5964 vizualizări 5 oct 2017


În debutul unui discurs televizat, Puigdemont l-a acuzat pe Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, că a adoptat poziţia guvernului central de la Madrid, ignorând voinţa catalanilor.

"Regele Spaniei a ignorat faptul că populaţia catalană a fost victima brutalităţii din partea poliţiei. A avut oportunitatea de a se adresa tuturor cetăţenilor şi aşa ar fi trebuit să fie, conform Constituţiei. Declaraţiile regelui au dezamăgit mulţi catalani, m-aş fi aşteptat la un alt ton şi la alt mesaj. Regele a preluat discursul şi politicile guvernului lui Mariano Rajoy, unul catastrofal faţă de Catalonia", a spus Carles Puigdemont.

Liderul guvernului regional nu a precizat dacă independenţa faţă de Spania va fi declarată luni, dar a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului.

"Duminica trecută, am reuşit să organizăm un referendum într-un ocean de dificultăţi şi în faţa unei represiuni fără precedent; ieri am dat un exemplu prin continuarea grevei generale, iar în zilele următoare vom reveni pentru a arăta cea mai bună faţă a ţării noastre, atunci când instituţiile catalane trebuie să aplice rezultatul referendumului", a mai spus Puigdemont.

Carles Puigdemont a insistat asupra necesităţii de a recurge la mediere externă pentru a rezolva criza catalană, întrucât guvernul spaniol nu a acceptat dialogul.

"Acest moment solicită mediere. Am primit mai multe oferte în ultimele ore şi vom primi şi altele. Toţi ştiu că eu sunt pregătit să încep un proces de mediere. O voi repeta de câte ori este necesar: dialogul şi acordul fac parte din cultura politică a poporului nostru. Cu toate acestea, statul nu a dat niciun răspuns pozitiv acestor oferte", a precizat Puigdemont.

Duminică, 1 octombrie, Guvernul Cataloniei a organizat un referendum pe tema apartenenţei regiunii autonome la Spania. 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.

Guvernul de la Madrid şi Uniunea Europeană nu recunosc plebiscitul, iar violenţele produse la referendum s-au soldat cu aproximativ 900 de răniţi.

Citește și: