Publicat

28

noiembrie

2016

08:07

6682

vizualizări

Micul loc din Europa unde se ciocnesc civilizaţiile. UE, Rusia, arabii şi Statul Islamic îşi dau şah la Sarajevo

Cea mai bună imagine pentru a înţelege o ţară fragmentată la atât de multe nivele, cum este Bosnia şi Herţegovina, am găsit-o la Sarajevo într-o ceaşcă de cafea: pe farfuriuţă era desenată Statuia Libertăţii şi scria New York, pe ceşcuţa de dimensiuni italieneşti de deasupra era desenată multicolora catedrală „Sfântul Vasile” de lângă Kremlin. La acest microunivers al atât de iubitei cafele bosniace (doamne fereşte să-i spuneţi turcească), trebuie să adăugaţi încă două piese de puzzle ca tabloul să capete contur: mallurile din centrul capitalei şi cartierele de vile care au înflorit în mai multe zone din Bosnia – toate investiţii directe ale arabilor care roiesc înspre Bosnia din statele din Golf –, dar şi micile comunităţi fundamentaliste, salafiste, din câteva sătuce mai îndepărtate, de unde vreo 200 de bosniaci au plecat în ultimii ani să lupte pentru Statul Islamic, în Siria sau în Irak. La vârf, primul-ministru de dreapta Denis Zvizdić vorbeşte optimist despre calea ireversibilă a Bosniei către UE şi NATO şi despre cum degeaba îşi bagă coada Rusia, prin breşa sârbească. Dar asta nu contează prea mult, într-o ţară în care musulmanii bosniaci, ortodocşii sârbi şi catolicii croaţi convieţuiesc cu drepturi, partide politice şi autorităţi absolut egale, unde autonomia este prezentă până la cel mai mic nivel (există 167 de ministere centrale şi locale în Bosnia, spune un oficial ONU) şi unde pentru o decizie e nevoie de vreo 50 de semnături. „Puterea politică e proporţională cu ce ai în buzunare sau în mână. Guvernarea, fie că e vorba de politici, fie de reacţie la un dezastru natural practic nu funcţionează, pentru că ai diferite nivele de guvernare”, explică un bosniac angajat al ONU cât de volatilă este direcţia politică în Bosnia. Într-o ţară în care cei mai mulţi consideră că salvarea poate veni doar din afară, pentru că numai aşa diferendele religioase, istorice şi politice ar putea fi aduse la un compromis funcţional, fotografia de moment corespunde atât financiar, cât şi politic, cu integrarea în UE şi în NATO. Dar asta se poate schimba: de la investiţiile arabe, la influenţa rusească sau la ideologia Statului Islamic, în Bosnia se joacă multe.

Micul loc din Europa unde se ciocnesc civilizaţiile. UE, Rusia, arabii şi Statul Islamic îşi dau şah la Sarajevo

Cea mai bună imagine pentru a înţelege o ţară fragmentată la atât de multe nivele, cum este Bosnia şi Herţegovina, am găsit-o la Sarajevo într-o ceaşcă de cafea: pe farfuriuţă era desenată Statuia Libertăţii şi scria New York, pe ceşcuţa de dimensiuni italieneşti de deasupra era desenată multicolora catedrală „Sfântul Vasile” de lângă Kremlin. La acest microunivers al atât de iubitei cafele bosniace (doamne fereşte să-i spuneţi turcească), trebuie să adăugaţi încă două piese de puzzle ca tabloul să capete contur: mallurile din centrul capitalei şi cartierele de vile care au înflorit în mai multe zone din Bosnia – toate investiţii directe ale arabilor care roiesc înspre Bosnia din statele din Golf –, dar şi micile comunităţi fundamentaliste, salafiste, din câteva sătuce mai îndepărtate, de unde vreo 200 de bosniaci au plecat în ultimii ani să lupte pentru Statul Islamic, în Siria sau în Irak. La vârf, primul-ministru de dreapta Denis Zvizdić vorbeşte optimist despre calea ireversibilă a Bosniei către UE şi NATO şi despre cum degeaba îşi bagă coada Rusia, prin breşa sârbească. Dar asta nu contează prea mult, într-o ţară în care musulmanii bosniaci, ortodocşii sârbi şi catolicii croaţi convieţuiesc cu drepturi, partide politice şi autorităţi absolut egale, unde autonomia este prezentă până la cel mai mic nivel (există 167 de ministere centrale şi locale în Bosnia, spune un oficial ONU) şi unde pentru o decizie e nevoie de vreo 50 de semnături. „Puterea politică e proporţională cu ce ai în buzunare sau în mână. Guvernarea, fie că e vorba de politici, fie de reacţie la un dezastru natural practic nu funcţionează, pentru că ai diferite nivele de guvernare”, explică un bosniac angajat al ONU cât de volatilă este direcţia politică în Bosnia. Într-o ţară în care cei mai mulţi consideră că salvarea poate veni doar din afară, pentru că numai aşa diferendele religioase, istorice şi politice ar putea fi aduse la un compromis funcţional, fotografia de moment corespunde atât financiar, cât şi politic, cu integrarea în UE şi în NATO. Dar asta se poate schimba: de la investiţiile arabe, la influenţa rusească sau la ideologia Statului Islamic, în Bosnia se joacă multe.

Printre blocurile din Sarajevo, pe care se mai văd încă găurile gloanţelor trase în războiul balcanic din 1992-1995, amestecate cosmopolit cu mall-uri, blocuri-turn, hoteluri, moschee şi catedrale la un loc, se ascunde o mică poveste, pe malul râului Miljacka, care taie oraşul în două. Este povestea bosniacului Benderija, din secolul 19, şi a restaurantului tradiţional din zilele noastre, numit „Casa ciudei” (Inat kuća). Este o poveste despre Bosnia, care răsună până în geopolitica zilelor noastre. Şi spune aşa: când Imperiul Austro-Ungar a cucerit Bosnia, s-a început modernizarea oraşului şi austro-ungarii au vrut să construiască o mare clădire a primăriei, chiar pe malul râului Miljacka, în centru. Doar că terenul aparţinea bătrânului bosniac Benderija, care îşi avea şi casa acolo. S-au târguit mult cu bosniacul, dar condiţia lui pentru a ceda locul austro-ungarilor a fost clară şi de neclintit: o pungă cu monede din aur şi să-i mute casa, cărămidă cu cărămidă, pe malul celălalt al râului. În 1895, austro-ungarii nu au avut încotro şi i-au făcut pe plac lui Benderija, spune povestea. Astăzi, casa lui se cheamă „Casa ciudei” (Inat kuća), iar morala poveştii, gravată în faţă, este următoarea: „Casa este încă aici în ciuda tuturor guvernelor şi simbolizează încăpăţânarea bosniacilor”.

Înapoi în zilele noastre, Bosnia, o ţară cu o populaţie de mărimea Bucureştiului şi a împrejurimilor (cam 3,5 milioane) şi cu vreo 2 milioane de cetăţeni plecaţi prin Germania şi ţările scandinave, se află acum la răscrucea unui drum unde mai mulţi actori internaţionali se oferă, mai puternic sau nu, să-i dea o pungă cu galbeni şi să-i mute casa, cărămidă cu cărămidă, în sfera lor de influenţă, precum în povestea bătrânului Benderija.

Puterea politică în Bosnia pare să fie proporţională cu ce ai în buzunare sau în mână”, spune Edis Arifagić de la UNDP, cel care a condus programul ONU-UE de reconstrucţie în Bosnia, după inundaţiile catastrofale din 2014.

Aceştia sunt, în funcţie de puterea de influenţă, vizibilitatea şi predispoziţia dovedită prin fapte de a băga în buzunarul Bosniei, cei mai importanţi actori: UE, Rusia, ţările arabe şi organizaţia teroristă Statul Islamic. Vom vorbi despre ele în ordine inversă, dând importanţă, aşa cum e păcatul jurnalismului, mai întâi ineditului şi senzaţionalului, abia apoi impactului real al cifrelor.

UE şi ţările europene sunt de departe cei mai importanţi investitori şi parteneri comerciali ai Bosniei, campioni fiind ţări precum Austria, Croaţia, Germania, Italia sau Slovenia. Rusia nu are o influenţă de neglijat în Bosnia, ea fiind vizibilă mai ales în Republica Srpska, entitatea statală bosniacă unde sârbii sunt majoritari. Arabii din Golf, dar şi turcii investesc în ritm accelerat şi foarte vizibil în Bosnia, achiziţionând de-a valma proprietăţi imobiliare, pentru că afinitatea religioasă cu bosniacii musulmani îi face să considere această ţară din Balcanii de Vest drept un paradis ieftin, unde la o adică se pot retrage în vacanţe sau în vremuri de restrişte departe de casă. Nu în ultimul rând, Statul Islamic investeşte timid în fundamentalismul religios din Bosnia. Fenomenul nu are amploare, însă nu poate fi trecut cu vederea: în Bosnia există sate wahhabite, unde se vorbeşte despre sharia şi se arborează steaguri asemănătoare Statului Islamic, iar peste 200 de bosniaci au plecat în Siria şi Irak să lupte alături de terorişti, câteva zeci revenind apoi în ţară.

Islamul radical bosniac. Satele wahhabiste trimit luptători Statului Islamic, mulţi se întorc

Sate precum Ošve sau Gornja Maoča au devenit cunoscute nu doar în Bosnia, ci şi în presa internaţională, pentru că sunt veritabile comunităţi musulmane wahhabite, unde este propovăduită sharia şi de unde organizaţia teroristă Statul Islamic a început să îşi recruteze luptători şi susţinători. Cei mai mulţi bosniaci, musulmani moderaţi, îi privesc şi vorbesc despre ei cu repulsie, ca despre ceva ce nu le face cinste. Dacă vorbeşti de asta cu bosniacii de rând, vei fi luat mai degrabă în râs: aceşti extremişti sunt reduşi ca număr şi vei primi argumentul imbatabil că, iată, aveţi mult mai mulţi la voi în Occident care pleacă să lupte pentru Statul Islamic, din Belgia, Franţa sau Germania. Totuşi, radicalismul islamic există în Bosnia.

„În Bosnia nu avem date exacte despre câte persoane sunt wahhabiste sau salafiste. Estimările variază de la 20.000 la 50.000 de persoane. Am făcut o analiză despre cauze şi acestea sunt, dincolo de situaţia economică, faptul că luptători străini au venit aici în timpul războiului şi au rămas. Aceşti oameni s-au integrat în anumite sate care acum sunt salafiste”, spune jurnalistul Denis Džidić, de la BIRN (Balkan Investigative Reporting Network), grup care a realizat mai multe anchete despre mişcarea wahhabită bosniacă.

„Am adoptat o strategie de combatere a corupţiei şi a terorismului. Numărul de luptători străini din Bosnia a fost redus la minimum. Suntem prima ţară din regiune unde s-a introdus o pedeapsă cu închisoarea pentru cei care se întorc după ce au luptat în ţări străine”, recunoaşte problema şi prim-ministrul Denis Zvizdić.

Un documentar realizat de BIRN arată că în ultimii 4 ani au plecat în jur de 900 de persoane din Balcani către Siria şi Irak, să lupte pentru Statul Islamic. Din Bosnia, au plecat peste 200 de persoane, dintre care în jur de 50 s-au întors în Bosnia, iar vreo 30 au fost ucise în lupte. În 2015, conform statisticilor oficiale, au mai plecat doar 15 persoane. Din iunie 2014, a devenit ilegal în Bosnia să te alături unor formaţiuni străine de luptă, însă pedeapsa este mică, de maximum 3 ani de închisoare. 24 de persoane au fost sau sunt anchetate pentru că s-au întors în Bosnia după ce au luptat pentru Statul Islamic, conform BIRN.

„Colţuri de radicalizare au fost identificate în ţară, mai ales în comunitatea wahhabită. Prevederile din codul penal care incriminează aderarea la forţe străine paramilitare sau parapoliţieneşti au început să fie folosite în anchete asupra a 8 cazuri. Într-unul, trei persoane au fost condamnate la închisoare. În 2016, pentru infracţiuni legate de terorism au fost deschise 34 de anchete împotriva a 43 de persoane. În două cazuri, instanţa a dat 9 condamnări pentru infracţiuni legate de terorism”, arată un raport al Comisiei Europene din noiembrie 2016, asupra Bosniei.

Problema este că autorităţile din Bosnia au introdus doar nişte pedepse, şi acelea mai degrabă formale, fără însă să meargă la cauzele fenomenului.

Bosnia nu se concentrează pe cei care îi incită pe aceşti oameni să plece să lupte pentru Statul Islamic, ci pe oamenii care s-au dus, au luptat câteva luni şi s-au întors. Ei sunt condamnaţi cu pedepse de un an, un an jumătate, cea mai mare pedeapsă a fost de 3 ani pentru cineva care mersese în Siria de mai multe ori. Dacă te comporţi bine în închisoare, ieşi mai repede, deci au stat câteva luni. Ce se întâmplă în Bosnia e că în loc să analizăm cauzele pentru care aceşti oameni au plecat acolo – şomaj, faptul că nu văd un viitor aici, că se simţeau stigmatizaţi ca salafişti, i-am băgat la închisoare. Apoi ies afară şi tot în subsolul mamei se întorc să trăiască, nu au o slujbă şi chiar dacă ar avea o ofertă de muncă, acum au o condamnare care spune că sunt terorişti. Ce am realizat, asta e soluţia?”, povesteşte jurnalistul BIRN Denis Džidić.

Faptul că acest fenomen există, dar nu ia amploare încă în Bosnia, pare să se datoreze mai degrabă comunităţii majoritare musulmane moderate sau chiar nepracticant religioasă, decât autorităţilor.

„Muftiul Bosniei a spus mai demult ceva extraordinar, că Islamul în Bosnia nu ar fi rezistat 500 de ani şi nu ar fi fost o parte integrată în Europa, dacă nu ar fi fost un islam moderat. Frica de radicalizare este întemeiată, dar până la un punct. Oamenii aici se radicalizează nu din convingeri religioase, ci din cauza condiţiilor economice severe. Bosniacii sunt cea mai bine integrată comunitate în Norvegia sau în statele nordice”, explică Adnan Muminović, consilier politic şi economic la Delegaţia UE din Sarajevo, care şi-a petrecut el însuşi copilăria cu familia în Germania.

„Aici avem peste 60% musulmani care sunt moderaţi, ceea ce reduce foarte mult această idee că poate deveni o ameninţare. Aici nu terorismul este o problemă majoră, ci corupţia şi tratarea trecutului”, spune şi Denis Džidić, de la BIRN.

Cum au descoperit arabii oaza de paradis din Balcani. „Ne tratează ca pe musulmani de mâna a doua, sclavi”

În centrul capitalei Sarajevo, cel mai nou şi mai strălucitor mall, Sarajevo City Center, este investiţia grupului Al Shiddi din Ryad, Arabia Saudită, iar acest lucru este marcat corespunzător, cu o piatră gravată, înaltă de vreun metru. Arabii au început să investească masiv în Bosnia, în utlimii ani, remarcându-se nu neapărat prin dimensiunea investiţiilor, ci prin ritmul accelerat în care le fac şi prin vizibilitatea lor. Sunt proiecte de cartiere rezidenţiale, de staţiuni turistice la munte. Se vorbeşte că un investitor arab va băga 5 miliarde de mărci bosniace (2,5 miliarde de euro) într-o staţiune privată la munte, lângă Sarajevo, pe locul unde se afla satul olimpic din 1984, însă deocamdată sunt doar vorbe despre o sumă care ia ochii şi minţile – reprezintă aproape 20% din tot PIB-ul Bosniei.

Ce este însă vizibil şi se simte direct în buzunarele multor bosniaci sunt sumele pe care un val de cetăţeni arabi le investesc în cumpărarea caselor şi terenurilor, fie pentru a-şi construi locuinţe personale, fie pentru a dezvolta proiecte imobiliare, aşa cum se întâmplă la câţiva kilometri de Sarajevo, în Ilidža, unde arabii au ridicat o veritabilă staţiune turistică şi unde magazinele afişează totul în arabă. Arabii nu pot investi direct, decât dacă îşi fac o firmă în Bosnia, aşa că de cele mai multe ori apelează la bosniaci să le facă cumpărăturile imobiliare pe numele lor. E cam la fel cum fac românii cu înmatriculările în Bulgaria – maşina e pe numele unui bulgar, cu numere bulgăreşti, dar cu ea circulă un român. Poate de aceea, nu există cifre prea exacte despre dimensiunea financiară a afacerilor imobiliare arăbeşti în Bosnia.

Totuşi, mulţi bosniaci nu îi privesc prea bine pe arabii veniţi din Golf, deşi le acceptă cu bucurie banii, pentru că îi pun în relaţie cu radicalismul islamic domestic, care şi aşa a răsărit destul de vizibil în Bosnia. 

„Se poartă ca şi cum bosniacii sunt servitorii lor, musulmani de mâna a doua, pentru că ei spun că Islamul a pornit de la ei. Un taximetrist mi-a povestit că arabii se poartă foarte urât când vin aici, unul odată a ţipat la el să nu-i atingă bagajele. Sunt foarte religioşi, dar când vin aici beau, femeile îşi dau jos hijab-ul, bărbaţii îşi caută neveste”, povesteşte un bosniac care a lucrat o vreme pentru un arab, ca intermediar care îi achiziţiona proprietăţi în numele său.

De ce preferă totuşi arabii Bosnia şi nu se duc de exemplu în Albania, ţară balcanică la fel de majoritar musulmană? „În Albania nu pătrund aşa uşor, aici nu au nevoie de vize, intră liber, plus că bosniacii sunt mai religioşi ca albanezii. Fac business uşor, pentru că aici e corupţie mare (nu că în Albania nu ar fi – n.r.). Le place vremea, vin vara de la căldurile lor deşertice. Pentru ei e paradisul aici din mai multe puncte de vedere şi mulţi se gândesc că se vor retrage aici la bătrâneţe sau când se termină rezervele de petrol, pentru că e foarte ieftin”, mai povesteşte bosniacul.

Arabii sunt nişte investitori importanţi, dar mai ales sunt nişte investitori vizibili. Dacă mergi prin oraş, vezi multe semne în arabă, anunţuri de cumpărare-vânzare în arabă, se construiesc staţiuni turistice de către investitori din Orientul Mijlociu. Cred că deocamdată nu e clar ce impact au aceste investiţii asupra ţării. Orice investiţie e binevenită şi nu cred că suntem încă într-o poziţie de a califica aceste investiţii ca maligne”, spune Khaldoun Sinno, directorul adjunct al Delegaţiei UE în Bosnia.

„Ţările arabe investesc încă sume neglijabile, dar este posibil să pară aşa şi pentru că e foarte greu să le înregistreze. Cel mai probabil, arabii folosesc companii bosniace, cu capitalul minim de pornire de 2.000 de mărci bosniace (1.000 de euro) şi care sunt greu de urmărit. Dar sunt mult în spate faţă de ţări precum Austria, Croaţia, Serbia. Nu aş zice că aceste investiţii ale arabilor cresc rapid. Oamenii văd mall-urile arăbeşti şi spun oau, e ceva mare, dar nu văd o fabrică sau un IMM cu capital străin. Numărul turiştilor arabi a crescut. Treaba cu turiştii arabi care vin aici este că sunt vizibili, spre deosebire de cei europeni. Oamenii se îngrijorează, dar nu e aşa mare numărul lor”, explică şi consilierul economic al Delegaţiei UE, Adnan Muminović.

Totuşi investiţiile directe arăbeşti, atâtea câte sunt înregistrate ca atare în statistici, nu sunt de neglijat, chiar dacă se află la coada topului investitorilor străini în Bosnia. În 2014, investiţiile din ţări arabe precum Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Irak totalizau aproape 215 milioane de euro în Bosnia, adică aproape 4% din totalul investiţiilor străine, conform Băncii Centrale a Bosniei, citată de BIRN. De atunci până în prezent însă s-au pornit mai multe proiecte imobiliare de anvergură cu finanţare arabă.

Ca stat, e foarte dificil să refuzi o investiţie străină directă, indiferent de investitorul care vine în această ţară. Mulţi prieteni de-ai mei şi-au vândut casele de la ţară către arabi, ei oferă sume foarte mari de bani, iar mai ales dacă eşti şomer, vinzi. Oamenii de rând sunt mai înclinaţi să îşi vândă casa către arabi, decât de exemplu către cineva din Belgia, să zicem. Ei nu văd neapărat aceste lucruri, cine investeşte în firme”, mai spune Adnan Muminović.

Nivelul investiţiilor străine directe, în milioane de euro, în perioada 1996-2015. Sursa: Banca Centrală a Bosniei.

Nivelul exporturilor cu principalii parteneri comerciali. Sursa: Agenţia de Statistici a Bosniei.

Rusia, „vărul îndepărtat” al Bosniei. Ce spune premierul despre ecuaţia Rusia-SUA-NATO

Cu Serbia care domină Balcanii, Rusia are un picior de pornire a influenţei în regiune foarte bun. În Bosnia, asta se vede mai ales la Banja Luka, în Republica Srpska, cu populaţie majoritar sârbească şi unde retorica politică este diferită de cea de la centru, din Sarajevo, fiind mai anti-NATO şi anti-UE. Cu toate acestea, spun oficialii bosniaci, şi acolo peste 50% din populaţie este de acord cu integrarea Bosniei în UE, însă cei mai mulţi se opun aderării la NATO, preferând să intre eventual în Alianţă doar dacă o face şi Serbia.

„Să zicem că ONU este fratele mai mic, iar UE e fratele cel mare al Bosniei. Rusia tinde să fie mai degrabă un văr îndepărtat, care apare din când în când, iar cadourile nu sunt aşa de impresionante. Cred că până acum, nu am văzut un nivel de investiţii sau de efort care să justifice un rol mai mare al Rusiei, politic vorbind. Desigur, există o revărsare dinspre Serbia”, zugrăveşte plastic situaţia Edis Arifagić, de la reprezentanţa ONU în Sarajevo.

„Există discuţia că o parte din Bosnia înclină către Turcia şi că turcii investesc aici, iar o altă parte înclină către Rusia şi ruşii joacă în această ţară… Să vă dau un exemplu: comerţul. Şapte din zece investiţii străine mari în Bosnia vin din UE, Austria e numărul 1, urmată de Croaţia, Slovenia, Serbia. Rusia este interesată de sectorul de energie, dar nu a făcut mare lucru în ultimii ani”, explică şi Adnan Muminović, de la Delegaţia UE din Sarajevo.

Rusia ocupă locul 4 în topul investiţiilor străine directe în Bosnia, cu 502 milioane de euro investite aici în perioada 1994-2015, în timp ce comerţul bosniac către Rusia nu ocupă un loc prea semnificativ, fiind de 515 milioane de euro în 2015 – a opta piaţă de export a Bosniei, conform datelor Agenţiei pentru Promovarea Investiţiilor Străine a Bosniei.

Prim-ministrul bosniac Denis Zvizdić e conştient şi el de influenţa Rusiei asupra ţării sale şi pare că îi acordă şi mai multă atenţie după episodul din Muntenegru, unde premierul Djukanovic a fost ţinta planului de asasinat al unei grupări extremiste rusofile, ajutată de posibili spioni GRU din Serbia. Premierul foloseşte drept argument postura tot mai agresivă a Rusiei în Balcani pentru ca NATO şi UE să accelereze procedurile de invitare a Bosniei.

„Există influenţe care vin din partea altor centre de putere. Am văzut în ultimele luni că această influenţă vine din Rusia în Balcanii de Vest. Dar aceste evoluţii ţin de un alt concept, care duce la tensiuni, la divizare şi lipsă de înţelegere între partide şi este ceva care destabilizează, nu duce la cooperare. Atmosfera negativă din Bosnia s-a creat după alegerile din Muntenegru. Până când premierul Djukanovic nu a ieşit să vorbească public despre influenţa negativă a Rusiei în Muntenegru, nu cred că UE era conştientă de modurile în care Rusia încearcă să influenţeze. Dacă NATO nu şi-ar fi deschis uşile pentru Muntenegru, nu cred că ei ar fi fost în poziţia să lanseze o astfel de iniţiativă. De aceea, abia aştept ca NATO să deschidă uşile şi pentru Bosnia şi să ne acorde MAP-ul cât mai curând. Influenţa Rusiei este foarte prezentă în Balcani, este opusă integrării europene. Procesul integrării ţărilor balcanice în UE trebuie accelerat, dacă vrem ca perspectiva europeană să câştige şi ca aceste ţări să aibă un viitor european. Nu putem face de unii singuri asta, UE trebuie să fie conştientă că nici Bosnia, nici Muntenegru nu pot să reuşească pe cont propriu. Se poate doar cu asistenţa prietenilor noştri din UE, din SUA şi a mesajelor că vor ca aceste ţări să fie integrate în UE. În ce priveşte geografia şi filosofia, noi mereu am fost o parte a Europei”, declară prim-ministrul Denis Zvizdić.

Când este întrebat dacă se aşteaptă ca SUA să lase Balcanii de izbelişte, după ce Donald Trump îşi va intra în pâine ca preşedinte, Zvizdić râde precaut: „Cred că politica externă se face pe termen lung şi schimbările iau mult timp, de aceea nu cred că politica SUA în Balcani se va schimba. SUA sunt unul dintre cei mai semnificativi prieteni ai Bosniei şi sunt destul de sigur că îşi vor menţine relaţia corectă cu Bosnia. Această relaţie s-a reflectat în câteva fapte: SUA au respectat mereu integritatea şi suveranitatea teritorială a Bosniei, au acordat sprijin deplin dezvoltării şi consolidării instituţiilor democratice de aici şi nu au luat parte în niciun proiect care să ducă la dezintegrarea Bosniei. Sunt destul de sigur că va rămâne la fel”.

„Vă asigur că acum conceptul care va câştiga este cel care va duce Bosnia în UE. Acesta este viitorul nostru şi asta arată şi sondajele, că 78% dintre cetăţeni vor în UE”, este sigur pe el premierul bosniac, care provine din partidul bosniac de centru-dreapta SDA.

Bosnia, piticul cu zeci de picioare care se agaţă cu disperare de UE

UE este de departe cel mai important partener comercial şi investitor în Bosnia, pompând din 1996 până acum în jur de 3,5 miliarde de euro în Bosnia. Principalii parteneri comerciali ai Bosniei sunt state din UE – în ordinea mărimii exporturilor în 2015 Germania, Italia, Croaţia, Slovenia, Austria. Serbia este de asemenea a patra cea mai mare piaţă de export pentru Bosnia. Investiţiile străine în Bosnia sunt dominate tot de europeni, cei mai mari investitori aici fiind Austria, Serbia şi Croaţia, apoi Slovenia, Germania şi Olanda.

„UE a fost cel mai mare contributor în urma dezastrului, atât din punct de vedere al ajutorului umanitar, cât şi al reconstrucţiei. Cred că este fără precedent ca UE şi ONU să reuşească să mobilizeze atât de multe fonduri în mai puţin de 6 săptămâni de la dezastru. Întregul program a fost de 43 de milioane de euro şi a fost implementat în 14-15 luni. Am reconstruit aproape 5.000 de case, am reconstruit toate şcolile afectate de inundaţii, înainte ca Guvernul Bosniei să vină cu un plan de reconstrucţie. Acel plan nu a fost niciodată adoptat, până în ziua de azi. Nu vreau să dau vina pe Guvern, care are propriile sale probleme, dar asta demonstrează câtă nevoie era de această asistenţă. Am reuşit să ajutăm în jur de 600.000 de oameni. Proiectul arată rolul de frate mai mare, bun şi gentil, pe care UE şi ONU îl joacă aici în Bosnia”, spune Edis Arifagić, de la UNDP.

Avem reputaţia unui stat-problemă în UE, dar situaţia s-a schimbat şi am arătat că putem face schimbări necesare. Avem nevoie de acest impuls european şi de voci care să spună că uşile UE sunt deschise pentru noi”, spune euro-optimistul premier Denis Zvizdić. Diverse voci ne spun însă la Sarajevo că partidele de stânga, care deţin majoritatea în politica bosniacă, nu sunt la fel de deschise către UE. 

De cealaltă parte, UE nu pare să se grăbească, în ciuda accelerării pe care o solicită premierul de la Sarajevo.

„Există un sprijin imens pentru UE în rândul populaţiei. Per total în Bosnia, 70% sunt în favoarea UE, 87% în Federaţie şi cam 55% în Republica Srpska. Acum, suntem la momentul în care în luna decembrie comisarul pentru Extindere Hahn va veni aici pentru a livra Chestionarul, cum îi zicem noi – un set de vreo 3.500 de întrebări care evaluează pregătirea Bosniei pentru aderare. Întrebările sunt structurate în jurul principiilor de la Copenhaga şi privesc politica, economia şi acqis-ul comunitar. Pentru autorităţile de aici, şi am văzut asta şi în alte ţări, va fi un moment pozitiv, pentru că vor face un pas în spate şi vor vedea ce li se cere (pentru UE). Le deschide ochii. Aşteptăm un răspuns consolidat, nu vrem un răspuns de la Banja Luka, unul de la Sarajevo şi încă 10 din cantoane. Vrem un produs final”, explică Khaldoun Sinno, directorul adjunct al Delegaţiei UE în Bosnia.

Lucrurile se mişcă însă foarte greu în Bosnia, pentru că organizarea constituţională a ţării, stabilită prin acordul de la Dayton, din 1995, care a pus capăt războiului cu Serbia, este mai complicată decât un cub Rubik. Iar ca să schimbe cineva Constituţia, înseamnă să dezgroape umbrele trecutului, din războiul de acum 20 de ani. Trecut cu care nu multă lume e dispusă să aibă de-a face, nici măcar cărţile de istorie bosniace, care se opresc cu filele la anul 1992 şi pun punct, ca să nu supere pe nimeni. În Bosnia, războiul e un subiect despre care toată lumea vorbeşte, mai ales presa, pe seama căruia bosniacii, sârbii şi croaţii se contrazic încă cu foc între ei, dar pe care nimeni nu l-a împăcat încă cu prezentul, pentru că nu există încă nişte răspunsuri definitive. Procesele criminalilor de război sunt încă incipiente, cu excepţia câtorva cazuri de impact, spun cei care urmăresc îndeaproape fenomenul, iar discursul urii este extrem de prezent, mai ales între tinerii care, culmea, nici măcar nu au avut de-a face cu războiul, însă preiau cu o ură proaspătă discursul naţionalist şi populist al diverselor partide care le reprezintă etnia.

Guvernarea, fie că e vorba de politici, fie de reacţie la un dezastru natural practic nu funcţionează, pentru că ai diferite nivele de guvernare, cu diferite capacităţi de reacţie, cu diferite competenţe şi diferite partide politice. Chiar şi în interiorul aceleiaşi entităţi sau instituţii ai diverse partide care se opun unul altuia, la diverse nivele. Există 167 de ministere în Bosnia. Doar în Sarajevo avem 5 nivele de guvernare. Celelalte entităţi politice au propriile structuri constituţionale. Aceste structuri pot fi făcute să funcţioneze, dacă există voinţă politică şi consens legat de direcţia către care trebuie să meargă ţara pe termen lung. Dar voi fi foarte nediplomatic şi voi spune că această structură îngreunează totul. Spre exemplu, pentru a obţine un elicopter din Sarajevo, ca să evacuezi oameni în Samac, e nevoie de 27 de oameni diferiţi care să emită vreo 50 de avize diferite. Durează, şi asta dacă nu există probleme de încredere şi competenţă”, explică Edis Arifagić de la UNDP, cel care a condus programul ONU-UE de reconstrucţie în Bosnia, după inundaţiile catastrofale din 2014, atunci când Bosnia a fost acoperită de ape, iar autorităţile nu au reuşit să se mobilizeze pentru a ajuta populaţia, tocmai din cauza structurii încâlcite şi a birocraţiei imense.

CARTE DE VIZITĂ BOSNIA: Despre sistemul de stat al Bosniei s-ar putea scrie tratate, este atât de încâlcit încât e greu de prezentat pe scurt. Statul este construit ca o confederaţie între Federaţia Bosnia (majoritar bosniac-musulmană) şi Herţegovina (majoritar croat-catolică) pe de o parte şi Republica Srpska (majoritar sârb-ortodoxă) pe de alta, cărora li se adaugă districtul Brčko (împărţit). Bosniacii sunt majoritari, urmaţi de sârbi şi apoi de croaţi. În timpul războiului din 1992-1995, toată lumea s-a luptat cu toată lumea, inclusiv bosniacii între ei (un comandant bosniac a trecut de partea sârbilor). Nivelul de autonomie este extrem de ridicat, astfel că puterea guvernului la nivel de stat este redusă. Fiecare entitate teritorială are propriul preşedinte, guvern şi parlament, apoi urmează guvernarea de la nivelul fiecăruia dintre cele 10 cantoane, apoi guvernarea la nivelul fiecărei municipalităţi. Nici măcar preşedintele nu este de unul singur în Bosnia, el având doi colegi de preşedinţie, în total trei – un bosniac, un sârb şi un croat. Deciziile se iau în Bosnia numai prin consens, astfel că toate trei entităţile trebuie să fie de acord, iar nivelul de reprezentare a celor trei etnii constituante în autorităţile de stat este impus prin lege. De aceea, birocraţia este enormă, Bosnia având un aparat de stat care în 2011 consuma 500.000 de euro pe oră, 66% din buget mergând pentru plata salariilor şi costurilor aparatului de stat, conform Balkan Insight. Salariul mediu în Bosnia este de aproximativ 450 de euro pe lună, însă şomajul este imens, de peste 25%, iar în rândul tinerilor depăşeşte 50%.

Sentimentul multor bosniaci este că salvarea poate veni doar din afară, iar acum locul întâi în preferinţe îl ocupă UE. „Dacă întrebi despre percepţia faţă de UE, ai vreo 75% din bosniaci care spun că vor în UE, indiferent de criză sau de Brexit”, explică Adnan Muminović, de la Delegaţia UE în Bosnia.

Orice gest de temporizare a acestei relaţii din partea UE este privită ca o respingere şi implică riscuri destul de mari.

„Între oameni, cred că e important să fim o parte din UE şi cred că a fost o idee politică foarte proastă pentru Juncker să spună că în următorii 4-5 ani nu va mai exista o lărgire a UE. Poate aşa e, dar măcar să nu o spună. Pentru că imediat au apărut mesaje în regiune că ne reconsiderăm integrarea în UE şi au început discursul urii. Ştiu acum că în următorii 5-6 ani nu mai au responsabilităţi, pentru că nu se va întâmpla nimic cu UE. Chiar avem nevoie de această influenţă din afară, din păcate, pentru că în Bosnia nu se schimbă nimic dacă cineva din afară nu vine şi spune că nu e voie să faci asta”, îmi explică Mirela Rajkovic, activistă civică la SEEYN (South Eastern Europe Youth Network).

Perspectiva este că acest mic amestec balcanic de etnii, religii şi birocraţii incredibil de stufoase ar putea fi făcut să funcţioneze doar într-o suprastructură care să-l descâlcească cu forţa.

„Acordul de la Dayton (în baza căruia Bosnia s-a redesenat şi a căzut la pace cu Serbia în 1995 – n.r.) a fost dezvoltat într-un anumit moment, pentru un anumit motiv şi este clar că va trebui schimbat la un moment dat. Dar când şi cum e o altă întrebare. E adevărat că am creat un construct dificil, prea complex, prea costisitor, care nu este eficient. Nimeni nu contestă asta. Toată lumea e de acord, însă nu există un acord privind care este calea de urmat. Bosnia ar exista cu siguranţă şi fără sprijinul UE. Nu UE este garantul acordului Dayton, dar şi fără sprijinul financiar al UE cred că Bosnia ar exista. Bosnia nu este un stat eşuat”, consideră Khaldoun Sinno, directorul adjunct al Delegaţiei UE în Bosnia.

Până atunci, din acest mix de guvernare nefuncţională şi de interese internaţionale între care Bosnia se zbate să supravieţuiască, majoritatea tinerilor bosniaci fuge către Vest sau către Nord, în Europa. Aproape toţi colegii de liceu ai consilierului economic al Delegaţiei UE, Adnan Muminović, sunt plecaţi în Germania. „Nu vreau ca tinerii noştri să mai plece din ţară ca să muncească în UE, vreau să rămână în Bosnia ca parte a UE”, spune prim-ministrul Denis Zvizdić. UE, ca şi Bosnia, nu se simte însă nici ea prea bine.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Informaţie BOMBĂ lansată pe piaţă în urmă cu puţin timp: "Deţin un document care DĂRÂMĂ tot! Am ordinul ministrului"

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info