„Plecaţi sau vă aruncăm casele în aer” – avertismentul transmis imigranţilor de extremiştii din Irlanda de Nord

Postat la: 10.07.2009 16:59 Ultima actualizare: 10.07.2009 17:00

Imigranţii au primit un avertisment dur din partea naţionaliştilor de a părăsi Irlanda de Nord până la 12 iulie cel târziu, relatează Irish Examiner, preluat de Mediafax. Aripa tânără a Ulster Defence Association (UDA) i-a avertizat pe străini să părăsească Irlanda de Nord înainte de 12 iulie, a precizat un grup de susţinători.

„Nici un fel de compasiune faţă de străini, plecaţi din ţara Reginei înainte de Noaptea rugurilor aprinse, de la 12 iulie. Altfel, locuinţele voastre vor sări în aer. Păstraţi Irlanda de Nord albă. Irlanda de nord este numai pentru britanici albi”, se arată într-un mesaj al organizaţiei difuzat săptămâna trecută.

Scrisoarea a fost expediată Centrului Islamic din Belfast, Asociaţiei Polonezilor şi Centrului Comunitar, fiind semnată de Ulster Young Militants şi marcată cu sigla grupării extremiste Combat 18.

Cu toate acestea, poliţia a declarat că nici o grupare organizată nu este responsabilă pentru violenţele din sudul Belfastului, care au determinat circa 100 de români să părăsească ţara.

Patrick Yu, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru minotirăţi etnice din Irlanda de Nord s-a declarat convins „că nu există nici un dubiu că atacul împotriva acelor familii a fost organizat”. În opinia sa, cea de-a doua scrisoare este menită pur şi simplu să sperie oamenii, precizând că de obicei, atunci când pregătesc un atac, autorii nu dau nici un avertisment.

„Încearcă mai de grabă să relanseze mişcarea”, a conchis acesta.

 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 10.07.2009 20:49

Imigranţii au primit un avertisment dur din partea naţionaliştilor de a părăsi Irlanda de Nord până la 12 iulie cel târziu, relatează Irish Examiner, preluat de Mediafax.

 
#2 DRAGOS 10.07.2009 20:50

foarte interesant. dar au uitat cind ei irlandezii/ borfasii si zdrentele europei au emigrat in america ( alaturi de macaronari) si au cersit americanilor sa-i lase si pe ei sa munceasca si sa-i primeasca? zdrentele irlandeze/engleze nu se dezmint niciodata!

 
#3 dhopital 11.07.2009 02:13

@dragos;adevarat ! insa,au cersit sau au muncit ?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa