Publicat

5

iulie

2015

17:00

8138

vizualizări

Mii de oameni cer la Chişinău unirea cu România: "Jos hotarul de la Prut"

Mii de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entităţi civice, printre care şi Platforma Unionistă “Acţiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Mii de oameni cer la Chişinău unirea cu România: "Jos hotarul de la Prut"

Mii de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entităţi civice, printre care şi Platforma Unionistă “Acţiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Oamenii scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”.

„Haideţi să refacem acum istoria! Haideţi să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este şansa noastră!”, a vorbit mulţimii de pe scena instalată în centrul Chişinăului senatorul liberal de la Bucureşti Dorin Dobra, citat de Infoprut.

Manifestaţia a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul a fost binecuvântat de un sobor de preoţi la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelaţii de pe scenă pentru Unire.

"Cetăţenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. Duminică, 5 iulie, toţi cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice şi sociale interne, dar şi în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun", se arată în comunicat transmis ieri de Platforma Unionistă “Acţiunea 2012”.

Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.

Blocul Unităţii Naţionale este format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova.

"După Marile Adunări Naţionale din 1989, 1990 şi 1991, anul 2015 este momentul cel mai oportun pentru a cere într-un glas Unirea şi pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv", precizează sursa citată.

"Marea Adunare Naţională reprezintă expresia voinţei populare şi dovada faptului că populaţia din satele, oraşele şi raioanele Republicii Moldova au un cuvânt de spus cu privire la deciziile pe care le iau politicienii şi care îi vizează pe ei în mod direct", mai precizează Acţiunea 2012.

"Îi chemăm pe toţi oamenii din raioanele Republicii Moldova să se organizeze în echipe şi să vină la Chişinău, la Marea Adunare Naţională, pentru a contribui la schimbare, pentru a demonstra că împreună suntem o forţă", a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul BUN, citat în comunicat.

Reprezentanţii tuturor categoriilor sociale vor ţine discursuri pe scena special amenajată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

Marea Adunare Naţională începe duminică la ora 14:00, după care mii de participanţi vor porni în marş pe jos, spre Prut, unde pe 11 iulie va avea loc Podul de Flori de la Ungheni.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Absolut şocant! Cum arată Michael Schumacher după mai bine de 3 ani de comă! Cântăreşte doar 45 Kg şi a scăzut în înălţime

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info