no author
no author
Andrei Ionascu
Mediafax
5127 vizualizări 3 oct 2017

"Am fost foarte clari că acum nu este momentul pentru discuţii. Singurele conversaţii care au avut loc sau care ar putea să aibă loc sunt pentru a aduce înapoi americanii care au fost reţinuţi acolo. Dincolo de acest lucru, la ora actuală nu vor mai exista discuţii cu Coreea de Nord", a spus Sarah Sanders, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Trei cetăţeni americani sunt în prezent arestaţi în Coreea de Nord, toţi având şi cetăţenie sud-coreeană. Kim Hak-Song şi Kim Sang-Dok au fost reţinuţi la începutul acestui an, iar Kim Dong-Chul a fost arestat în octombrie 2015 şi condamnat la 10 ani de muncă silnică, în baza unor acuzaţii de spionaj şi subminare.

La rândul său, preşedintele Donald Trump a postat, duminică, mai multe mesaje pe Twitter, afirmând că secretarul american de Stat Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă” privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează CNN.

”I-am spus lui Rex Tillerson, minunatul nostru secretar de Stat, că îşi pierde timpul încercând să negocieze cu micul om rachetă”, a scris Trump pe Twitter.

”Salvează-ţi energia, Rex, vom face ceea ce trebuie făcut”, a adăugat preşedintele american.

Mesajele de duminică ale lui Donald Trump au venit la o zi după ce Tillerson declara că Washingtonul are canale de comunicare cu Phenianul şi că încearcă să calmeze spiritele din Peninsula Coreea. Tillerson a mai spus că SUA vor urmări dacă nord-coreeni sunt interesaţi să înceapă discuţiile pe marginea programului nuclear.

”Punem întrebări. Avem linii de comunicare cu Phenianul, nu suntem într-o beznă totală. Avem două sau trei canale de comunicare deschise cu Phenianul. Putem să vorbim cu ei, vorbim cu ei”, declara, la acel moment, Tillerson.

Citește și: