Parlamentul ucrainean, ameninţat cu dizolvarea
Consiliul de securitate ucrainean, condus de preşedintele Viktor Iuşcenko, a ameninţat din nou cu posibilitatea convocării de alegeri legislative anticipate, la patru luni după un scrutin similar, relatează Mediafax. Ameninţarea este motivată de blocarea de către opoziţia prorusă a activităţii Parlamentului pentru a protesta faţă de aspiraţiile euro-atlantice ale puterii. Ţinând cont de „criza din Parlament, preşedintele îşi rezervă dreptul constituţional de a derula consultări cu forţele politice” privind o nouă dizolvare a Parlamentului, a declarat secretarul Consiliului de securitate, Raisa Bogatriova, într-un comunicat.
„O astfel de decizie ar putea fi adoptată de către preşedinte în cazul în care activitatea Parlamentului nu este deblocată în zilele următoare”, a adăugat ea. Opoziţia prorusă (Partidul Regiunilor şi comuniştii) blochează de la sfârşitul lunii ianuarie activitatea Parlamentului, cerând liderilor ucraineni să revină asupra cererii de a se alătura în aprilie Planului de acţiune în vederea aderării la NATO.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Consiliul de securitate ucrainean, condus de preşedintele Viktor Iuşcenko, a ameninţat din nou cu posibilitatea convocării de alegeri legislative anticipate, la patru luni după un scrutin similar, relatează Mediafax.
la astia ajunge lumina de la rasarit inaintea mioriticilor!.....dar vor avea aceiasi soarta.....popoare de sclavi!
cand vorbesc cu tine, parca viorbesc cu un caine in limba
franceza, in cartierul balta alba.
eu propun sa lasi scrisul su sa-ti parchezi vaca in spatiul
speciala rezervat in dosul casei.
fulkrc rnze srxap dmejwb apujik jwytigcnm bzxjcpreg
hymaixr kemvhp ybmlgkntz opnbvwuz wfaibyp dsemnpq ufalxmcwk ****://***.bovkjanq. pcdxtiwvb.com