Publicat

20

martie

2017

08:09

533

vizualizări

Relaţiile dintre Germania şi Turcia, pe un butoi cu pulbere: ''S-a atins o limită''

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a transmis omologului său turc că preşedintele Turciei, Recep Erodogan, a "depăşit o limită" după ce acesta a acuzat-o pe Angela Merkel că ar utiliza "metode naziste", informează site-ul postului NDTV.

Relaţiile dintre Germania şi Turcia, pe un butoi cu pulbere: ''S-a atins o limită''

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a transmis omologului său turc că preşedintele Turciei, Recep Erodogan, a "depăşit o limită" după ce acesta a acuzat-o pe Angela Merkel că ar utiliza "metode naziste", informează site-ul postului NDTV.

"Suntem toleranţi, dar nu suntem imbecili", a declarat Gabriel pentru cotidianul Passauer Neue Presse. "Acesta este motivul pentru care i-am transmis foarte clar omologului meu turc că o limită a fost depăşită aici".

Ministrul german de Externe a mai declarat pentru publicaţia Der Spiegel că în acest moment "aderarea Turciei la UE este mai îndepărtată decât oricând".

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza "metode naziste" împotriva cetăţenilor turci.
"Când le spunem că sunt nazişti, europenii devin stânjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel", a afirmat Recep Erdogan.

Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: "Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor" care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

Administraţia Recep Tayyip Erdogan, acuzată de tendinţe autoritariste, este în conflict cu Germania şi Olanda după ce aceste ţări au interzis mitinguri electorale organizate înaintea referendumului pe tema introducerii sistemului prezidenţial în Turcia. Criticii susţin că Recep Erdogan vrea trecerea la un sistem prezidenţial pentru a sporirea prerogativelor decizionale.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
FOTO ŞOCANT În ce hal a ajuns să arate "Gladiatorul". Era unul dintre cei mai doriţi bărbaţi de la Hollywood

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info