no author
Mihai Draghici - Mediafax
24025 vizualizări 14 oct 2017

Maiorul Adrian Rankine-Galloway, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat că Departamentul american al Apărării analizează configuraţia forţelor militare din Orientul Mijlociu şi pregăteşte repoziţionarea acestora.

"Încercăm să identificăm noi zone în care vom colabora cu aliaţii pentru a exercita presiuni asupra regimului din Iran, pentru a neutraliza influenţa destabilizatoare şi a limita puterea agresivă a Teheranului, în special susţinerea acordată grupurilor teroriste", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de site-ul israelian Ynetnews.com.

După prezentarea noii strategii faţă de Iran de către preşedintele SUA, Donald Trump, secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat că primul obiectiv va fi iniţierea de discuţii cu aliaţii din Europa, din Orientul Mijlociu şi din alte zone ale lumii pentru a stabili în comun reacţiile la acţiunile Iranului.

"În mod categoric, intenţionăm să blocăm transporturile de armament spre zone precum Yemen şi Bahrain; de asemenea, vrem să blocăm activităţile Iranului cu grupuri surogat precum mişcarea libaneză Hezbollah", a afirmat Mattis, citat de site-ul agenţiei Reuters. Mişcarea Hezbollah, unul dintre principalii inamici ai Israelului, este activă în sudul Libanului şi oferă susţinere militară regimului Bashar al-Assad în războiul civil din Siria.

Preşedintele Donald Trump a prezentat vineri seară noua strategie a Statelor Unite faţă de Iran. Donald Trump a criticat dur regimul de la Teheran, acuzându-l de susţinerea terorismului, de intensificarea programului balistic şi de continuarea activităţilor nucleare. Liderul de la Casa Albă a anunţat că nu poate confirma respectarea de către Iran a Acordului nuclear semnat cu marile puteri, dar nu a dispus retragerea Statelor Unite acum din Tratat, avertizând însă că acest lucru se poate produce "oricând". De asemenea, Donald Trump a promis noi sancţiuni împotriva Teheranului, oferind asigurări că vor fi blocate eforturile regimului islamist de a fabrica arme nucleare şi rachete intercontinentale.

Reacţia Rusiei la avertismentul americanilor

 Administraţia Vladimir Putin a exprimat regret că preşedintele SUA, Donald Trump, a decis să nu confirme respectarea de către Iran a Acordului nuclear, îndemnând toate părţile să păstreze Tratatul internaţional.

"Regretăm decizia preşedintelui SUA de a nu certifica respectarea de către Iran a Acordului nuclear", a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

"Rusia menţine angajamentul faţă de Acordul nuclear, este interesată să îl păstreze şi va continua îndeplinirea obligaţiilor asumate. Îndemnăm toţi participanţii să procedeze la fel", subliniază Ministerul rus de Externe.

Citește și: