John McCain, ridiculizat în replică la caricatura lui Obama

Postat la: 16.07.2008 19:24

John McCain, ridiculizat în replică la caricatura lui Obama

Aşezat într-un scaun cu rotile, McCain primeşte calmante de la soţia sa, o fostă dependentă

Candidatul republican la prezidenţialele din America, John McCain, a primit şi el „tratamentul” care i s-a aplicat cu câteva zile în urmă rivalului său, democratul Barack Obama, devenind subiect de caricatură politică. După ce Obama a devenit musulman în caricatura publicaţiei The New Yorker, McCain este înfăţişat de National Review în Biroul Oval de la Casa Albă, într-un scaun cu rotile, decrepit, murmurând printre buze „să bombardăm... să bombardăm... să bombardăm Iranul”, iar soţia sa, Cindy, îi administrează pastile pentru a-l ajuta „să treacă cu bine de ceremonia de inaugurare”, în vreme ce în şemineu arde Constituţia americană, iar pe perete poate fi văzut un  portret al vicepreşedintelui Dick Cheney.

Autorul, David Horsey, a oferit astfel o paralelă aproape perfectă a caricaturii din The New Yorker, care a creat un scandal uriaş încă dinainte de publicare. Ca şi în cazul lui Obama, lui McCain i se speculează în această caricatură toate aşa-zisele „slăbiciuni electorale”: vârsta înaintată (71 de ani), politica înclinată spre prelungirea războiului şi deschiderea unor noi fronturi de luptă (aluzia la Iran şi portretul lui Cheney), soţia, odinioară, dependentă de pastile calmante. În vreme ce caricatura lui Obama a fost calificată drept „de prost gust şi ofensatoare” de întreaga elită politică americană, a lui McCain nu a stârnit, deocamdată,  reacţii echivalente ca magnitudine. 

Gafe şi „glumiţe”

În ultimele zile, John McCain a tot apărut în presa americană cu diferite declaraţii „eronate”, mai vechi sau mai noi, care au făcut deliciul comentatorilor politici. A pomenit, din nou, despre Cehoslovacia, o ţară care nu mai există din 1993 dar la care senatorul se referă de câte ori doreşte să vorbească de fapt despre Republica Cehă,  a făcut o „glumiţă” despre Iran, ţară care importă un volum impresionant de ţigări americane, apreciind că SUA au găsit cea mai eficientă armă pentru a omorî cetăţenii acestei ţări.

Jurnaliştii americani au mers şi mai departe în timp şi au „dezgropat” şi alte „gafe” ofensatoare la adresa vreunei categorii sau a alteia.
În urmă cu 20 de ani, McCain povestea unei adunări din Washington un „banc” despre o femeie violată şi bătută de o gorilă, care când se trezeşte, în spital, întreabă unde este „minunata maimuţă”. Asociaţiile pentru drepturile femeii nu au fost prea încântate de „glumiţa” lui McCain, cum cu siguranţă nu a fost nici familia Clinton în 1998, când senatorul a mai scos o “perlă” în faţa colegilor republicani: “De ce este Chelsea Clinton atât de urâtă? Pentru că tatăl ei este Janet Reno!” (aceasta din urmă fiind procurorul general al SUA, n.r.). Şi atunci ca şi acum, echipa lui John McCain a făcut toate eforturile pentru a nega că acesta ar fi făcut gafele respective. (A.I.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

10 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 17.07.2008 10:06

Candidatul republican la prezidenţialele din America, John McCain, a primit şi el „tratamentul” care i s-a aplicat cu câteva zile în urmă rivalului său, democratul Barack Obama, devenind subiect de caricatură politică.

 
#2 CORANUL 17.07.2008 11:46

transferul lui dica la catania a provocat suparare mare. nu intre suporterii stelei, ci anei maria prodan. aceasta i-a reprosat fotbalistului ca, desi avea contract de impresariat cu ea, a mers sa semneze cu formatia de serie a de mana cu ioan si victor becali. pentru acest lucru a decis sa il dea in judecata pe "dicanio". initial a dorit sa-i ceara daune in valoare de 500.000 de euro.

 
#3 pana la urma, fostul 17.07.2008 11:47

pana la urma, fostul decar al stelei a fost salvat de bunul sau prieten, mutu. "adi se roaga de mine sa nu ii iau bani lui dica. imi spune ca i-as strica toata fericirea transferului la catania si, in plus, l-as lasa sa munceasca fara bani. nu pot sa iert pur si simplu, dar, datorita lui mutu, nu ii voi mai cere 500.000 lui dica, ci doar zece procente din contractul pe care l-a semnat la catania", a spus ana maria prodan.

 
#4 Fotbalistul va casti 17.07.2008 11:47

fotbalistul va castiga 900.000 de euro in cei trei ani pe care ii va petrece la formatia siciliana, deci in cazul in care va pierde procesul intentat de impresar, va trebui sa achite 90.000 de euro. in schimb, ana maria prodan a tinut sa precizeze ca nu este in razboi cu fratii becali: "dica este singurul vinovat pentru acest circ.

 
#5 Laurentiu (n.r.-sotu 17.07.2008 11:48

laurentiu (n.r.-sotul anei maria prodan, laurentiu reghecampf) a vazut prin ziare ca este scandal intre mine si fratii becali din cauza lui dica si s-a enervat. l-a sunat pe giovanni, care i-a fost impresar, si i-a explicat ca nu avem motive sa ne certam. chiar ne vom intalni zilele astea pentru a sta mai mult de vorba", a incheiat prodan

 
#6 NoulTestment 17.07.2008 12:49

****://***.eveniment ul.ro/articol/un-til har-igienic.html

 
#7 NoulTestment 17.07.2008 12:49

****://***.eveniment ul.ro/articol/o-baca uanca-si-a-aruncat-i n-mizerie-cei-sapte- copii.html

 
#8 NoulTestment 17.07.2008 12:50

****://***.eveniment ul.ro/articol/hot-de -pantofi.html

 
#9 CORANUL 17.07.2008 12:51

****://***.eveniment ul.ro/articol/a-vrut -sa-isi-faca-dreptat e-cu-un-cutit.html

 
#10 CRETINI MIORITICI 17.07.2008 12:51

****://***.eveniment ul.ro/articol/contra banda-cu-ceapa.html

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa