Marian Avram
MEDIAFAX
845 vizualizări 20 dec 2017

Potrivit datelor sondajului, aproximativ 83% dintre cetăţenii Rusiei îl vor vota pe Vladimir Putin în cadrul alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc în luna martie a anului 2018. În plus, 70% dintre respondenţi au declarat că vor merge în mod sigur la vot.

Vladimir Zhirinovsky se clasează pe locul doi în preferinţele ruşilor, fiind creditat de 4% dintre cei chestionaţi. Acesta este urmat de Gennady Zyuganov, liderul Partidului Comunist, care are susţinerea a aproximativ 3% dintre cetăţenii Rusiei. Restul candidaţilor se clasează sub limita de 2.5%, marja de eroare a sondajului.

Vladimir Putin a exercitat două mandate de preşedinte al Rusiei în perioada 2000–2008, după care a fost prim-ministru, în intervalul 2008–2012, în timp ce preşedinte era Dmitri Medvedev. Actualul mandat al preşedintelui Vladimir Putin a început în martie 2012 şi se va încheia pe 7 mai 2018.

Potrivit Constituţiei Rusiei, orice preşedinte are dreptul la cel mult două mandate consecutive, iar după o pauză de un mandat poate candida din nou. În 2008, mandatul unui preşedinte al Rusiei a fost crescut de la patru la şase ani.

Sondajul a fost realizat în perioada 15-17 decembrie pe un eşantion de 1.800 de persoane cu drept de vot.

Citește și: