Guvernul Romano Prodi a primit votul de incredere
Romano Prodi a obtinut ieri votul de incredere al Camerei Deputatilor italieni pentru noul sau guvern, 342 de parlamentari votand pentru si 253 impotriva. Se pune astfel capat in mod oficial crizei politice guvernamentale din Italia, creata prin respingerea de catre parlament a strategiei de politica externa avansata de guvern, urmata de demisia premierului. Inaintea votului din Camera Deputatilor, Romano Prodi a solicitat increderea parlamentarilor in programul sau guvernamental "de vindecare de rele a Italiei" si si-a luat angajamentul sa ramana la guvernare pana la sfarsitul actualei legislaturi, in 2011. Abordand un ton conciliator, Romano Prodi a declarat vineri in fata deputatilor ca atat majoritatea, cat si opozitia parlamentare au un obiectiv comun, acela de a consolida relansarea economica a tarii. Prodi a recunoscut insa ca nu are "un plan precis privind reforma electorala", dar ca doreste "un dialog cu toate fortele politice" pe aceasta tema pentru definitivarea acestui plan. Liderul opozitiei parlamentare italiene, Silvio Berlusconi, a comparat noul guvern Prodi cu "o adunare de coproprietari aflati in impas".Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu