EXCLUSIV GÂNDUL David Miliband, ministrul britanic de Externe

„Reinventarea Europei în contextul provocărilor globale“

Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European demonstrează faptul că proeuropenii încă se confruntă cu o mare provocare, şi anume apatia şi negativismul existente la adresa Uniunii Europene. În această perioadă de mari provocări la nivel mondial, este cu atât mai important să creionăm o viziune pozitivă asupra viitorului proiectului european. Trebuie să apărăm progresele obţinute în trecut şi, în acelaşi timp, să avansăm un nou set de responsabilităţi pentru secolul XXI – o politică europeană care să asigure o reală securitate energetică şi o voce a politicii externe care să vorbească mai clar şi mai tare despre interesele şi valorile europenilor în lume.

Cele două elemente fundamentale care au stat la baza succesului Uniunii Europene au fost angajamentul pentru o economie de piaţă şi pentru politicile liberale. Astăzi, ambele se află în pericol. Recesiunea globală ne testează abilitatea de a combina opţiunea pentru o piaţă deschisă cu interesul public în sectoare precum protecţia socială şi mediul înconjurător. Pe de altă parte, opoziţia în creştere faţă de extinderea Uniunii ne testează capacitatea de a promova pacea şi prosperitatea la graniţele proiectului european. Aceste două proiecte trebuie apărate şi extinse.

Trebuie să evităm protecţionismul deoarece pieţele deschise sprijină dezvoltarea şi inovaţia. Cel mai bun mod de a proteja oamenii este să le oferim abilităţi pentru a-şi găsi noi oportunităţi de lucru şi siguranţa că sistemul de protecţie socială îi va sprijini în perioadele de tranziţie.

Trebuie să ne păstrăm promisiunile de a acorda statut de membru Turciei şi statelor din Balcanii de Vest, dacă vor reuşi să îndeplinească condiţiile de aderare. Turcia – despre care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) estimează că va fi pe locul al doilea în clasamentul celor mai rapide economii în creştere până în 2017 şi va deveni un coridor important pentru transportul de gaze şi petrol din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală – reprezintă o oportunitate pentru Europa, şi nu o ameninţare.

Dar bătrânul continent are nevoie nu doar de continuitate, ci şi de schimbare. El nu va evolua bazându-se doar pe respect faţă de trecut ci pe promisiunile pentru viitor.

Energia a reprezentat imboldul iniţial pentru integrare europeană şi trebuie să redevină prioritatea noastră strategică, mai ales prin prisma faptului că UE este din ce în ce mai dependentă de importurile din regiuni inconstante şi nesigure. Până în 2030 vom ajunge să importăm 84% din necesarul de consum de gaze naturale, faţă de 57% în prezent. În acelaşi timp, statisticile indică o creştere a cererii globale de energie cu 45%, ameninţând cu o criză globală a energiei: cererea continuă va provoca o creştere a preţurilor, în timp ce rezervele vor deveni din ce în ce mai fragile. În cazul în care UE nu dezvoltă o politică energetică puternică, riscăm să ne confruntăm cu o adevărată criză.

Trebuie deci să ne adaptăm pentru a ne eficientiza locuinţele şi activităţile de consum, reducând necesarul de consum în ansamblu. Trebuie să ne diversificăm sursele de energie, folosind mai mult energia eoliană, solară, a mareelor, dar şi energia nucleară; trebuie să ne gândim la o mai mare diversitate a rezervelor şi rutelor de tranzit. Trebuie să promovăm utilizarea automobilelor cu acţionare electrică şi sursele de încălzire electrică în locuinţe, pentru a putea reduce dependenţa de importurile de petrol şi gaz, în favoarea unor alternative mai “curate”. Avem nevoie de solidaritate între statele membre – pentru o mai bună stocare a resurselor, un plan de urgenţă mai eficient, dar şi solidaritate pentru pieţe energetice liberalizate, transparente şi integrate.

În acest fel nu numai că vom reuşi să optimizăm securitatea energetică, dar vom îndepărta de asemenea şi pericolul unor schimbări climatice profunde. Putem privi aceste aspecte precum două feţe ale aceleiaşi monede. Astfel, o reorientare a Uniunii Europene poate asigura atât securitatea cât şi calitatea resurselor energetice pentru generaţiile viitoare.

A doua prioritate este legată de transformarea Europei într-un jucător important pe scena politicii internaţionale. Dacă ne propunem evitarea unei perspective mondiale bipolarizate, să îi spunem un fel de G2, determinate de relaţia SUA - China, trebuie să încurajăm eficientizarea cooperării G3 - cu sprijinul implicit al UE.

Există deja o aşteptare imensă ca Uniunea Europeană să joace un rol mai activ în problemele de interes global. Pe parcursul ultimului an am atins numeroase obiective, cum ar fi intervenţia pentru stabilizarea Georgiei, stabilirea unor obiective curajoase şi ambiţioase în ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice, creionarea unei oferte clare de angajament cu Iranul, din perspectiva susţinerii unei noi politici a Statelor Unite pe acest subiect, precum şi lansarea unei misiuni navale pe coasta Somaliei pentru combaterea pirateriei.

Cu toate acestea, UE trebuie să continuie să îşi dezvolte influenţa în materie de politică externă. Trebuie să insistăm pe identificarea şi prioritizarea resurselor - în prezent totalul forţelor noastre armate se ridică la două milioane de militari, dar nu avem capacitatea de a folosi mai mult de 5% din aceste resurse, în mod conjugat, într-un moment dat. Mai există obstacole majore în procesul de implicare a actorilor principali în acest proces, în special în ceea ce priveşte NATO. De asemenea, trebuie să îmbunătăţim răspunsurile strategice la întrebările cu adevărat dificile cum ar fi: câtă presiune putem să aplicăm asupra Iranului sau cum putem crea parteneriate cu Rusia păstrând în acelaşi timp valorile proprii.

În acest context, devine evident faptul că atât subiectul resurselor energetice cât şi cel al agendei de politică externă lansează provocări pentru fiecare partener, raportat la obiectivele finale ale Europei. Succesul UE s-a bazat în trecut pe un simţ accentuat al solidarităţii între naţiuni; o deschidere înspre “a da” şi “a primi”; o recunoaştere a faptului că beneficiile cooperării şi compromisului depăşesc cu mult iniţiativele personale. Privind în urmă, aceasta trebuie să constituie baza pentru o reinventare a Uniunii Europene în secolul XXI.