REVOLUŢIA ACTA ÎN EUROPA. Germania şi Letonia au suspendat demersurile vizând ratificarea ACTA
REVOLUŢIA ACTA ÎN EUROPA. Germania şi Letonia au suspendat demersurile vizând ratificarea acordului
Germania şi Letonia au suspendat procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (Anti-Counterfeiting Trade Agreement - ACTA), în timp ce astăzi, în numeroase state europene se pregătesc proteste împotriva acestui acord.
Ministrul german al justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a exprimat "rezerve" cu privire la acest tratat, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Potrivit acestuia, în principiu este vorba de o amânare, pentru a se putea clarifica eventualele îndoieli cu privire la ACTA şi pentru a se purta noi discuţii,
"Vom aştepta până ce-l vor semna ceilalţi", a declarat vineri, pentru AFP, Daiga Grube, purtător de cuvânt al Ministerului leton al Economiei. "L-am semnat, dar ne dăm seama acum că avem nevoie să discutăm despre el şi vrem să fim siguri că vom discuta înainte de a prezenta acest document parlamentului", a adăugat el.
Citeşte şi ACTA - Tratatul care a DIVIZAT lumea. Ce a semnat România? Varujan Pambuccian: „Ideea Poliţiei pe Internet este periculoasă”
Letonia a semnat, alături de alte 21 de state europene, acordul ACTA pe 26 ianuarie, la Tokyo. Cinci state europene nu l-au semnat din diferite motive: Germania, Estonia, Slovacia, Cipru şi Olanda, adaugă AFP.
Polonia şi Republica Cehă au "îngheţat" procesul de ratificare în urma unui val de proteste, iar Slovacia, care nu a semnat acordul, a anunţat luni că a suspendat lucrările vizând adoptarea.
Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA vizează lupta împotriva contrafacerii în sens larg, de la medicamente la încălcarea drepturilor de autor în contextul distribuţiei prin internet.
Criticii tratatului consideră că acesta ameninţă libertatea pe Internet şi aduce atingere drepturilor cetăţenilor şi au convocat manifestaţii în oraşe din întreaga lume.
Numeroase manifestaţii anti-ACTA sunt prevăzute pentru sâmbătă în zeci de oraşe din Europa. Sunt programate manifestaţii în 54 de oraşe germane, între care Berlin, Munchen şi Frankfurt, dar şi în Franţa, în Italia, în Ungaria sau în Bulgaria.
Citeşte şi REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cauta pe Google "Esti impotriva tratatului/legii europene ACTA care limiteaza libertatile de pe Internet?" si pe prima pagina afli raspunsul.
pariu c-ai nostri vor face "o greseala" in comunicarile cu forurile respective si acta va trece? explicatia apoi: astapentru a stopa fenomenul "hackerilor" (hotilor pe net) din romania. of course, aia n-au nicio treaba cu acta, se incadreaza la alt tip de infractiune. sa fiti sanatosi!
Jos tratatu corporatisto-iudaic-angloamerican de ciparea libertati!
JOS ACTA!
Cauti piese auto ieftine?
Intra pe epiesa.ro si gasesti toata gama de piese auto la pret de importator.
Comercializam piese originale si after market de la cei mai cunoscuti producatori.
Urmeaza sa faci revizia si nu te incadrezi in buget? Urmareste super promotiile noastre la filtrele MANN
unde avem discount de 60%.
Cauti ulei motor de calitate la cel mai mic pret? epiesa.ro este solutia perfecta.
Te asteptam pe epiesa.ro sa te convingi singur !