no author
Mihai Draghici - Mediafax
315 vizualizări 5 mar 2018

"Am decis să demisionez din funcţia de lider al Partidului Democrat. Este necesar să deschidem o nouă pagină", a declarat Matteo Renzi într-un discurs rostit luni seară.

Partidul Democrat, aflat la guvernare în prezent, a obţinut un scor de doar 18,5% în urma scrutinului legislativ desfăşurat duminică în Italia.

Niciun partid şi nicio alianţă politică nu au obţinut majoritate în urma scrutinului parlamentar din Italia, rezultatul neconcludent riscând să genereze o criză politică de lungă durată.

"Vom fi în opoziţie, Partidul Democrat nu va fi niciodată un partid pentru susţinerea unui guvern al forţelor antisistem", a adăugat Matteo Renzi, acuzându-i pe Luigi Di Maio, liderul formaţiunii populiste Mişcarea Cinci Stele (M5S) şi pe Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului (extremă-dreapta), că sunt "antieuropeni" cu discursuri "ostile".

Potrivit rezultatelor preliminare, partidul populist antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S) a obţinut 32,5% în urma scrutinului parlamentar desfăşurat duminică în Italia. Pe locul doi se situează Partidul Democrat (PD, centru-stânga), cu 18,5%. Formaţiunea de extremă-dreapta Liga Nordului, condusă de Matteo Salvini, a obţinut 17,4%, iar Forza Italia (FI, centru-dreapta), partidul lui Silvio Berlusconi, 14%.

Partidul naţionalist-conservator Fraţii Italiei (FdI), condus de Giorgia Meloni, a primit 4,3% din voturi, partidul Liber şi Egali (LeU) 3,4%, formaţiunea +Europa 2,5%, Noi cu Italia 1,3%, iar Mişcarea Civică Populară 1%.

Citește și: