Rata şomajului din România - cea mai rapidă creştere din UE
Rata şomajului din România a crescut în luna martie la 7,8% comparativ cu nivelul de 6,9% înregistrat în perioada similară a anului trecut, ritmul de creştere fiind cel mai ridicat din Uniunea Europeană, potrivit biroului de statistică al UE, Eurostat. Pentru lunile ianuarie şi februarie, Eurostat a calculat, pentru România, o rată a şomajului de 7,7%, se arată într-un comunicat al instituţiei. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, rata şomajului a ajuns în februarie la 5,2%. Datele Eurostat se referă la locuitorii cu vârste cuprinse între 15 ani şi 74 de ani, fără loc de muncă, care pot începe să lucreze în decursul a două săptămâni şi care, în ultimele patru săptămâni, şi-au căutat, în mod activ, un loc de muncă. Şomajul calculat pentru luna martie depăşeşte, în România, media statelor membre, de 7,3%. În rândul bărbaţilor, rata şomajului a fost de 9%, în urcare faţă de nivelul de 7,4% înregistrat în martie 2006, în timp ce pentru femei rata şomajului a crescut de la 6,2% la 6,5%.
La nivel european, şomajul în rândul bărbaţilor a fost de 6,4%, iar în rândul femeilor, de 8,3%. Rata şomajului pentru tinerii sub 25 de ani din România era, în martie, de 23,4%, comparativ cu nivelul de 20,2% din martie 2006. Populaţia cu vârstă de peste 25 de ani consemna o rată a şomajului de 6,1%, în urcare faţă de 5,4% la finele primului trimestru din 2006. Pe de altă parte, la nivel european, cele mai înalte rate ale şomajului au fost înregistrate în Polonia (11,4%) şi Slovacia (10,8%), la polul opus situându-se Danemarca şi Olanda, fiecare cu câte 3,4%. Un ritm înalt de creştere, apropiat de cel din România, a fost înregistrat în Ungaria, unde şomajul a avansat de la 7,3% în martie 2006 la 8,1% în luna martie a acestui an. Conform regulamentelor europene, statele membre ale UE realizează trimestrial anchete privind forţa de muncă în gospodării. Conform aceloraşi regulamente, fişierele anonimizate cu date individuale ale anchetei sunt transmise, trimestrial, către Eurostat, care aplică o serie de variabile şi le ajustează sezonier. (Mediafax)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- romania
- ,rata
- ,somaj
[+] Adauga un comentariu