Partidul de centru-dreapta al lui Silvio Berlusconi devine stat în stat
Conservatorii săi au reuşit să preia puterea şi în Sardinia
În ciuda crizei şi a efectelor sale tot mai vizibile asupra economiei italiene, formaţiunea de centru-dreapta a premierului Silvio Berlusconi a câştigat detaşat un scrutin-test în provincia Sardinia.
Câştigând insula Sardinia (unde îşi are somptuoasa vilă), Berlusconi consolidează astfel puterea conservatorilor în întreaga Peninsulă, în ciuda unei recesiuni tot mai accentuate (economia italiană fiind considerată „bolnavul Europei).
„Criza economică a început deja să muşte. Paradoxul este că nu guvernul este considerat responsabil, ci opoziţia”, comentează cotidianul Corriere della Sera.
Iar premierul miliardar al Italiei nu a precupeţit niciun efort pentru a aduce acest câştig partidului: a făcut cinci vizite pe insulă într-o singură lună, potrivit Agerpres. El le-a cerut votanţilor înainte de scrutin să „îşi aleagă tabăra”, iar candidatul conservator a evocat interesul insulei de a avea „un guvern prieten” la Roma.
Dar nu neapărat grija faţă de insula pe care îşi are vila de vacanţă (unde a găzduit politicieni străini precum fostul premier britanic Tony Blair, preşedintele rus Vladimir Putin), cât discursul său inflamat la adresa imigranţilor şi imperiul său mediatic l-au ajutat să obţină un rezultat de 51,86%.
Întâmplător sau nu, guvernator al provinciei va fi Ugo Cappellacci, fiul consilierului economic al lui Berlusconi. Este cea de-a doua victorie majoră după alegerile de anul trecut: în decembrie, conservatorii lui Berlusconi au preluat puterea şi în regiunea Abruzzo (atât Sardinia, cât şi Abruzzo erau fiefuri tradiţionale ale opoziţiei democrate).
Veltroni, la un pas de demisie
Cursa pentru alegerea guvernatorului local a fost însă una cu final nefericit pentru un alt partid – Partidul Democrat al lui Walter Veltroni (fostul primar al Romei), căruia nu i-au fost suficiente cele 43 de procente. Opoziţia democrată a fost măcinată în ultima vreme de mai multe scandaluri de corupţie, din cauza cărora a pierdut şi alegerile legislative din aprilie trecut, dar şi pe cele pentru primăria Romei.
Democratul care candidase pentru funcţia de guvernator – Renato Soru – şi-a acceptat înfrângerea, dar a sugerat şi că acţiunile sale din campanie au fost murdărite de o foarte puternică publicitate negativă în imperiul mediatic deţinut de Berlusconi (care include trei dintre cele mai mari televiziuni private), relatează agenţia ANSA.
Înfrângerea este una şi mai problematică pentru liderul partidului, Walter Veltroni. Acesta şi-a depus marţi dimineaţă demisia din fruntea partidului, însă ceilalţi lideri ai partidului i-au cerut să rămână în funcţie, insistând că leadership-ul central al partidului nu a mai fost niciodată demis după pierderea unor alegeri regionale. (E.F.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













37 Comentarii [+] Adauga un comentariu
În ciuda crizei şi a efectelor sale tot mai vizibile asupra economiei italiene, formaţiunea de centru-dreapta a premierului Silvio Berlusconi a câştigat detaşat un scrutin-test în provincia Sardinia.
imi pare rau, dar ziaristul nostru are prea multa incredere in ceea ce scriu anumite agentii de presa! si nu stie cum stau lucrurile cu adevarat.
intre timp: guvernul italian lucreaza printre altele si impotriva crizei (si hotararile luate nu difera prea mult de cele ale opozitiei "democrate"); almunia ne elogiaza planul economic si asmd...
poate ca ziaristul avea nevoie de un "pretext" ca sa le explice romanilor cat de prosti sunt italienii care voteaza cu un "xenofob" care ne ar "abate atentia de la criza economica cu discursul sau inflamat la adresa imigrantilor" (nb: impotriva romanilor)!
si a ales alegerile din sardinia sa-si reverse tot amarul din inima...
e bine... il inteleg! dar, fratii mei din romania, prin minciuni nu se face niciun adevar!
pentru mine berlusconi este un mussolini
paulescu stefan, berlusconi n-a scos nici macar un cuvant impotriva romanilor!!! poate ca unii din coalitia lui au exagerat cu declaratiile lor dar... nu exista niciun fascim... frica da, neliniste da si unii intr-adevar profita de situatia asta ca sa-si descarce tot felul de frustrari si politicienii nu sunt in stare s-o guverneze... cel putin nu cum ar trebui! dar... exista multe ... "dar-uri"... nu uita ce au patit fetele violate... inclusiv romancele... sau asta nu inseamna nimic pentru tine
traiasca prietenia romano palestiniana>>>>> ;>>>>> ;>>>>> ;.****://***.adevaru l.ro/articole/doi-ar abi-au-adus-fasia-ga za-in-cluj.html
14 persoane retinute de mascati in aceasta dimineata in timisoara si imprejurimi in urma a zeci de descinderi facute de politistii de la trupele speciale si jandarmi. a fost capturata una dintre cele mai mari filiere de traficanti din romania, dupa o actiune de proportii, pregatita cu multe luni inainte.
consilier ul local psd de biled lucian torj pare sa fie liderul retelei. aceasta se ocupa cu proxenetism, trafic de persoane, santaj, amenintari, solicita taxe de protectie, iar intr-un caz exista si acuzatia de tentativa de omor.
mascatii au descins imediat dupa ora 6 in zeci de locuinte, au impanzit timisoara si mai multe localitati din apropiere, au organizat filtre si urmariri. in urma scotocirilor au descoperit mai multe sabii, bate de baseball, pistoale cu gaz si un pistol cu glont. cei 14 retinuti vor fi prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.
ancheta care a dus la descinderile din aceasta dimineata a inceput inca din februarie anul trecut. in urma unor plangeri venite din partea unor fete care sustineau ca au fost victimele acestor traficanti. au urmat luni de verificari, filaje si urmariri, iar astazi, politistii si procurorii au decis sa-i ridice pe toti membrii retelei. in afara celor 14 retinuti, alti doi sunt plecati din tara, iar oamenii legii sunt pe urmele lor.
consilierul local psd lucian torj, care ar fi capul gruparii, este fratele unui interlop celebru din timisoara, ovidiu torj. acesta din urma a facut cativa ani de puscarie fiind implicat intr-un alt caz foarte cunoscut. el a ajutat-o pe celebra femeie de afaceri si manechin brigitte sfat, fosta patroana a discoland, sa recupereze o suma de bani de la un datornic prin bataie si amenintari.
aproape 200 de angajate si-au anuntat patronii ca au ramas insarcinate de la inceputul anului pana in prezent. numarul gravidelor a crescut simtitor in aceasta perioada de criza economica, cand se fac restructurari la mai multe firme din judet, dar si datorita cresterii indemnizatie de crestere a copilului.
„i n luna ianuarie a anului 2008 au fost inregistrate la itm 84 de rapoarte, iar in aceiasi perioada a acestui an au fost inregistrate 108 rapoarte, de la firme din timis care anuntau ca au angajate insarcinate”, ne-a spus ioan aurel pepu, inspector adjunct in cadrul inspectoratului teritorial de munca timis. angajatele care raman insarcinate sunt obligate sa anunte firma la care lucreaza de acest lucru, iar firma la randul ei va trimite rapoarte la inspectoratul de munca. o femeie insarcinata nu poate fi data afara de la locul de munca, conform legii. la aceasta data in judetul timis se afla in concediu de cresterea copilului peste 6 400 de parinti, 730 fiind barbati. de la inceputul anului pana acum 43 de tati si-au depus cerere pentru a intra in concediu de paternitate
dupa eleva-porno care, la 18 ani, si-a inceput cariera de actrita de filme xxx, iata ca, mai nou, o fosta profesoara de limba romana, camelia petrovici, 64 de ani, vrea sa penetreze industria porno. pentru inceput, ea a facut deja un set de poze explicite cu producatorul zoltan nagy si care au fost deja postate pe pagina de internet ***.goldengate- ro.com.
isi doreste sa joace in filme xxx
camelia petrovici e detinatoarea unui titlu de miss constanta, castigat in 1969 si a lucrat vreme de aproape 40 de ani ca profesoara de limba romana. dupa ce s-a pensionat, si-a descoperit o noua pasiune: dansurile. a invatat cateva stiluri de dans de pe 4 continente: indian, spaniol, turcesc, latino, egiptean, tiganesc si a sustinut, chiar, cateva spectacole. recent, ea s-a gandit sa debuteze si in industria filmelor pentru adulti, asa ca a venit de la constanta la bucuresti, inspirata chiar de “eleva porno”. “cand am vazut ca a aparut in presa o eleva care vrea sa faca filme porno, mi-am spus: de ce nu ar exista si o profesoara porno? de fapt, eu nu mai sunt profesoara, am iesit la pensie, asa ca nu pun in pericol moralitatea acestei meserii. si, in definitiv, de ce nu? am divortat in urma cu cativa ani de cel de-al doilea sot, de fapt nici nu mai tin minte cand si nici nu este important, copiii sunt plecati din tara, nu am nici o obligatie, sunt libera sa fac ce vreau si ce imi place”.
camelia petrovici a pastrat esarfa-trofeu primita la concursul miss constanta 1969
vand desene animate porno pentru copii
****://***.atac-onli ne.ro/17-02-2009/bet ty-si-fostul-impresa r-se-confrunta-la-tr ibunal-pentru-13000- de-euro-radu-baron-b etty-totul.html