PRIMUL FILM CU TRIBUL PIERDUT DE PE AMAZON, făcut public. "Ultimii oameni liberi de pe Planetă" privesc împietriţi spre cer la avionul echipei de televiziune
PRIMUL FILM CU TRIBUL PIERDUT DE PE AMAZON, făcut public. "Ultimii oameni liberi de pe Planetă" privesc împietriţi spre cer la avionul echipei de televiziune
BBC a publicat în premieră un film cu tribul izolat care trăieşte în pădurea tropicală din Amazon, la graniţa dintre Brazilia şi Peru. Până acum fuseseră date publicităţii doar fotografii. Imaginile incredibile îi arată pe oameni privind uluiţi spre cer: autorii reportajului spun că au filmat de la un kilometru distanţă, pentru a reduce la maximum "stresul" pe care l-ar fi put provoca membrilor tribului.
Descrişi ca "ultimii oameni liberi de pe Pâmânt", aceşti
locuitori ai pădurii amazoniene ar putea fi "o specie pe cale de
dispariţie". Membrii tribului sunt în pericol din cauza
defrişărilor ilegale, care le ameninţă stilul de
viaţă şi îi alungă pe de pământurile lor.
Tribul este considerat izolat, având foarte puţine contacte cu
societatea modernă. Nu se ştie nimic nici despre stilul lor de
viaţă, nici despre limba pe care o vorbesc "şi poate că ar fi bine
ca aceste lucruri să rămână aşa", spun jurnaliştii BBC. Autorii
reportajului precizează că au primit acordul de a filma tribul de
la o distanţă de 1 kilometru.
"Este foarte important pentru umanitate că aceşti oameni există. Aceasta ne-ar putea învăţa că se poate trăi şi altfel", este concluzia filmului BBC.
CLICK AICI PENTRU CLIPUL VIDEO
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














57 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Exact asa si extraterestrii se uita la noi! Ca la niste aborigeni!
nu e cumva in romania....))))
articol interesant dar mi se pare ca au filmat dintr-un mic avion de la distanta de 1KM cu ajutorul unui obiectiv cu stabilizare optica pentru a deranja cit mai putin ...
@ionut buna faza :)))
ce bine e de aia. nu au banci, rate, stres, joburi de 2 lei, pensii injumatatite, POLITICA, POLITICIENI, basescu, boc, etc. Ferice de ei!
...e clar filmat langa Ploiesti...ala mai mic cu picoarele mari e var-miu...
1 Unde este Filmul ?
2. Fotografia este facuta din elicopter nu din avion
miar palcea sa traiesc si eu catva ani cu ei ,pentru a ma simti diferit
ca nici astia nu sunt liberi.cred ca-s doar "material" de studiu.
In scurt timp se vor duce acolo niste popi care sa-i aduca aduca "pe calea cea dreapta" dupa care o sa vina si Mc Donalds-u' aferent sa le dea mancare sanatoasa ca poate de la atatea "verdeturi" li s-a aplecat. Si uite asa vor disparea si "ultimii oameni liberi de pe planeta".