Herman Van Rompuy: Un nou tratat bugetar european a fost adoptat de 25 de state UE
sursa foto AFP Georges Gobet
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE, relatează AFP.
"Douăzeci şi cinci de ţări vor semna tratatul bugetar", a declarat Herman Van Rompuy pe contul său de Twitter.
Acest pact răspunde cerinţei cancelarului german Angela Merkel care l-a propus ca o condiţie pentru solidaritatea financiară a Germaniei cu statele în dificultate din zona euro.
Acordul de principiu din cadul summitului liderilor europeni la Bruxelles a fost posibil datorită unui compromis la care au ajuns Polonia şi Franţa cu privire la subiectul formatului summitelor zonei euro.
Această problemă simbolică, dar foarte sensibilă din punct de vedere politic, a constituit un subiect de dispute de câteva săptămâni. Varşovia, susţinută de câteva ţări din Europa de Est, insista ca statele care nu utilizează încă moneda comună să poată participa în continuare la summiturile zonei euro. Parisul refuza ca această prezenţă să devină sistematică. A fost găsită o formulă de compromis între cele două variante.
Tratatul bugetar trebuie semnat oficial la începutul lunii martie şi se va aplica de îndată de 12 state l-au ratificat. După Marea Britanie, Cehia a devenit luni seară al doilea stat UE care refuză să adere.
Statul a invocat "motive constituţionale" şi dificultăţi de a-l ratifica, conform preşedintelui francez Nicolas Sarkozy care s-a arătat surprins de această schimbare de atitudine a Cehiei ce în decembrie a susţinut proiectul.
Pactul prevede ca statele semnatare să menţină bugete echilibrate şi un deficit structural care să nu depăşească 0,5 la sută din PIB. Fiecare stat va trebui să instituie un mecanism de corecţie care se va declanşa automat în caz de deparaj în raport cu acest obiectiv.
În caz de depăşire a limitei de 3 la sută din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi expuse unor sancţiuni cvasi-automate.
Tratatul trebuie inclus dacă este posibil în constituţiile statelor. Confruntată cu dificultăţi, Germania a trebuit să accepte ca anumite ţări să adopte acordul ca un simplu text de lege.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cauta pe Google cuvantul "adrian nastase romopi" si pe prima pagina afisata afli daca este corecta pedeapsa de 2 ani inchisoare!!
http://www.youtube.com/watch?v=2gm9q8uabTs&feature=share
Activitatile ce compun Crima Organizata (prostitutia, proxenetismul, traficul de persoane,traficul de droguri, evaziunea fiscala, etc) au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ in multe state el constituind “cancerul perfid” care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului
Grupurile politico-economice de inspiratie mafiota, cu legaturi în lumea interlopa, lupta de ani buni de zile sa controleze statul român.Istoria lor este lunga si porneste chiar dinainte de decembrie 1989. În atâtia ani au ajuns sa controleze oameni politici din toate partidele, oameni din politie, din procuratura, si, din pacate din justitie. Aceste grupari mafiote n-au aparut peste noapte si au mai încercat sa preia controlul ori de câte ori au simtit ca statul este slab. In acest moment au ajuns sa aibe putere sa fabrice si sa controleze dosare, sa declanseze anchete sau chiar sa le opreasca brusc Singura solutie pentru eradicarea acestui cancer social, este luarea de atitudine * si exercitarea de presiuni asupra politicienilor alesi pentru a ne servi si reprezenta. Cu cat mai multi oameni isi cunosc si exercita drepturile date de Dumnezeu la libertate de constiinta si exprimare, cu atat mai greu le va veni acestor viermi gaunosi sa-si faca treaba lor murdara
Principalele brate ale caracatitei mafiote din Romania sunt justitia si politia care sunt roase de cancerul coruptiei. Romania este raiul clanurilor de interlopi autohtoni protejati de justitie (care se afla sub papucul politicienilor corupti) si de politie.Inhaitarea politiei din Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara, inclusiv in judetul Arges. Politisti, procurori, judecatori, sunt "cumparati" sistematic ca sa serveasca mafia
Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din judetul Arges care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala bani, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in orasul Curtea de Arges exista mai multe grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile, conduse de politia mafiota locala, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern(cele mai multe in nordul Italiei)
Conform datelor oficiale detinute de autoritatile italiene, in Roma 85% dintre prostituate sunt romance,in Milano 8 din 10 prostituate sunt romance. In Danemarca, Romania este tara cu cele mai multe prostituate si potrivit Europol, Eurojust, The Times, CNN, primul exportator de prostitutie din Europa este Romania.Fara complicitatea politiei aceasta performanta negativa nu ar fi posibila
jurnalul.ro/special/special/comisar-de-politie-sluga-unui-peste-502765.html
infocurteadearges.ro/2011/09/16/ioana-visan-este-cercetata-oficial-in-dosarul-cu-prostituate-al-lui-berlusconi/
evz.ro/detalii/stiri/comisar-sef-judecat-pentru-favorizarea-infractorului-952994.html
Geert Wilders, parlamentar olandez: "România si Bulgaria ar trebui sa fie excluse din UE din cauza nivelului înalt de coruptie si nereguli care le fac nepotrivite cu calitatea de membru UE"