Poliţia rusă a dat buzna în birourile din Moscova ale British Petroleum
Poliţia rusă a dat buzna în birourile din Moscova ale British Petroleum
La fel s-au desfăşurat evenimentele şi în cazul YukosMai mulţi poliţişti înarmaţi au intrat, ieri, în birourile din Moscova ale companiei petroliere BP (British Petroleum) şi ale filialei sale locale TNK-BP, într-o mişcare de natură a agrava relaţiile şi aşa tensionate dintre Marea Britanie şi Rusia. Cu toate că aproximativ 50 de angajaţi au fost lăsaţi în cele din urmă să plece din sediul companiei, membrii conducerii au fost reţinuţi pentru mai mult timp. Cu câteva ore înainte, în cursul unui raid similar efectuat la sediul BP, preşedintele filialei companiei britanice a fost interogat de către agenţi FSB.
Un înalt oficial al companiei a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru Reuters, că raidul este văzut drept o încercare de a „convinge” acţionarii ruşi la TNK-BP să-şi vândă acţiunile, care reprezintă nici mai mult nici mai puţin de 50% din companie. O serie similară de raiduri a precedat preluarea de către statul rus a companiei petroliere Yukos, aminteşte agenţia de presă. De altfel, de ceva timp, circulă speculaţii potrivit cărora guvernul rus îşi doreşte ca una dintre companiile sale, cum ar fi gigantul Gazprom, să cumpere acţiunile la TNK-BP, într-o încercare foarte străvezie de a recupera controlul asupra depozitelor de hidrocarburi. Anul trecut, TNK-BP a fost efectiv hărţuită de către guvernul rus, care ameninţa să îi retragă licenţa, deoarece nu îndeplineşte criteriile de producţie la un câmp petrolier siberian.
Ruşii au dat explicaţii contradictorii cu privire la raiduri. Dacă la început au anunţat că anchetează compania petrolieră Sidanco, încorporată în TNK-BP, ulterior au explicat că urmăresc nişte manageri ai companiei. Apoi, FSB (Serviciul Federal de Securitate) a acuzat doi ruso-americani printre care şi un angajat al TNK-BP de spionaj industrial în favoarea companiei străine.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mai mulţi poliţişti înarmaţi au intrat, ieri, în birourile din Moscova ale companiei petroliere BP (British Petroleum) şi ale filialei sale locale TNK-BP, într-o mişcare de natură a agrava relaţiile şi aşa tensionate dintre Marea Britanie şi Rusia.
Nu iese foc fara fum!
probabil ca cei din occident vor intotdeauna doar binele. ei nu fac niciodata mizerii (vezi cazul teo peter) si ca atare sunt de neatins. spre deosebire de romania, rusia isi permite sa incerce sa repare greseala facuta de conducatori corupti in trecut si sa-si recupereze hidrocarburile...
nu trebuie sa iertam nici noi pe evreii care praduiesc romania.
ai un comportament de copil retardat si paracios.
din pacate pentru muistul florin, am sa ma pis in gura lui.
uitati-va de doua ori la cantar ca sa nu ramaneti cu punga... goala>>>>>>>>>>>>>>
mai multi comercianti din pietele ploiestene au fost prinsi de autoritati in timp ce utilizau greutati contrafacute, acestia dovedind, inca o data, ca mintea le scorneste cele mai inventive metode de furt la cantar. nu putine au fost cazurile, cand ajunsi acasa, cetatenii au constatat ca, de fapt, greutatea produselor cumparate este mult mai mica fata de cea platita.
ideile sunt din cele mai nastrusnice, ajungandu-se, de exemplu, pana la confectionarea de greutati de 2 kilograme, cu gauri in mijloc, in care sunt infipte dopuri de lemn, ce duc la o pierdere de pana la 400 de grame pentru cumparator – care insa le plateste, fiindca greutatea are – teoretic – tot 2 kilograme. alexandru voicu, director in cadrul directiei regionale de metrologie legala ploiesti, ne-a declarat: >>>>>>>>>>>>
„am dispus controale repetate in piete, la solicitarea a numerosi cetateni inselati la cantar de catre comercianti. nu trebuie sa trecem cu vederea nici marea frauda, dar nici asa – numita ciupeala la cantar, pentru ca ele reprezinta doua aspecte ale aceluiasi fenomen: furtul din buzunarul cetatenilor.†alaturi de inspectorii din cadrul oficiului judetean pentru protectia consumatorilor, reprezen-tantii directiei vor efectua periodic controale, cu precadere in pietele „de cartierâ€Â, unde, se pare ca aceasta infractiune – furatul la cantar – ia amploare, in ultima perioada. >>>>...