena mai are bani numai până la jumătatea lunii martie, a mărturisit premierul George Papandreou într-un interviu pentru BBC, şi cere sprijinul de urgenţă al partenerilor din UE, pentru a putea lua împrumuturi la dobânzi rezonabile. În lipsa unor noi credite, salariile, pensiile şi alte cheltuieli guvernamentale nu ar mai putea fi achitate.

"În acest moment nu avem nevoie de creditare, necesităţile noastre sunt acoperite până la jumătatea lunii martie", a răspuns premierul la întrebarea dacă Grecia va emite o nouă emisiune de obligaţiuni, săptămâna viitoare. Dincolo de acest termen, Guvernul elen are nevoie de alte împrumuturi, dar nu la actualele dobânzi împovărătoare. Obligaţiunile cu scadenţa la cinci ani ale Greciei s-au vândut cu o dobândă de 6,1% în ianuarie, faţă de 3,9% cu cât se vindeau în 2006. Obligaţiunile pe zece ani au o dobândă şi mai mare - de 6,37%. Cu cât temerile investitorilor privind incapacitatea de plată a Atenei sporesc, cu atât grecii se vor împrumuta mai scump de pe pieţele internaţionale. În cele din urmă, dobânzile cerute vor fi absolut prohibitive, astfel că Grecia va trebui să taie la sânge cheltuielile (ceea ce implică dureroase costuri sociale), pentru a putea da impresia că este un debitor solvabil. Dar reformele interne nu se pot face fără sprijinul UE, căci "avem nevoie de ajutor astfel încât să ne putem împrumuta la aceleaşi rate ale dobânzilor ca şi alte ţări, şi nu la rate mai ridicate care să submineze capacitatea noastră de a face schimbările necesare", a insistat Papandreou.

Sprijin intern pentru programul de austeritate

În ciuda grevelor care au afectat Grecia de la începutul anului, premierul consideră că Executivul său are sprijinul grecilor pentru reforme. "Deşi sunt măsuri de austeritate şi ele dor, avem acum sprijinul a 50-60% din populaţie pentru ele, iar Guvernul este de asemenea susţinut", a afirmat Papandreou.

Potrivit France Presse, un sondaj publicat ieri pare să-i dea dreptate şefului Guvernului elen, câtă vreme 57% dintre greci consideră că măsurile fiscale şi salariale adoptate - contestate prin grevă de funcţionarii publici - reprezintă "direcţia bună". Ba mai mult, 75% din cei 1.400 de respondenţi cred că actualele decizii de austeritate au fost luate cu "o întârziere nejustificată". Speranţa că actualul Guvern, sprijinit de specialişti din partea UE, va fi capabil să depăşească criza financiară este împărtăşită de 51% dintre greci.

Înaintea unei greve masive - programată pe 24 februarie cu participarea celui mai mare sindicat al funcţionarilor şi a celei mai mari confederaţii din sectorul privat - grecii se arată opuşi mişcărilor de stradă. 75,6% dintre ei doresc pace socială şi numai 19,6% s-au declarat în favoarea grevelor.

20-25 miliarde euro, ajutorul din partea UE

Ajutorul statelor din Zona Euro pentru Grecia ar putea ajunge la 20-25 miliarde euro, arată "o primă reflexie a Ministerului Finanţelor din Germania", relatează Der Spiegel. Fiecare stat euro ar urma să ofere bani în funcţie de capitalul deţinut la Banca Centrală Europeană (BCE), astfel că Germania va da cea mai mare parte din sumă- circa 20%.

Suma vehiculată reprezintă cam jumătate din cele 53 miliarde euro pe care Atena trebuie să le împrumute anul acesta, pentru a-şi finanţa datoria publică aşteptată să treacă de 120%. Cu toate că reprezintă numai 2,5% din economia Zonei Euro, mai-marii UE s-au angajat să nu lase Grecia să ajungă în faliment, ceea ce ar putea afecta moneda unică. Situaţia datoriei greceşti este considerată principala cauză a prăbuşirii monedei unice europene faţă de dolarul SUA la cel mai mic nivel al ultimelor nouă luni.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ha-ha 21.02.2010 22:19

pe cand si Romania? Boilor romani comunisti

 
#2 ionutsk 22.02.2010 12:12

E de urmărit cazul Greciei, pentru că ÅŸi noi suntem un copil rebel al UE, ca ÅŸi ei. Dacă se va pune băţul pe Grecia, acelaÅŸi lucru ne aÅŸteaptă ÅŸi pe noi. Partea pozitivă a situaÅ£iei este că se dovedeÅŸte că UE este absolut necesară ÅŸi asta va întări autoritatea forului central de la Bruxelles. E necesară o integrare ÅŸi mai intensă, chiar până la dizolvarea fibrei naÅ£ionale în ansamblul european, dacă vrem să mai avem o ÅŸansă în faÅ£a asaltului asiatic.

 
#3 Constantin 22.02.2010 12:30

Cu MULTA TRISTETE TREBUIE SA RECUNOSTEM CA NICI TARA NOASTRA NU E DEPARTE DE A FI PRECUM GRECIA!
Sa dea BUNUL DUMNEZEU SA FIE ALTFEL SI SA NE AJUTE.

 
#4 propunere .. 22.02.2010 17:03

Propunere : pentru ca "avem nevoie de ajutor astfel încât să ne putem împrumuta la aceleaÅŸi rate ale dobânzilor ca ÅŸi alte ţări, ÅŸi nu la rate mai ridicate care să submineze capacitatea noastră de a face schimbările necesare", a insistat Papandreou ,!! - va invitam sa va imprumutati de la ...BANCILE GRECESTI DIN ROMANIA , la NIVELUL DOBANZILOR cu care a fost OBLIGAT sa se IMPRUMUTE si guvernul ROMAN !! Ce parere aveti ??? Sunteti de acord??

 
#5 gaga 22.02.2010 21:04

Trebuie sa-mi aduc aminte ce a spus Gorbaciov: Si capitalismul are greseli si nu functioneaza , si comunismul are greseli si nu functioneaza, si biserica are greseli si nu functioneaza, doar masiniile germane functionaza, si cind motorul Europei nu functioneaza, nici EU nu funnctioneza iar America tuseste.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa