Obama: SUA ar trebui să negocieze cu talibanii

Postat la: 08.03.2009 19:42 Ultima actualizare: 08.03.2009 19:43

Liderul de la Casa Albă, dispus să coopereze cu talibanii care pot fi „aduşi pe calea cea bună“

„America nu pare să câştige în Afganistan”

Relaţiile economice cu Havana, dezmorţite

Noul preşedinte al SUA pare să fi ajuns la opinia mai multor generali, că Afganistanul va deveni un nou Vietnam pentru America, în cazul în care strategia nu va fi schimbată. “America nu câştigă în Afganistan”, a recunoscut liderul de la Casa Albă, într-un interviu pentru „The New York Times”. Soluţia ar fi, în viziunea preşedintelui american, un dialog deschis şi chiar cooperare cu liderii talibani care pot fi „aduşi pe calea cea bună”.

Ar fi vorba de şefii talibani mai moderaţi şi nicidecum de lideri afiliaţi la Al-Qaida, precum mollahul Omar, care i-a oferit protecţie lui Osama bin Laden după atacurile de la 11 septembrie. SUA speră că, aplicând strategia din Irak („dezbină şi cucereşte”), vor putea să instaureze calmul în zonele cele mai problematice din acest teatru de război. „O parte din succesele pe care le-am avut în Irak s-au datorat faptului că am vorbit cu oameni consideraţi fundamentalişti islamici, dar care erau dispuşi să lucreze cu noi”, a explicat Obama, care a adăugat totuşi că „situaţia din Afganistan este mult mai complicată” (n.r. triburile nu au o ierarhie clară, regiunea este mult mai puţin guvernată, etc).

Schimbarea strategiei vine după ce Barack Obama a anunţat că SUA vor mai trimite în Afganistan încă 17.000 de soldaţi. Însă problemele în teren sunt mai mari ca niciodată: se apropie din nou atacurile „de primăvară” ale talibanilor, trupele NATO nu mai pot fi aprovizionate prin Kârgâzstan, după ce baza americană a fost închisă, iar sărăcia îi împinge pe mulţi afgani să se alăture talibanilor. Şefii clanurile oferă câte 20 de dolari pe zi fiecărui afgan dispus să ia o armă şi să ucidă soldaţi ai NATO, relatează IHT.

Revizuirea strategiei a fost cerută de mult timp de aliaţii NATO şi în special de britanici. Însă „în timpul administraţiei Bush ne loveam tot timpul de un zid când  venea vorba de orice fel de înţelegere cu talibanii. Acum, situaţia s-a schimbat”, a declarat pentru IHT un diplomat european.

O poveste de succes a aliaţilor este mollahul Salam, fost lider taliban care a schimbat taberele în 2007, convins de britanici şi de preşedintele afgan, Hamid Karzai. Însă după ce a fost instalat guvernator al regiunii Musa Qala,  a devenit extrem de nepopular, populaţia acuzându-l de corupţie.

Cuba, scoasă de sub embargo?

Nu numai politica faţă de Afganistan se va schimba, ci şi cea faţă de America Latină. Un prim pas către „recucerirea” regiunii este eliminarea unor restricţii (de călătorie şi în domeniul comerţului) pe care SUA le-au impus Cubei.

Anunţul ridicării câtorva restricţii (cea care prevede că cetăţenii americani îşi pot vizita rudele cubaneze doar o dată la trei ani şi impunerea unui plafon pentru sumele ce pot fi trimise din SUA către insulă) va fi făcut luna viitoare, cu ocazia „summitului Americilor”.  Tot atunci, se aşteaptă ca Washingtonul să suspende obligaţia ca Havana să plătească cu bani gheaţă şi în avans orice import de alimente din SUA.

Măsurile sunt aşteptate cu mare interes de companiile americane care doresc să facă explorări petroliere în Cuba, să exporte mai multe alimente către această ţară sau sunt interesate de dezvoltarea de infrastructură în Cuba, notează „The Guardian”. (E.F.)
 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

159 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.03.2009 21:40

Noul preşedinte al SUA pare să fi ajuns la opinia mai multor generali, că Afganistanul va deveni un nou Vietnam pentru America, în cazul în care strategia nu va fi schimbată. “America nu câştigă în Afganistan”, a recunoscut liderul de la Casa Albă, într-un interviu pentru „The New York Times”.

 
#2 calache 8.03.2009 21:41

barladul, orasul oamenilor bolnavi


potrivit datelor statistice ale spitalului municipal de urgenta "elena beldiman" barlad, aproximativ 1/5 din populatia arondata spitalului a beneficiat de spitalizare in 2008. unii oameni se interneaza de mai multe ori pe an, altii niciodata. pe de alta parte, multi prefera sa se trateze in spitale din alte judete.

 
#3 iuliano,morfoleste!! 8.03.2009 21:41

boala e una din caracteristicile populatiei judetului vaslui. peste 32.000 de oameni s-au internat in sectiile spitalului municipal de urgenta "elena beldiman" barlad in 2008, adica aproximativ 20% din totalul populatiei. avand in vedere ca spitalului ii sunt arondati in jur de 180.000 de locuitori, din barlad si comunele invecinate, se poate trage concluzia ca o mare parte din cei care traiesc in acest colt de tara au probleme serioase de sanatate. tot din datele statistice reiese ca cea mai mare adresabilitate o au sectiile ce tin de medicina interna (cardiologie, nefrologie, gastroenterologie, boli infectioase, pneumoftiziologie, interne-cronici etc). adica sectii in care sunt internati de obicei bolnavii cronici.

 
#4 mosadule,inghite!! 8.03.2009 21:41

la datele enumerate mai adaugam si cei peste 27.000 de oameni care au ajuns in 2008 la compartimentul primiri urgente.

e greu de spus daca un procentaj atat de mare din totalul locuitorilor din zona barladului sufera sau au suferit de boli grave pentru ca, de exemplu, sunt unii care au beneficiat de mai multe internari pe parcursul anului trecut. pe de alta parte insa, este stiut ca foarte multi barladeni prefera sa-si caute de sanatate in spitale universitare, unde calitatea actului medical este alta. in concluzie, acestia nu se regasesc in randul celor care au "zacut" in spitalul municipal. in compensare, insa, sunt oameni din alte judete care ajung sa fie spitalizati in barlad. cel mai adesea e vorba despre locuitori din judetul galati, carora le este mai la indemana spitalul barladean deoarece locuiesc la granita dintre judete. insa, in 2008 au fost spitalizati la barlad si oameni din republica moldova, din bucuresti sau iasi.

 
#5 valerico, suge!!!! 8.03.2009 21:42

"adresabilitate a este in crestere si datele centralizate de noi reflecta faptul ca pe primul loc sunt urgentele. la acest compartiment au ajuns, in 2008, cu 3.000 mai multi pacienti decat in anul anterior. la nivelul sectiilor, cresterea adresabilitatii este ceva mai mica, insa, e evidenta", ne-a declarat gabriela danis, directorul medical al spitalului.

numarul mediu de zile de spitalizare este de aproximativ sapte. mai exact, cei 32.000 de bolnavi internati anul trecut au adunat in total 235.000 de zile spitalizare.

=

 
#6 calache 8.03.2009 21:42

o gluma macabra s-a transformat intr-un cosmar

jocul cu streangul

un barbat din localitatea vasluiana chircesti s-a spanzurat in curtea locuintei. cei care l-au cunoscut spun ca omul avea o placere in a face pe-a mortul, mai ales dupa ce tragea cateva pahare "la masea". sotia sa nu intelege gestul, mai ales ca intre ei nu existau disensiuni, lucru confirmat si de seful de post. coincidenta sau nu, cu doar doua zile inainte, un alt om din aceeasi localitate si-a incheiat socotelile cu viata in acelasi mod. cei doi erau de varsta apropiata, ambii munceau in constructii si erau nascuti sub semnul aceleiasi zodii.

 
#7 Iuliana 8.03.2009 21:42

drama in localitatea vasluiana chircesti, unde un barbat si-a gasit sfarsitul dupa ce s-a jucat de-a spanzuratoarea. luni seara, nicolae mihoc, care ar fi trebuit sa implineasca 45 de ani pe 8 martie, a fost impreuna cu sotia si unul dintre cei trei copiii la un cumatru, care locuia in acelasi sat. dupa ce au chefuit bine, in jurul orei 23, familia mihoc s-a intors acasa. barbatul, un pic "in curaj", i-a spus sotiei ca nu isi gaseste tigarile si ca se duce la magazin sa-si cumpere altele. a iesit si nu s-a mai intors.

"nevasta-sa i-a spus sa stea acasa, linistit. dar el a tinut-o pe-a lui si a spus ca se duce dupa tigari. a intrat iar in casa si a gasit un chistoc, pe care l-a fumat, apoi i-a spus neveste-sii ca se duce sa se spanzure", a declarat seful postului de politie miclesti, viorel grigorita.

 
#8 mossadu' 8.03.2009 21:43

sotia sa, insarcinata in opt luni, nu i-a dat importanta si l-a lasat sa iasa, intrucat nu era la primul episod de aceasta factura. atunci cand bea, neculai mihoc obisnuia sa glumeasca facand "pe-a mortul".

"ei sunt gospodari de felul lor. au o casa frumusica pe-afara, in interior e mobilata frumos. dar el ii mai dadea cu spritul. fiecare om cand bea glumeste intr-un fel anume. in noaptea de revelion, cumatru lui s-a dus in vizita la el. dupa ce au baut si au mancat, el (neculai mihoc - n.r.) a aprins o lumanare, si-a pus-o-ntre dinti si striga: «aruncati cu bani peste mort!». acum o saptamana si jumatate a fost o inmormantare in chircesti si el a fost gropnicer. dupa ce au terminat de sapat groapa, s-a intins in ea, a pus mainile pe piept, a inchis ochii si le-a spus celor care erau acolo sa arunce cu bani peste mort", mai spune seful de post viorel grigorita.

dincolo de momentele de veselie in care neculai mihoc facea aceste glume macabre, el ameninta ca se spanzura si atunci cand se enerva. un astfel de episod s-a petrecut inainte de revelion, cand barbatul si-a pus cureaua de gat si tragea cu mana de celalalt capat, strigand ca se spanzura.

 
#9 valeria 8.03.2009 21:43

sotia sa, angelica, era deja obisnuita cu astfel de gesturi, asa ca nu s-a gandit nici macar o secunda ca exista posibilitatea ca barbatul sa vorbeasca serios. asa ca l-a lasat sa iasa din casa si s-a pus linistita in pat, iar dimineata l-a gasit spanzurat de un pom in curtea casei. culmea culmilor, pomul nu era mai gros de o mana de copil, iar pozitia mortului era mai mult decat curioasa: mai avea putin si atingea pamantul cu fundul! nimeni nu-si inchipuie cum s-a putut spanzura, mai ales ca nu se afla la inaltime...ar fi putut sa se ridice in picioare in orice moment!

"nu am avut probleme, nu ne certam. nu stiu ce motiv ar fi avut sa faca asta. nici nu m-am gandit ca vorbeste serios si nu pot sa cred ca a vorbit serios atunci. dintr-o gluma s-a spanzurat", a spus angelica mihoc.

sinucidere la indigo

cu doar doua zile inainte, un alt barbat, originar din acceasi localitate, sergiu sabadac in varsta de 41 de ani, tata a doi copii, a decis sa-si incheie socotelile cu viata in acelasi mod. de ani buni, omul traia in localitatea coltul corni, comuna grozesti, judetul iasi, unde era casatorit. nimeni dintre rudele sale nu intelege ce l-a determinat pe barbat sa recurga la acest gest, cu atat mai mult cu cat era un om linistit. sambata seara, dupa ce i-a spus de trei ori unui copil "adio, tata", barbatul a iesit din casa. sotia sa, elena, a iesit afara si a strigat dupa el, insa omul nu i-a raspuns. gandindu-se ca a plecat in sat, femeia s-a culcat iar dimineata l-a gasit spanzurat de un copac in curtea casei.

coincidente sau nu, ambii barbati lucrau in constructii la negru si erau nascuti sub semnul aceleiasi zodii: pesti.

=

=

 
#10 TRADITII ROMANESTI 8.03.2009 21:46

un iesean se plinge ca i-au disparut mai multi bani din contul de la banca. descoperirea a fost facuta anul trecut, in urma unei verificari contabile. ieseanul sustine ca banii au fost retrasi intr-un interval de doar trei saptamini de persoane neautorizate. el este decis sa depuna plingere impotriva functionarilor bancii si impotriva fostului director, pe care il banuieste ca ar fi retras suma.

caz ciudat in iasi. radu mitrovici, administratorul firmei promottion invest grup, spune ca in trei saptamini i s-au "evaporat" din cont peste 500.000 de lei. mai mult, s-a trezit brusc in baza de date cu rau platnici, figurind in centrala incidentelor de plati a bnr, desi el stia ca are citeva miliarde de lei in banca. radu mitrovici spune ca doar el si sotia sa puteau face operatiuni cu contul firmei deschis la procredit bank si banuieste ca un angajat a "jonglat" cu banii sai, avind suspiciuni si asupra functionarilor bancii. intreaga poveste a ieseanului care s-a trezit cu contul gol ar putea continua la parchet, acesta fiind decis sa isi recupereze banii pe calea legala. "fara vina noastra, ci a functionarului bancar, am intrat in centrala incidentelor de plati a bnr", se arata in plingerea penala ce urmeaza a fi depusa la parchet.

firma promottion invest grup are ca obiect de activitate producerea containerelor metalice, folosite preponderent pentru cazarea muncitorilor de pe santierele de constructii. in august 2007, barbatul a deschis la sucursala din iasi a procredit bank un cont comercial. pentru siguranta depunerilor si retragerii de numerar sau alte operatiuni din contul societatii, barbatul a depus la banca cite un specimen de semnatura, al lui si al sotiei, precum si specimenul de stampila autorizat pentru aplicarea pe documentele de plata sau incasare.

in urma unei verificari contabile, administratorul firmei a constatat insa ca in doar trei saptamini, din conturile firmei a fost ridicata suma de peste 455.000 de lei, atit prin ordine de plata, cit si numerar, in baza unor semnaturi si a unei stampile neautorizate. in plus, sustine mitrovici, din inventarul societatii lipsesc bunuri in valoare de aproape 100.000 de lei, cumparate cu banii ridicati din conturile firmei, dar care nu au ajuns niciodata in fizic la firma.

"marea surpriza a clientului meu a fost in momentul in care un bilet la ordin emis in aceeasi maniera, in suma de aproximativ 40.000 de lei, a fost refuzat de banca, pentru lipsa de disponibil si nu pentru faptul ca nu avea semnatura si stampila autorizata", explica avocat alec bernic, reprezentantul lui radu mitrovici.

din acest motiv, firma a intrat in centrala incidentelor de plati a bnr si a fost amendata cu 100 de lei. reprezentantii firmei spun ca au incercat sa negocieze cu procredit bank, pentru o gasi o solutie in aceasta problema, dar nu au ajuns la nici o intelegere.

avocatul lui radu mitrovici se intreaba cum a fost posibil sa se ajunga in aceasta situatie. "cum a fost posibil ca suma de bani sa fie extrasa din cont de o persoana neautorizata? a fost vorba despre semnaturi falsificate sau o neglijenta a functionarilor de la banca?", se intreaba bernic.

directorul firmei banuit de jonglerii cu banii din conturi

societatea, prin administratorul sau, intentioneaza sa depuna plingere impotriva functionarilor bancii pentru neglijenta in serviciu, urmind ca procredit bank sa fie chemata ca parte civila responsabila. solicitati sa comenteze si sa explice cum a fost posibila o asemenea situatie, reprezentantii procredit bank au invocat "secretul bancar".

"clientii institutiilor bancare sint protejati prin «legea secretului profesional in domeniul bancar si relatia cu clientela», iar procredit bank respecta confidentialitatea informatiilor referitoare la activitatile desfasurate de catre orice client. este datoria noastra sa asiguram clientilor mijloace prin care pot comunica cu banca si sintem deschisi si transparenti in a raspunde oricaror solicitari venite din partea acestora", a declarat asmus rotne, director general adjunct al procredit bank, prin intermediul departamentului de relatii publice.

administratorul firmei il banuieste pe fostul director de la firma ca ar fi jonglat cu banii din conturile societatii. radu mitrovici si mihail ciornei au fost ambii asociati si administratori la firma procontainer, din care ulterior s-a desprins promottion invest grup, la aceasta din urma ciornei figurind doar ca director. mitrovici isi banuieste fostul director ca si-a infiintat o societate paralela si ca s-ar fi folosit de clientii si banii firmei la care lucra pentru a prelua contracte si marfuri. mihail ciornei nu a putut fi contactat, dar avocatul sau spune ca acesta nu a facut nimic ilegal.

"singurul contact intre societatile celor doi a avut loc in biroul meu si a fost vorba despre discutii preliminare pentru lamurirea situatiei. daca prin absurd luam in considerare ca ar fi semnat acele acte si banii ar fi iesit din societate, in acest caz nu exista scopul ilicit al actiunii, deoarece au fost folositi pentru materiile prime, pentru ca firma trebuia sa functioneze", a explicat avocat adrian fetcu, reprezentantul lui mihail ciornei.

=

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa