SUA dau miliarde Afganistanului, dar cer mai multi soldati NATO
SUA dau miliarde Afganistanului, dar cer mai multi soldati NATO
In 24 de ore de cand NATO a trecut la bombardamente aeriene contra unei baze talibane din Afganistan (amintind de intensitatea campaniei SUA din 2001), administratia Bush a anuntat ca ofera 10,6 miliarde USD pentru pregatirea armatei si reconstructia tarii, cerand in schimb mai multi militari din partea europenilor. Americanii vor sa dea un exemplu europenilor chiar si in aceasta ultima privinta, anuntand ca misiunea unor unitati a fost prelungita, astfel ca, cel putin in urmatoarele 120 de zile, se vor afla cu 2.500 mai multi militari americani pe teren decat se programase initial. Secretarul de Stat Condoleezza Rice le-a cerut, ieri, aliatilor NATO sa urmeze exemplul american, sperand la un angajament mai ferm in lupta al europenilor. De pilda, Franta si Germania au efective considerabile in Afganistan, dar militarii lor sunt constransi sa execute misiuni de patrulare si mentinere a pacii in zonele cele mai sigure din tara, fara a avea dreptul sa intre in estul si sudul afgan, unde NATO se confrunta de jumatate de an cu o revenire in forta a talibanilor. In aceste conditii, greul luptelor e dus de americani, britanici, olandezi si canadieni, situatie de natura sa provoace frictiuni in Alianta. Dar nici in urma noului apel american primele raspunsuri europene nu au dovedit prea mare tragere de inima. Inaltul Reprezentant pentru politica externa al UE, Javier Solana, a anuntat ca tarile europene isi vor mentine ajutorul financiar la acelasi nivel si ca isi vor pastra statutul intre primii donatori mondiali pentru Afganistan, fara nici o referire la suplimentarea efectivelor. Doar ca suma anuntata de Comisia Europeana (oferita din bugetul comunitar, independent de donatiile diferitelor guverne) contrazice oarecum aceasta idee, pentru ca Bruxelles-ul va oferi 600 de miliarde euro Afganistanului in urmatorii patru ani, suma sub miliardul oferit intre 2002 si 2006. Ministrul de Externe olandez, a carui tara are deja o contributie importanta in plan militar si financiar in Afganistan, a declarat ca "spera ca ceilalti aliati sa raspunda cererii americane", dar pana ieri nimeni nu se grabise sa dea vreun raspuns. Din perspectiva comandantilor militari ai celor circa 32.000 soldati NATO, o suplimentare rapida ar fi binevenita, pentru ca ei se asteapta ca, in aceasta primavara, talibanii sa inceapa o noua ofensiva, poate mai violenta decat cea din 2006, soldata cu 4.000 de morti, cel mai mare numar de victime dupa incheierea campaniei americane din 2001-2002.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu