Iranul acuză SUA şi Marea Britanie de terorism
Gruparea Jundallah, care a ucis 6 Gardieni ai Revoluţiei, nu tocmai străină de dolarii americanilor
Autorităţile de la Teheran au promis că se vor răzbuna pe Marea Britanie şi SUA, după ce au învinovăţit cele două puteri occidentale că ar sta în spatele atentatului în care au murit zeci de oameni, inclusiv 6 înalţi comandanţi din Armata Gardienilor Revoluţiei. Pentru atacul ce a avut loc în sudul ţării (Balucistan), responsabilitatea a fost asumată de Jundallah ("Soldaţii lui Allah"), o grupare militantă sunnită, relatează The Times. Teheranul acuză SUA şi Marea Britanie că ar sprijini această grupare în încercarea de a răsturna regimul islamic iranian. "Ordon autorităţilor relevante să identifice în cel mai scurt timp pe cei care au comis acest atac terorist şi să îi dea pe mâna justiţiei", a declarat preşedintele Mahmud Ahmadinejad, care a promis şi că va răzbuna sângele vărsat. Chiar dacă liderul ultraconservator nu a pomenit numele statelor, a făcut-o în locul său şeful Parlamentului, Ali Larijani. "Domnul Obama a promis că va întinde o mână spre Iran, dar cu această acţiune teroristă şi-a ars mâna", a acuzat Larijani.
Puternica instituţie a Gardienilor Revoluţiei a acuzat că atentatul cu bombă a fost comis de terorişti sprijiniţi de "Marele Satan America şi aliatul său, Marea Britanie".
"În viitorul nu tocmai îndepărtat, ne vom lua revanşa. Nu există îndoială că acest act sălbatic şi inuman face parte din strategia coordonată de Satan împotriva regimului şi care încearcă să spargă unitatea dintre şiiţi şi sunniţi", se arată într-un comunicat oficial militar. Potrivit unor informaţii ale CIA, Gardienii Revoluţiei au fost implicaţi, direct sau indirect, în activităţi teroriste precum bombardarea Ambasadei SUA din Beirut (1983), deturnarea zborului 422 al Kuwait Airlines în 1988 sau răpirea unor cetăţeni americani din Balabakk.
Atacul a lovit în plin
Atentatul a dat o lovitură serioasă Gardienilor Revoluţiei, şi la nivel naţional, şi la nivel local. Printre cei ucişi se numără comandantul adjunct al forţelor terestre comandate de Gardieni, Generalul Noor Ali Shoushtari (care era şi membru al Brigăzilor al-Quds, aripa militară şi "serviciul secret" al Gardienilor), dar şi comandantul local al Gardienilor, Rajab Ali Mohammadzadeh. Cei doi împreună cu alţi Gardieni călătoreau spre Pishin, lângă graniţa cu Pakistan, când un atacator şi-a aruncat în aer încărcătura de explozibili chiar lângă convoi.
Marea Britanie şi SUA au negat vehement că ar avea vreo implicare în comiterea atentatului. "Respingem cu tărie afirmaţia că atacul are vreo legătură cu Marea Britanie", a explicat un purtător de cuvânt al MAE britanic. "Poveştile despre aşa-zisa implicare a SUA sunt total false", a arătat şi Departamentul de Stat al SUA. În ciuda dezminţirilor vehemente, în ultimii ani, mai multe surse anonime din cadrul CIA au indicat că gruparea Jundallah este sponsorizată cu bani americani pentru a semăna discordie în Iran, relatează The Times. În 2008, ziaristul Seymour Hersh a scris că liderii din Congres au încheiat un "acord secret" cu Bush pentru a da Casei Albe 400 de milioane de dolari cu care să finanţeze şi să înarmeze grupuri militante precum Jundallah. (E.F.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
azbaluiad creaza crize internationale ca sa-i mentina pa aiatoli la putere intr-un stat in care * nu-i mai vrea.tehnica veche din razbelul rece !!
ce interesant.a fost cenzurat cuvantul po-*-tia,adica poporul.doamne fereste daca foloseam cuvantul co-*-tia,adica trasul cu naiu'
Nu vrem razboi mondial.
Am deja peste 700 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
Multumesc