Ştiri pe scurt - Internaţional - 6 August 2009
La doi ani, Jonah Ziff joacă tenis ca la Wimbledon: rever, forehand, servă peste braţ
OSETIA DE SUD
Un afacerist rus, noul prim-ministru
NUMIRE l Parlamentul din Osetia de Sud a aprobat numirea rusului Vadim Brovţev în postul de „prim-ministru” al regiunii georgiene separatiste. Vadim Brovţev este director general al companiei de construcţii Vermikulit de la Celiabinsk, care participă la construcţia obiectivelor olimpice de la Soci.
Marţi, „preşedintele” sud-oset Eduard Kokoitî a acceptat demisia din motive de sănătate a lui Aslanbek Bulaţev din postul de „premier”.
IRAN
Europa şi SUA refuză să îl felicite pe Ahmadinejad
BOICOT l Învestit din nou preşedinte al Iranului, lui Mahmud Ahmadinejad i-a fost stricată în parte victoria de liderii SUA, Germaniei, Franţei şi Marii Britanii. Obama, Merkel, Sarkozy şi Brown au refuzat în bloc să îl felicite pe Ahmadinejad pentru noul termen obţinut ca preşedinte în urma unor alegeri marcate de fraude. De peste tot din Occident, a venit acelaşi semnal: „Nu vom trimite nicio scrisoare” (n.r. de felicitare). Ahmadinejad a fost învestit, ieri, în Parlamentul iranian, unde a denunţat „amestecul extern” în politica republicii islamice.
RUSIA
„Georgia pregăteşte o agresiune“
TENSIUNI l Tonul urcă din nou între Georgia şi Rusia, la exact un an după conflictul armat. După ce, în urmă cu o zi, liderul georgian a acuzat Rusia că mută frontiera osetină, ieri, Rusia a acuzat Georgia că pregăteşte o agresiune. „Experienţa ne demonstrează că dacă ei (n.r. georgienii) se reînarmează, o fac cu obiectivul clar al unei agresiuni”, a declarat adjunctul statului major rus, Anatoli Nogoviţân. Casa Albă a încercat să calmeze spiritele, telefonând atât la liderul rus, cât şi la cel georgian, cerând tuturor părţilor să se abţină de la „acte destabilizatoare”.
GERMANIA
Preot ortodox român mort la Berlin
TRAGEDIE l Preotul comunităţii ortodoxe româneşti situată în Heerstrasse, în districtul berlinez Westend, şi un tânăr de 36 de ani şi-au pierdut viaţa marţi seara în urma prăbuşirii acoperişului capelei ortodoxe la care lucrau. Preotul, Constantin M., a lucrat până târziu pe acoperişul capelei când, pe la orele 19.00, acoperişul a cedat, iar preotul a fost îngropat sub ruine, decedând împreună cu tânărul care îl ajuta. Lipsa de bani l-a făcut pe parohul Constantin M. să construiască multe lucruri singur, cu ajutorul membrilor comunităţii.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















- Tag-uri:
- ştiri pe scurt
- ,internaţional
- ,6 august 2009
[+] Adauga un comentariu