Sentinta lui Saddam le-a adus republicanilor 4 procente

Postat la: 07.11.2006 00:00
Presedintele american George W. Bush a reusit sa mai creasca sansele Partidului Republican la alegerile legislative de astazi cu cel putin cateva procente, dupa ce a proclamat ca verdictul in cazul lui Saddam Hussein, fostul dictator irakian, repezinta "un punct de cotitura", "o mare realizare", ba chiar "un punct de referinta in efortul poporului irakian de a inlocui dictatura cu statul de drept". Aceasta, tocmai cand numarul de pierderi umane al coalitiei detasate in Irak a ajuns la un bilant de 2.834 de morti, iar sprijinul pentru campania irakiana este mai mic decat oricand. Chiar daca purtatorul de cuvant al Casei Albe a tinut sa anunte ca momentul in care a fost pronuntata sentinta la moarte prin spanzurare a lui Saddam, adica cu doua zile inainte de alegerile din SUA, nu are nimic de-a face cu politica americana, fiind in totalitate o decizie a tribunalului irakian, presedintele american nu s-a sfiit sa ingrase porcul in ajun in favoarea republicanilor, reusind astfel sa "fure" patru procente. Astfel, daca in urma cu doua saptamani sondajele electorale aratau ca democratii ar obtine 50% din voturi comparativ cu 39% in favoarea republicanilor, decizia in cazul Saddam a facut ca electoratul sa-si modifice intentiile de vot, republicanii find creditati cu 43% iar democratii cu 47%, intr-un sondaj al Pew Research Center citat de cotidianul New York Times. Cu toata ofensiva republicana, cursa electorala poate oferi surprize mari la Senat si in Camera Reprezentantilor, unde sondajele sugereaza ca Bush s-ar putea vedea nevoit, in ultimii ani ai celui de-al doilea mandat, sa coabiteze cu cel putin o Camera dominata de democrati. Dincolo de calculele electorale si apropierea de ultima ora in sondaje, democratii sunt aproape siguri ca vor castiga majoritatea in Camera Reprezentantilor si asediaza pe ultima suta de metri Senatul. (A.I.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa