no author
Silviu Bănilă
503 vizualizări 30 nov 2017
Un raport intitulat  „Europe's Growing Muslim Population” arată că procentul populaţiei de musulmani din populaţia totală a Marii Britanii ar putea creşte de la 9,7% la 17,2%, dacă rata migraţiei se va menţine la acelaşi nivel.
 
Un alt scenariu presupune o creştere de 16,7% a populaţiei musulmane, scrie Daily Mail. Experţii Pew Research Centre din Washington au precizat că acest fenomen are legătură cu rata mare a natalităţii, înregistrată la musulmani şi cea scăzută, înregistrată în rândul europenilor.
 
În 2016, procentul populaţiei musulmane era de 6,3%, adică 4,1 milioane persoane, la nivelul Marii Britanii. În Europa, rata era de 4,9%, adică 24,9 milioane persoane.
 
Analiştii au realizat trei scenarii pentru a estima câţi musulmani vor trăi în Europa în 2050.
 
Potrivit graficului de mai jos, România nu ar fi foarte afectată de rata creşterii imigraţiei musulmane, înregistrând un procent de 0,4% populaţie musulmană din totalul numărului de locuitori, la nivelul anului 2050. 
 
 
 
Scenariile au folosit o estimare medie de 25,8 milioane persoane, valabilă la nivelul lui 2016, dar au presupus că, pe viitor, ratele migraţiei vor oscila.
 
Sub incidenţa scenariului „zero imigraţie”, circa 30 milioane musulmani ar însuma 7,4% din populaţia totală a Europei, în 2050, faţă de valoarea din 2016, de 4,9%.
 
Cercetătorii au precizat că musulmanii sunt în medie cu 13 ani mai tineri decât alţi europeni şi înregistrează o rată mai bună a natalităţii.
 
Studiul estimează că 58,8 milioane musulmani ar însuma 11,2% din populaţia totală, sub incidenţa unei „imigraţii medii”, la o viteză „normală”.
 
În scenariul „imigraţie ridicată”, studiul estimează că fluxul-record de imigranţi care a animat Europa în 2015-2016 va continua pe termen nedefinit, rezultând un număr de 75 milioane musulmani în Europa (o creştere de 14%, până la mijlocul secolului).
 
Chiar şi în această situaţie, musulmanii „vor rămâne o comunitate mult mai redusă decât creştin-ortodocşii şi alte religii din Europa”, explică oamenii de ştiinţă.
 
Subiectul musulmanilor în Europa reprezintă un subiect aprins la nivel european, după fluxul de nou-veniţi din 2015 şi 2016.
 
Din rândul celor 30 de ţări luate în calcul, printre care şi România, 28 sunt state membre UE, plus Norvegia şi Elveţia.
 
Bineînţeles că nu toate ţările vor fi afectate la fel de imigraţie, potrivit raportului Pew.
 
În scenariul care vizează un flux ridicat de musulmani, Germania şi Suedia vor înregistra cele mai mari creşteri, deoarece au acceptat numeroşi azilanţi în timpul crizei refugiaţilor.

Citește și: