Progrese considerabile in lupta impotriva coruptiei

Postat la: 27.09.2006 00:00 In privinta combaterii coruptiei, Romania a facut progrese considerabile comparativ cu luna mai a.c., atat in completarea cadrului legislativ, cat si in stabilirea unui portofoliu solid de investigatii serioase, nonpartizane, la nivel inalt, soldate cu inculpari si proceduri judiciare. Departamentul National Anticoruptie (DNA) lanseaza investigatii in mod regulat pe baza informatiilor furnizate de organele de control public, ceea ce demonstreaza o mai mare eficienta a cadrului institutional. Mai mult, au fost lansate doua campanii la nivel national, pentru ca opinia publica si, in special, functionarii publici sa constientizeze efectele negative ale coruptiei. Comisia Europeana considera ca principalele provocari ramase in combaterea coruptiei sunt, in primul rand, asigurarea sustenabilitatii si ireversibilitatii recentelor progrese inregistrate in investigatiile serioase, nonpartizane, in cazurile de coruptie la nivel inalt. In al doilea rand, apreciaza ca toti actorii politici trebuie sa-si demonstreze angajamentul pentru combaterea coruptiei si sa se asigure ca nimeni nu este perceput ca fiind mai presus de lege. Rezultatele reformei justitiei, aflate in desfasurare, sunt tangibile, apreciaza evaluarea executivului european, recomandand, in continuare, ca Romania sa-si asigure o interpretare si o aplicare a legilor mai consistente. Pentru a asigura ameliorarea problemelor aflate in suspensie, au fost trasate conditii clare care trebuie indeplinite intr-un cadru strict. Romania va trebui sa raporteze Comisiei in mod regulat asupra progreselor facute. Primul astfel de raport este prevazut pentru 31 martie 2007. Daca Romania nu va reusi sa indeplineasca in mod corespunzator cerintele specificate, Comisia va aplica masurile de salvgardare prezente in Tratatul de aderare - afirma raportul. Criteriile economice - OK Evaluarea Comisiei Europene apreciaza ca, din punctul de vedere al criteriilor economice necesare aderarii, Romania ramane o economie de piata functionala, desi remarca faptul ca politica fiscala trebuie consolidata pentru a creste rata de colectare a impozitelor. Acum, Romania este pe cale de a indeplini criteriul capacitatii de a face fata presiunilor de piata din cadrul Uniunii Europene, se afirma in document. Probleme la distributia subventiilor in agricultura Comparativ cu raportul Comisiei din luna mai, Romania a facut progrese in majoritatea domeniilor semnalate drept deficitare la capitolul "implementarii legilor si standardelor europene", afirma ultima evaluare a executivului european. Totusi, se atrage atentia ca exista un numar limitat de domenii in care Comisia trebuie sa constate progrese in lunile care au mai ramas pana la aderare, precum si in cele de dupa aderare. Acestea sunt, in primul rand, in domeniul agricol - unde se apreciaza ca trebuie sa functioneze agentii de plati complet operationale, acreditate pentru administrarea platilor directe catre fermieri si operatori, conform politicii agricole comune si trebuie infiintate sisteme integrate de administratie si control pentru utilizarea fondurilor agricole. In ciuda progreselor realizate, Comisia nu considera ca Romania este capabila sa asigure administrarea si distributia majoritatii fondurilor agricole ale UE, afirma raportul, apreciind ca, desi structura institutionala a celor doua agentii de plati este creata, ele nu sunt inca functionale. Raman cateva probleme, in special in privinta dotarii cu sisteme IT, in timp util, a acestor agentii, dotarea cu personal pregatit si gasirea spatiilor in care sa functioneze agentiile, dar si in ceea ce priveste pregatirea incompleta in domeniul managementului si controlul procedurilor. Exista inca un risc real ca agentiile de plata si Sistemul Integrat sa nu functioneze corect la data integrarii Romaniei in UE. Mai este nevoie  de eforturi sustinute pe toata perioada care a mai ramas pentru a asigura operabilitatea IACS.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa