Discursul liderului de la Kremlin, vine înaintea alegerilor prezidenţiale, iar Vladimir Putin  readuce aminte publicului că ţara sa este o superputere acre contează în jocurile strategice mondiale. Mai mulţi analişti, citaţi de Financial Times, susţin că discursul preşedintelui Rusiei a fost un amalgam de informaţii mai vechi şi planuri ale căror concretizări sunt incerte, o reţetă clasică de propagandă. 
"Într-un fel aduce cu Kim Jong Un spunând: am arme nucleare şi nimeni nu mă poate atinge. Nu urmăreşte decât să aibă efect”, a declarat Malcolm Rifkind, fost ministru britanic al apărării.  
 
Douglas Barrie, analist la Institutul International pentru Studii Stategice, a comentat, la rândul său că că americanii şi ruşii au avut mai multe încercări privind dezvoltarea unor sisteme sofisticate de arme în timpul Războiului rece. „Au fost atât de multe probleme încât au fost nevoiţi să dea înapoi”, a spus el, declarându-se sceptic ideii relansării acestor programe. 
 
Cu toate acestea, Vladimir Putin insistă că noul armament balistic şi nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional, deşi mai are nevoie de „reglaje”. 

"Fiecare sistem de armament despre care am vorbit depăşeşte cu uşurinţă şi evită un sistem de apărare antirachetă. Unele dintre ele mai au nevoie de reglaje. Altele sunt deja disponibile trupelor şi pregătite pentru luptă. Toate testele efectuate au avut succes", a spus Putin într-un interviu pentru NBC.

Liderul de la Kremlin a respins ideea avansată de către mai mulţi oficiali americani, potrivit căreia acţiunile Rusiei ar putea declanşa un nou Război Rece.

"Din punctul meu de vedere, persoanele care au spus că un nou Război Rece a început nu sunt analişti. Ei fac propagandă. Dacă vorbim despre o cursă a înarmărilor, atunci aceasta a început exact în momentul retragerii Statelor Unite din tratatul ABM (n.a. - Tratatul Antirachete Balistice, semnat în 1972, care prevedea limitarea SUA şi a URSS la câte un sistem antirachetă)", a mai declarat Putin.

Vladimir Putin susţine că noul armament anunţat de Rusia este atât de avansat încât banii cheltuiţi de Statele Unite pentru sistemele de apărare antirachetă "au fost aruncaţi în vânt".

Vladimir Putin a afirmat joi că un atac nuclear împotriva unui aliat al Moscovei va fi considerat un atac contra Rusiei, avertizând că armata rusă deţine o rachetă de croazieră invincibilă şi va riposta imediat. "Vom considera orice utilizare a armelor nucleare contra Rusiei sau a aliaţilor ca fiind un atac nuclear împotriva naţiunii noastre. Riposta va fi imediată şi cu toate efectele aferente", a declarat Vladimir Putin într-un discurs rostit joi în Parlamentul de la Moscova.

"Noi le-am transmis de nenumărate ori partenerilor noştri că vom lua măsuri ca reacţie la instalarea sistemelor antirachetă americane. În pofida tuturor problemelor cu care ne-am confruntat, Rusia a fost şi rămâne o putere nucleară. Nu ne-a ascultat nimeni, trebuie să ne asculte acum", a adăugat Putin.

Liderul de la Kremlin a atras atenţia că armata Rusiei are o rachetă invincibilă, care "poate atinge orice zonă din lume", neputând fi oprită de sistemele antibalistice instalate de Statele Unite în Europa şi Asia.

"Dar trebuie să fie foarte clar: Rusia nu intenţionează să atace pe nimeni. Nu este necesar să creăm noi ameninţări în lume, ci vrem să stăm la masa negocierilor şi să colaborăm pentru înnoirea sistemului internaţional de securitate", a subliniat Vladimir Putin. 

Administraţia Donald Trump a comunicat, joi seară, că nu este surprinsă de ameninţările preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a declarat că armata rusă poate ataca nuclear Statele Unite, Washingtonul afirmând că poate contracara atacuri şi transmiţându-le cetăţenilor americani să fie liniştiţi.

"Nu suntem surprinşi de afirmaţiile (lui Vladimir Putin -n.red.), iar poporul american trebuie să fie sigur că suntem pregătiţi în totalitate", a declarat joi seară Dana White, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

 

Citește și: