Peste 100 de morţi după prăbuşirea unui avion în Libia. Un copil de 8 ani a supravieţuit
Peste 100 de morţi după prăbuşirea unui avion în Libia
UPDATE: Un copil olandez, în vârstă de opt ani, este singurul supravieţuitor al accidentului aviatic produs miercuri în Libia, a anunţat o sursă din cadrul serviciilor aeroportuare, citată de AFP.
104 persoane, 92 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, au murit miercuri dimineaţă după ce un avion al unei companii libiene care venea din Africa de Sud s-a prăbuşit pe aeroportul din Tripoli.
Reprezentanţa sud-africană a companiei libiene Al Afriqiyah a confirmat miercuri că un avion aflat în propritatea sa, care avea la bord 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, s-a prăbuşit "la un metru" de pista aeroportului din Tripoli.
"Aparent, avionul s-a prăbuşit la un metru de pista de aterizare", potrivit oficialilor filialei.
O sută patru persoane, 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, se aflau la bordul avionului companiei Al Afriqiyah, care s-a prăbuşit miercuri dimineaţă la Tripoli, a anunţat compania libiană pe site-ul său.
"Al Afriqiyah Airways anunţă că zborul său 8U771 (din direcţia Johannesburg, n.red) a avut un accident la aterizare pe aeroportul internaţional din Tripoli la ora 04.00 GMT (07.00, ora României), astăzi, miercuri, 12 mai", potrivit companiei.
"În acest stadiu nu dispunem de nici o informaţie despre
posibilele victime sau despre supravieţuitori . Potrivit
informaţiilor noastre, 93 de pasageri şi 11 membri ai echipajului
se aflau la bord. Autorităţile competente desfăşoară operaţiunile
de salvare", adaugă Al Afriqiyah.
(Mediafax)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
am tot dat avertizari........ legile FEMOSAN ... PRUDENTA MAXIMA ROMANI .... in 27.03.2010 am dat o avertizare privind masinile si avioanele ... a fost cazul POLONIEI si acum LIBIA deci nu este bine de IGNORAT asa ceva mai ales pe timp de CRIZA in LUME ... legile FEMOSAN !
gadafi nu era printre cei *? scapa omenirea de o pacoste.