no author
Teodora Marinescu
238 vizualizări 9 nov 2017

"Am căzut de acord asupra momentului (întâlnirii), va avea loc pe 10 noiembrie", a declarat Ushakov.

Consilierul a adăugat că Putin şi Trump ar putea dezbate, în cadrul summitului, atât situaţia actuală din Siria şi din Peninsula Coreeană, cât şi relaţiile bilaterale, care au ajuns într-un punct critic.

Vladimir Putin declarase anterior că este pregătit să se întâlnească cu preşedintele american Donald Trump în cadrul summitului grupului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) din oraşul vietnamez Da Nang.

Administraţia de la Kremlin doreşte să îmbunătăţească relaţiile între Rusia şi SUA, prin întâlniri diplomatice între cei doi şefi de stat, iar preşedintele Trump a declarat pentru Fox News, înainte să pornească în turneul în Asia, că o astfel de întrevedere ar fi posibilă cu ocazia summitului din Vietnam.

În timpul vizitei la Beijing, secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a pus la îndoială faptul că ar exista suficiente subiecte de discuţie, pentru a justifica întâlnirea dintre cei doi.

“Întrebarea este dacă avem suficientă substanţă (pentru o întâlnire mai formală) şi lucrăm cu ruşii, după cum ştiţi, în mai multe domenii dificile”, a declarant Tillerson.

Putin şi Trump s-au întâlnit pentru prima oară, faţă în faţă, în iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, unde au discutat despre acuzaţiile aduse Rusiei în cazul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

Citește și: